(FOTO) Un accident cel puţin bizar s-a petrecut în această seară la Cepari. O femeie care mergea pe marginea drumului a fost lovită de o maşină marca Ford Mustang, condusă de un bărbat din localitate. Maşina avea lipit pe geamul din spate semnul începătorului.
Şoferul de 42 de ani din Cepari îşi conducea autoturismul în direcţia Tărpiu, el lovind-o cu maşina pe femeia de 73 de ani care mergea pe marginea drumului pe acostament.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, după ce a lovit femeia, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se într-un capăt de pod din stânga direcției sale de mers. Şoferul a fost rănit, rămânând blocat între fiarele contorsionate ale maşinii.
„Cei doi nu au putut fi testați cu aparatul etilotest, urmând a le fi recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În continuare, polițiștii rutieri din Năsăud efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în comunicatul IPJ.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa anunţă că ambele victime sunt conștiente și cooperante.
Potrivit cotidianului Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, în urmă cu două luni aceeași mașină a mai fost implicată într-un accident petrecut pe Dealul Târgului (DN 17 C), la ieșirea din Dumitra către Bistrița. Din cauza vitezei, Mustangul a derapat și a intrat pe contrasens lovind un autoturism ce circula regulamentar, acesta din urmă răsturnându-se cu roțile în sus pe marginea drumului.
Foto credit: Radu Sîrbu
Ce esti și CePari.
#unPICduMOR
Epitaf, la cimitiru vesel de maşini
După slujba( plătită) de înmormântare
https://ibb.co/3yQLvzv
Soferul asta ar trebui castrat ca nu cumva sa se inmulteasca specia asta
Acu 2 luni a lovit o masina in care erau 2 copii micuti care au ajuns in stare grava la spital
Parca vad ca si acuma ramane cu permis ♂️
corect, asta si l-a reparat în timp record, s-a straduit omul sa mai apuce sa-l mai plesneasca o data pe anul asta. 🙂
Da-le Doamne la tzarani, masina de multi bani si minte de oligofreni! Cata prostie poate sa fie acolo in familia aia?
Raspuns: Foarte multa prostie.
hai sictir,amu poate si o incheiat viata calul cu 4 roti hihi
asteptam un bmw
Cu siguranta daca mana un magar si nu un mustang , taranoiul nu ajungea in sant.
Idiotul asta mergea intr-o zi pe contrasens si cu viteza foarte mare intre Unirea si Livezile ca aproape ca am iesit de pe sosea ca sa nu ma lovesc de el! Uite ca ulciorul nu merge de multe ori la apă!
Coruptia si pilele ce fac, de 2 luni a facut alt accident dar conduce linistit, acum altul si probabil dupa ce l repara mai face unu. SUSTINEM CORUPTIA IN ROMANIA