Ioan Opre, un cunoscut om de afaceri din Dumitra a fost reţinut la jumătatea lunii iulie timp de 24 de ore de DIICOT pentru proxenetism, dar, la decizia Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost cercetat în libertate sub control judiciar, aşa cum Timp Online a scris AICI. El este acuzat că, timp de un an, împreună cu un alt bărbat, a racolat fete, inclusiv minore, pe care le-a determinat să practice sex pe bani într-o cabană în câmp.
Ioan Opre deţine o importantă fermă în comună pentru care a accesat şi bani europeni. Luna trecută, chiar de Ziua Fermierului, autorităţile au vizitat ferma lui, dată ca exemplu de zootehnie modernă. Bărbatul are 446 capete de animale, dintre care 220 vaci cu lapte, 120 de capre şi peste o sută de porci. Ferma se întinde pe 560 hectare teren, are un luciu de apă, păstrăvărie.
Potrivit unor surse Timp Online, în afară de agricultură, bărbatul mai avea şi alte preocupări. Împreună cu partenerul său, un bărbat pe nume Pompei D., ar fi racolat numeroase fete, inclusiv minore, care erau duse la o cabană, în câmp, unde făceau sex pe bani. Cei doi ar fi fost în atenţia Poliţiei şi DIICOT care le-ar fi ascultat inclusiv telefoanele.
Aşa se face că, la un moment dat, Pompei D. a fost reţinut şi arestat pentru proxenetism în formă continuată, în timp de Ioan Opre supravegheat în continuare. Se pare însă că, în arest, Pompei D. a început să vorbească şi să le spună anchetatorilor cine sunt fetele racolate şi ce rol a jucat partenerul său în toată această poveste. Şi fetele au dat declaraţii, aşa încât Ioan Opre a fost reţinut de DIICOT şi prezentat magistraţilor Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă. Aceştia din urmă însă l-au eliberat însă pe omul de afaceri din Dumitra întrucât, spun sursele noastre, nu el a fost “creierul” afacerii, ci partenerul său, probele de la dosar nefiind suficiente pentru ca el să fie arestat.
În data de 2 iulie însă, Curtea de Apel Cluj a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud împotriva încheierii penale nr. 169 din 08 iulie 2014 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosar nr. 2365/112/2014 şi a desfiinţat în totalitate sentinţa.
Magistraţii clujeni au decis arestarea preventivă a lui Ioan Opre pe o perioadă de 30 de zile. Sentinţa a fost pronunţată în camera de consiliu, în 22 iulie 2014.
ai dreptate ar trebui sa le confiste averile la toti si dusi la munca. astia duc tara in faliment pentru ca ei nu platesc taxe si impozite ar mai trebui si popa din lusca dus cu el acolo alt mafiot