Actualitate

Un tren internaţional a lovit o căruţă pe Valea Şieului. Un bărbat a murit, iar altul e grav rănit

Un bărbat a murit şi altul este grav rănit după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de un tren internaţional care circula pe relaţia Braşov-Budapesta. Accidentul s-a petrecut între Domneşti şi Mărişelu pe un drum secundar. În tren se află peste 50 de călători, dar nimeni nu a păţit nimic.

1 tren accident domnestiPotrivit şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa, Ioan Murăşan, în accident a fost implicat trenul 366 care circula pe relaţia Braşov – Budapesta. Garnitura a lovit o căruţă care voia să treacă peste calea ferată între Domneşti şi Mărişelu pe un drum de ţară.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat pentru Timp Online că un bărbat de 71 de ani care se afla în căruţă nu a putut fi salvat, iar celălalt, de 24 de ani, se află în stare gravă.

Atelajul a fost târât pe o distanţă de peste 200 de m pe calea ferată, structura metalică rămânând prinsă sub locomotivă. Pompierii militari au scos atelajul de sub locomotivă, iar circulaţia feroviară a fost reluată după aproximativ o oră şi jumătate.

tren accident domnesti„Din păcate, în momentul sosirii la locul accidentului, bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost găsit cu leziuni incompatibile cu viaţa. Celălalt bărbat a fost preluat de către echipajul de terapie intensivă mobilă în vederea stabilizării şi transportării la cea mai apropiată unitate spitalicească. Acesta era conştient, însă prezenta multiple fracturi şi leziuni la nivelul membrelor inferioare. Căruţa a încercat să treacă peste calea ferată pe un drum secundar. Trecerea la nivel era semnalizată cu crucea Sfântului Andrei. În trenul internaţional Braşov – Budapesta, care are trei vagoane, se aflau 50 de pasageri. Nu a păţit nimeni nimic. Echipajele noastre au verificat starea de sănătate a pasagerilor, dar nu a fost nevoie să li se acorde îngrijiri. Din păcate, în momentul sosirii la locul accidentului, bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost găsit cu leziuni incompatibile cu viaţa. Celălalt bărbat a fost preluat de către echipajul de terapie intensivă mobilă în vederea stabilizării şi transportării la cea mai apropiată unitate spitalicească. Acesta era conştient, însă prezenta multiple fracturi şi leziuni la nivelul membrelor inferioare”, a declarat Marius Rus.

Victima care a supravieţuit accidentului a fost adusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Poliţia Transporturi Feroviare a început o anchetă ca să afle cauzele accidentului şi vinovaţii de producerea lui.

Foto 2-3: ISU Bistriţa

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS