Actualitate

Un tânăr s-a înecat în timp ce se scălda într-un lac piscicol amenajat de Primăria Dumitra

Un tânăr de 17 ani din Dumitra s-a înecat, joi după-amiaza, într-un lac piscicol amenajat de Primăria Dumitra, după ce a intrat împreună cu alţi patru prieteni să se scalde ca să se răcorească.

Primarul din Dumitra, Gheorghe Bălăjan, a declarat, joi, că incidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30 după ce cinci tineri din comună au intrat să se scalde într-un lac piscicol amenajat de instituţia pe care o conduce.

„Am reamenajat acest lac din comună şi am terminat lucrările acum două luni. Am comandat nişte peşte din Ungaria şi urma să îl populăm. Oamenii ştiau că acest lac nu este pentru scăldat, ci pentru pescuit, avem şi un punct de pază amenajat. Face parte dintr-o bază sportivă care se va întinde pe şapte hectare. Cei cinci băieţi au intrat să se scalde. Nu ştiu ce-a fost în capul lor. Unul de 17 ani nu a mai putut ieşi. Mă mir pentru că apa nu are mai mult de doi metri. Poate era prea rece şi a făcut un şoc. Nu ştiu ce să zic. Sunt disperat. Îmi vine să dau drumul la apă să nu mai rămână nimic aici”, a declarat Gheorghe Bălăjan.

Un echipaj de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud se află la faţa locului şi îl caută pe adolescentul înecat.

„E mort, a trecut mai bine de o jumătate de oră. Nu-l găsim. Am trimis după o plasă de pescuit să vedem dacă nu dăm de el”, a declarat Gheorghe Bălăjan.

De asemenea, la Dumitra a ajuns şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud.

Localitatea Dumitra se află la câţiva kilometri de Bistriţa pe DN 17 C. În Bistriţa-Năsăud, joi s-au înregistrat temperaturi foarte ridicate de circa 30 de grade Celsius.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS