Actualitate

Tricolorii mici, încrezători în șansele lor pentru EURO 2021

Naționala de tineret a României U21 i-a ținut pe microbiști în fața televizorului astă-vară, prin calificarea la Euro și prin jocul prestat de “tricolori” la turneul final din Italia, acolo unde ai noștri au reușit să ajungă în semifinale. Cu mai multe nume noi în lot, cu un nou antrenor pe bancă și un plus de încredere, naționala U21 este hotărâtă să se califice și la următorul turneu final, Euro 2021.

Alexandru Pașcanu, unul dintre jucătorii care au pus umărul la precedenta calificare, este destul de sigur că România e capabilă să repete performanța, chiar dacă grupa din care fac parte “tricolorii” este una destul de echilibrată. Fundașul de 21 de ani consideră că naționala Ucrainei nu trebuie subestimată, chiar dacă, momentan, pare ieșită din cursa calificării.

Piesă de bază la naționala U21, Alex Pașcanu n-a reușit să-l convingă și pe Dan Petrescu la CFR Cluj. Astfel, fostul fotbalist de la Leicester City a fost împrumutat de clujeni la FC Voluntari până la sfârșitul stagiunii. În prima parte a sezonului, fundașul a prins doar 234 de minute pentru campioana României.

După cum probabil știți deja, Mirel Rădoi a făcut pasul la naționala mare, spre finalul anului trecut, iar în locul său a fost numit Adrian Mutu. Fostul “decar” al României a renunțat la un salariu de 15 mii de euro, cât lua în Emiratele Arabe Unite, pentru a veni la naționala U21, acolo unde va încasa 5 mii de euro lunar, aceeași sumă pe care o primea și Mirel Rădoi. La preluarea funcției, noul antrenor a declarat că se simte onorat și motivat la maxim de parcursul recent al tricolorilor mici.

„Este o onoare, o mare responsabilitate pentru mine. În primul rând pentru că vin la U21 după Mirel Rădoi, care a făcut istorie la U21, cea mai mare performanță din istorie. Acest lucru mă motivează. Lucrez bine când sunt sub presiune, dau ce e mai bun, sper să reușesc. Urmează un meci important cu Danemarca, o echipă bună. Avem o generație nouă, foarte talentată, care a început bine campania. Vrem să consolidăm locul doi și să ne calificăm la Euro. Simt presiunea, dar e un lucru bun.”, se arată într-un material publicat de digisport.ro.

Imediat după numire „briliantul” s-a deplasat la Marbella, Spania, acolo unde mai multe echipe din România și-au fixat cantonamentul, și a asistat la antrenamentele și meciurile amicale ale echipelor românești pentru a-i urmări la treabă pe unii dintre jucătorii U21. Adrian Mutu are 77 de selecții în tricoul echipei naționale și este golgheterul all-time al României, la egalitate cu Gheorghe Hagi, cu 35 de reușite. În cariera sa de fotbalist a evoluat la FC Argeș, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City și ASA Tg. Mureș. În trecut, Adi Mutu le-a mai pregătit pe FC Voluntari și echipa U21 a lui Al Wahda.

În campania de calificare la Euro 2021, România U21 se afla într-o grupă cu reprezentativele similare ale Danemarcei, Finlandei, Ucrainei, Irlandei de Nord și Maltei. După cinci partide disputate, “tricolorii” se afla pe locul secund, cu 10 puncte acumulate, golaveraj 11-3. La cum se prezintă grupa, cu danezii având punctaj maxim (15 puncte), vor conta foarte mult meciurile față în față (H2H) cu nordicii. În partida disputată la Aalborg (Danemarca), România a pierdut cu 2-1, la capătul unui duel în care Florinel Coman a ratat din păcate un penalty în minutele de prelungire. 3.80 era cota la pariuri pentru un egal în Danemarca, în timp ce cota pentru victoria gazdelor a fost 1.85 iar un eventual succes al tricolorilor era cotat cu 3.85. Următorul meci al României este chiar returul cu Danemarca, programat pe 31 martie.

(Advertorial)

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS