Actualitate

Un singur candidat pentru funcţia de administrator public al Bistriţei. Concursul, în 8 octombrie

Primăria Bistriţa va organiza în data de 8 octombrie a.c. concursul pentru funcţia de administrator public al oraşului. Acesta va consta în selecţia dosarelor, o probă scrisă şi un interviu. Comisia nu va avea prea mult de lucru fiindcă a fost depus un singur dosar, al Ceciliei Bucur Pungovschi (60 de ani).

Potrivit anunţului postat pe site-ul municipalităţii, Primăria Bistriţa a impus următoarele condiţii potenţialilor candidaţi : cunoaşterea limbii române scris şi vorbit, capacitate deplină de exerciţiu, stare de sănătate corespunzătoare, studii de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă, masterat în domeniile „Administraţie publică” sau „Management”, experienţă în funcţii de conducere de minim 5 ani, Pungovschicazier judiciar curat.

Se pare că o singură persoană a considerat că le îndeplineşte: actuala deţinătoare a biroului proaspăt înfiinţat în Primăria Bistriţa, jurista Cecilia Bucur Pungovschi.


Ea a avut posibilitatea să depună un proiect de management cu cel puţin unul dintre următoarele obiective: dezvoltarea economică şi investiţională în Bistriţa, reabilitarea urbanistică şi edilitară, protecţia mediului şi managementul deşeurilor, elaborarea de studii privind atragerea fondurilor de finanţare, managementul serviciilor publice sau fundamentarea bugetului, urmărirea executării acestuia şi a colectării taxelor şi impozitelor.

Conform sursei citate, examenul va consta într-o probă scrisă şi un interviu.

Deşi Cecilia Bucur Pungovschi ocupă deja de o perioadă funcţia de administrator public, în dreptul numelui său fiind trecută ca responsabilitate „coordonarea aparatului de specialitate şi a unor servicii publice şi îndeplinirea unor atribuţii de ordonator principal de credite”, oraşul nu pare a fi administrat mai bine.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS