”Linia Albastră”, unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare urbană ale municipiului Bistrița, intră într-o nouă etapă. Proiectarea pentru două dintre cele trei tronsoane va fi predată în această săptămână, iar pentru al treilea tronson, care vizează zona de promenadă dintre Podul Jelnei și Podul Budacului, termenul de predare a proiectului este 31 decembrie.
O noutate importantă anunțată de edil este extinderea intervențiilor în zona dintre cele două poduri, astfel încât amenajarea să cuprindă ambele maluri ale râului Bistrița. Municipalitatea a solicitat Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest extinderea limitelor proiectului, iar solicitarea a fost aprobată.
”Pentru cel de-al treilea tronson, care cuprinde zona dintre Podul Jelnei și Podul Budacului, am solicitat Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest extinderea limitelor proiectului și amenajarea ambelor maluri. Adică atât malul stâng, cât și malul drept să fie tratate unitar. Am primit această aprobare”, a precizat primarul Gabriel Lazany.
El a explicat că, pentru această zonă de promenadă, proiectul urmează să fie predat până la finalul anului, respectiv în 31 decembrie.
Trei tronsoane, trei proceduri separate de achiziție pentru execuție
O altă decizie importantă a administrației locale este organizarea a trei proceduri distincte de achiziție publică pentru executarea lucrărilor. Astfel, fiecare tronson va putea avea un executant diferit, ceea ce ar putea contribui la reducerea timpului necesar realizării întregului proiect.
- Primul tronson va cuprinde zona de la Podul Budacului, strada Tănase Tudoran, zona Ghinzii, Zăvoaie și podul peste râul Bistrița din zona Simpozionului.
- Al doilea tronson va include zona de la Podul Jelnei până la podul peste râul Bistrița din zona străzii Zimbrului, continuând până la DN17.
- Al treilea tronson va fi destinat amenajării promenadei dintre Podul Jelnei și Podul Budacului, cu intervenții pe ambele maluri ale râului.
”Vor fi trei proceduri de achiziție, care pot avea trei executanți diferiți. Am ales această variantă pentru a oferi mai multor firme oportunitatea de a participa la licitație și pentru a putea realiza un proiect atât de mare într-un timp mai scurt”, a explicat Gabriel Lazany.
Primarul estimează că lucrările ar putea începe anul viitor.
De ce a ales Primăria să separe proiectarea de execuție
Gabriel Lazany a explicat și motivul pentru care administrația locală a optat pentru separarea contractelor de proiectare de cele de execuție. Potrivit edilului, această abordare oferă proiectantului mai multă libertate în găsirea unor soluții arhitecturale și urbanistice deosebite, fără presiunea de a alege variantele cele mai simple și mai rapide de pus în practică.
”Pentru că proiectul Linia Albastră este unul dintre cele mai importante proiecte ale municipiului Bistrița. Pentru prima dată, malurile râului sunt abordate unitar, în cadrul unui singur proiect”, a subliniat primarul.
El a recunoscut că separarea presupune organizarea mai multor proceduri de achiziție, însă consideră că beneficiile sunt mult mai importante. ”Întotdeauna, atunci când există o asociere care realizează atât proiectarea, cât și execuția, tendința este de a alege soluții ușoare, care pot fi executate rapid și care aduc profituri mari. Prin urmare, sunt căutate de multe ori soluțiile mai puțin spectaculoase”, a afirmat Gabriel Lazany.
În cazul proiectului ”Linia Albastră”, municipalitatea și-a dorit o abordare diferită, care să pună accent nu doar pe realizarea lucrărilor, ci și pe calitatea și atractivitatea amenajărilor.
”Pentru zona râului Bistrița ne-am dorit altceva. De aceea am ales să facem proiectarea separat. Proiectantul are doar obligația de a se încadra în bugetul proiectului, dar poate să își folosească imaginația și să creeze lucruri inedite. Veți vedea aceste lucruri în proiect”, a declarat primarul.
”Am câștigat în ceea ce privește calitatea și spectaculozitatea proiectului”
Un alt argument invocat de edil în favoarea organizării a trei licitații pentru execuție este posibilitatea ca mai multe firme să participe la procedurile de achiziție și să lucreze în paralel, fiecare pe un sector bine delimitat.
”Dacă vom avea trei executanți diferiți, fiecare concentrându-se pe o anumită zonă de intervenție, timpul de execuție va fi mult mai scurt”, a explicat Gabriel Lazany.
Primarul consideră că eventualele dezavantaje generate de organizarea mai multor licitații vor fi compensate prin câștigul de timp și, mai ales, prin calitatea rezultatului final: ”Ceea ce am putea pierde prin organizarea mai multor licitații vom recupera prin această măsură. De fapt, nu am pierdut nimic. Am câștigat doar în ceea ce privește calitatea și spectaculozitatea proiectului”.
Cele mai spectaculoase elemente ale proiectului nu au fost încă prezentate
Gabriel Lazany a amintit că au fost deja făcute publice primele randări ale proiectului ”Linia Albastră”, însă a precizat că municipalitatea a ales să păstreze, deocamdată, surpriza în ceea ce privește cele mai spectaculoase amenajări.
”Am prezentat primele randări, dar am ales să nu prezint încă cele mai spectaculoase elemente. Sunt excepționale”, a declarat primarul.
Proiectul ”Linia Albastră” își propune să transforme malurile râului Bistrița într-un spațiu urban amenajat unitar, cu zone de promenadă și intervenții care să valorifice potențialul râului în viața orașului. Dacă termenele vor fi respectate, proiectarea celor trei tronsoane va fi finalizată până la sfârșitul anului, iar lucrările ar putea începe în 2027.










Adaugă comentariu