Actualitate

Medicii de familie din județ au primit zece doze de vaccin antigripal la un număr de 1500 de pacienți

După ce până la jumătatea acestei luni peste 2200 de persoane din Bistrița-Năsăud au ajuns la medicii de familie cu viroze respiratorii și pneumonie, sezonul gripal fiind în toi, tot mai mulți pacienți ar vrea să se vaccineze antigripal, însă vaccinul nu se prea găsește nici la doctori, nici în farmacii.

Sandra Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie spune că numărul vaccinurilor distribuite către medicii de familie nu este suficient:”350 de doze am cerut, am primit deocamdată 20”.


La rândul ei, Sorina Pintea, ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea, a spus că ”vaccinul pe care statul îl distribuie gratuit  pentru grupele de risc nu este administrat gratuit de către medicii de familie. Ca să poată să-l administreze gratuit grupei de risc, primesc de la Ministerul Sănătății 27 de lei pentru fiecare administrare. Este gratuit pentru pacienți, medicii nu-l administrează gratuit. Cele un milion 500 de mii de doze vor veni în patru tranșe. Specialiștii spun că vaccinarea trebuie să se facă din septembrie până în noiembrie. Din cele patru tranșe, primele două tranșe deja au venit (…) Nu depinde de Ministerul Sănătății, ci de capacitatea furnizorilor, a spus ministrul Sănătății. Problema comercială nu este problema ministerului. În ceea ce privește planul național de vaccinare, include grupele de risc, nu a tuturor copiilor, nu a tuturor pacienților. Medicii decid (…) Avem 550 de mii de doze, acum pe piață. Urmează să mai vină încă două tranșe. În 23 septembrie, Ministerul Sănătății a publicat datele la care vin tranșele (…) În 10 octombrie a venit a doua tranșă, a treia tranșă vine în 10 noiembrie, a patra tranșă în 30 noiembrie. Sunt lucruri deja comunicate, spectacolul acesta nu face bine nimănui”, a subliniat ministrul Sorina Pintea.

Potrivit declarațiilor Sorinei Pintea, dozele de vaccin pentru anul acesta acoperă 70 la sută din nevoia categoriilor de risc, cu posibilitatea de suplimentare.

Medicul de familie Dana Petrișor a comentat pe Facebook: ”Capacitatea furnizorilor??? Oare cam de când se știa că vine sezonul gripelor? Mai mult: cu surle și trâmbițe se anunță pe media DE 2 SĂPTĂMÂNI: mergeți la medicul de familie și veți fi vaccinați gratuit! Și acum, când primim de exemplu 10 doze la 1500 de pacienți, oamenii ce să creadă? Că medicul de familie face BIȘNIȚĂ cu vaccinurile, asa-i?”.

3 comentarii

  • Sinistrul sănătății din guvernul demis, PROMITE că vor veni vaccinurile, și cu promisiunea consideră că și-a făcut treaba, restul depinde de comerț, de farmacii care se ocupă de aprovizionare. Așa au procedat toate guvernele din 2016, promisiuni prin care au crezut că pot păcăli națiunea, că ei și-au îndeplinit sarcina de a-i servi pe cei care i-au ales să le reprezinte interesele, că promisiunea ține loc de satisfacerea intereselor națiunii, iar acum se simt lezați că a trecut moțiunea, că ar trebui să guverneze alții, iar ei țin cu dinții, mâinile și piciorele de fotoliile ministeriale și parlamentare, deoarece consideră că majoritatea voturilor primite le asigură legalitatea rămânerii la guvernare, la prelungirea agoniei națiunii pe care ei consideră că au servit-o, gândindu-se că oamenii se lasă păcăliți în continuare.

  • O poză cu Radu Moldovan, prefectul, miniștrii 2 în unu, ceva? Eventual cu duamna ministru al sănătății și duamna prim ministru demis. Pentru județul nostru ajungeau doua personaje politice fiecare cu cinci doze de vaccin în fiecare mână. Cu subtitlul am adus marfa. Sau, dacă nu-i cu farbă nu contează că e prea ieftin? Echipa faptelor! Ce contează oamenii? Să moară! Pesedeii sunt vaccinați.

  • Multumim PSD! Multumim Viorico! Ne-ati vaccinat pe toti!
    Asteptam votul ca sa va vaccinam si noi pe voi!
    O sa va ia cu febra dupa vot dar nici o problema, trece cu trece cu apa si la(maie).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS