Actualitate

Ultima zi în care pensionarii își pot ridica biletele în stațiuni. De când se dau la liber

Astăzi este ultima zi în care pensionarii din județ cărora le-au fost repartizate biletele în stațiuni le pot ridica de la Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud. Începând de vineri, acestea vor fi vândute la liber, anunță instituția condusă de Sanda Vișan.

Reamintim: Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud i-au fost repartizate un număr de 52 bilete de tratament balnear aferente seriei 2/2023, cu intrare începând cu data de 23.03.2023, pentru următoarele stațiuni: Băile 1 Mai, Bizușa, Covasna, Geoagiu Băi și Moneasa.

Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei zilnic, conform programului de lucru cu publicul, de luni până joi între orele 8:30-15:00 până la data de 16.03.2023.

Redistribuirea biletelor de tratament neridicate va avea loc la data de 17.03.2023 începând cu ora 8:30.

1 comentariu

  • 17.03.2023. Doamnelor pensionare vulnerabile, Domnilor pensionari vulnerabili,

    §A] „Până în prezent, 2.110.134 de carduri au ajuns la beneficiari, urmând ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluționează anchetele sociale.”.

    La automatele de colectare separată, până pe 22 martie 2023, sa participăm la Campania Tricou de Uriaș = Un PET mic pentru om, un Tricou de Uriaș pentru omenire.

    „valoarea punctului de pensie se majorează, de la 1 ianuarie 2023, la 1.785 lei, de la 1.586″.

    §B] Caut persoane, cu propuneri scrise, pentru initiativa Partidul Pensionarilor Vulnerabili din Romania.

    Este initiativa pentru MILIOANE de romani.

    Varsta minima: 65 ani pentru domni sau 63 de ani pentru doamne.

    Pensia maxima: 2500 lei / 2600 lei / 2700 lei.

    §C] Initiativa este pentru o parte din 4781124 pensionari romani.

    Initiativa este pentru pensionarii romani vulnerabili.

    Initiativa este pentru pensionarii cu pensii maxime de 2500 lei / 2600 lei / 2700 lei.

    La pensie lunara de 2800 lei, de 2900 lei, de 3000 lei, de 3100 lei, de 4100 lei, de 5100 lei, de 6100 lei, de 7100 lei, … este alta categorie de pensionari romani.

    NU amestecati categoriile de pensionari romani.

    Propuneri scrise pentru initiativa mai sunt posibile:
    atat de la pensionari cu pensii de peste 2700 lei,
    cat si de la persoane care NU sunt pensionari.

    Va multumesc anticipat.

    POST SCRIPTUM:
    „TODIROAE”
    „02/23″
    „Total drepturi 1895″
    Pensia mea este de 1895 lei, pentru luna februarie 2023.

    POST SCRIPTUM2:
    Cuantumul pensiei este demonstratia de apartenenta la categoria de romani pensionari vulnerabili.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.