Actualitate Recomandări

Un bărbat în floarea vârstei și-a pierdut viața într-o pădure lângă Leșu

Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani și-a pierdut viața luni seară, în urma unui accident produs într-o zonă forestieră greu accesibilă din apropierea localității Leșu.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud, pompierii militari au fost solicitați să intervină de urgență după ce a fost semnalată prezența unei persoane inconștiente în zonă.

Din cauza terenului dificil, la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje, inclusiv o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD de prim ajutor, echipajul de terapie intensivă mobilă, dar și o șenilată pentru acces în condiții dificile. În sprijin au intervenit și salvamontiștii din cadrul Salvamont Bistrița-Năsăud.

După ce au ajuns la victimă, paramedicii au constatat că bărbatul se afla în stop cardiorespirator. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate la fața locului, acesta nu a răspuns intervenției medicale.

Medicul aflat în echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să declare decesul bărbatului la locul intervenției.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.