Actualitate

Un pădurar și administratorul unei firme, în arest pentru fals informatic

În urma probelor administrate într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați din Bistrița Bârgăului, cercetați pentru fals informatic, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în luna octombrie 2022, un bărbat de 41 de ani, din Bistrița Bârgăului, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Bistrița Bârgăului, a emis două avize electronice de însoțire a materialului lemnos. În documentele emise a fost menționat ca destinatar o persoană care, în anul 2019, a solicitat 50 de metri cubi de material lemnos subvenționat, pentru nevoi proprii, însă nu a mai primit niciun răspuns.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că materialul lemnos solicitat a fost preluat, transportat, prelucrat și comercializat de către o societate comercială de profil, administrată de un bărbat de 47 de ani, din Bistrița Bârgăului.

În 9 februarie, față de cei doi bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunii de fals informatic, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. În cursul zilei de astăzi, 10 februarie, cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus plasarea sub control judiciar a acestora pentru următoarele 60 de zile. Printre măsurile stabilite, procurorul de caz a dispus și interdicția celor doi de a utiliza programul informatic SUMAL 2.0.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.

2 comentarii

  • Doar in povesti e frate. Politia din Bistrita Bargaului e oarba si sta doar in masjna. Se taie in draci in aceasta localitate. Ce e proaspat si se vede e pe strada Piatroasei unde astia au blocat drumul si au tras lemn in draci. Tot astia. Se vede cu ochiul liber. Bind ca nu au stricat asfaltul ca altfel nu mai aveam pe unde trece!!!
    Doamna Pana doarme mai jos pe radar dar nu a interesat o atunci sa numere masinile care coboara pe langa casa ei, a interesat o doar spa si canalul pana in dreptul ei. Bravos politicu, bravos prtostus!

    19
    3
  • Daca verificati apa si canalizarea se opresc fix in fatza casei doamnei Pana, fost ministru, etc . Care e probabilitatea ca apa si canalul se se opreasca fix in fata unui ministru la vremea respectiva?
    0.000000000000000586%.
    Si uite ca s a intamplat!!!

    22
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS