Actualitate

Trei oameni au murit după ce au făcut pneumonie. Ce spune șefa DSP despre vaccinurile antigripale

Trei persoane în vârstă care au făcut pneumonie pe fondul unor boli cronice pe care le aveau deja au decedat săptămâna trecută. Nu erau vaccinate antigripal, a spus directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, medicul Anca Andrițoiu.

”Încă nu avem gripă. Sunt multe viroze, au apărut mai ales după ce a început școala transmiterea în colectivități fiind foarte rapidă. Au fost multe viroze cu manifestări digestive anul acesta, cu vărsături și diaree. Nu au fost neapărat forme foarte grave, dar multe cazuri în școli. Au fost și pneumonii. Din păcate, săptămâna trecută am avut trei decese la persoane vârstnice cu multe alte boli în antecedente. Nu erau vaccinate. Erau persoane peste 80 de ani care aveau în antecedente afecțiuni cardiace, pulmonare și atunci sigur că au făcut pneumonii. De obicei asta se întâmplă la persoane vârstnice. Erau internate în spital la terapie intensivă”, a spus dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

Potrivit acesteia, singura metodă de prevenire a bolilor de sezon e vaccinarea antigripală și igiena: spălat pe mâini, batistă ca să nu se răspândească virsulu. De asemenea, e importantă evitarea colectivităților când suntem bolnavi: ”Vârstnicii să stea cât mai mult acasă, copiii care sunt bolnavi să stea acasă ca să nu răspândească virsul”, a spus ea.

În ce privește vaccinurile antigripale, ea a declarat că anul acesta instituția pe care o conduce a solicitat în jur de 23.000 de doze.

”Ni s-au repartizat cam 71%, mai precis 16.650 va trebui să avem până la finalul anului. Deocamdată, au sosit două tranșe. Una mai mică de 550 de doze pe care am dat-o personalului medical în special de la urgențe, ambulanță, la dializă. Pe urmă, a venit a doua tranșă de 5520 de doze pe care am început să o repartizăm medicilor de familie. În funcție de cât au cerut medicii de familie, am aplicat și noi procentul. De exemplu, cei care au cerut 10 doze, 10 au primit. Ceilalți, proporțional, au primit doze corespunzătoare, iar când vor veni celelalte tranșe vom completa. Din câte am înțeles nici prin farmacii nu se prea găsește. Nu știu de unde și-l procură și cum, noi primim direct de la Ministerul Sănătății. A fost o licitație națională și vine aici mașina și ne aduce”, a spus dr. Andrițoiu.

În ce privește faptul că unii medici ar fi primit doze puține, șefa DSP a declarat: ””Dacă au fost cerute doze puține, au dat 10. Dacă alți medici au cerut 200 de doze, în prima tranșă i s-a dat 50 sau 100, în funcție de cum am avut vaccinul. Anul acesta, am auzit lumea că dorește să se vaccineze poate mai mult decât ân anii trecuți. Sigur că medicii ar fi trebuit să aibă o solicitare în acest sens înainte să trimitem noi necesarul la Ministerul Sănătății, dar lumea se gândește abia acum cîă vrea să se vaccineze și poate că vor fi mai multe solicitări. Din câte am înțeles de la Ministerul Sănătății, după ce ni se repartizează dozele, putem cere o suplimentare dacă va fi nevoie, iar medicii ne vor solicita. Ei în vară au transmis de câte doze au nevoie și probabil că nu se așteptau nici la toamnă așa de lungă, nici la debutul atât de devreme al gripei. Lumea se hotărăște târziu. Nu se gândește în perspectivă”.

În majoritatea farmaciilor nu se găsește vaccin antigripal. Acolo unde totuși mai este costă 58 de lei doza fiind adus din import.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS