Actualitate

Ziua Drapelului Naţional. Ovidiu Creţu: Astfel de momente ne apropie de rădăcinile noastre (FOTO)

Primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean, vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, col. Ovidiu Uifăleanu, consilieri locali, judeţeni şi şefi de instituţii, dar şi multicampionul informaticii, Rareş Buhai, au participat la ceremonialul militar-religios organizat, de Ziua Drapelului Naţional, la statuia poetului Andrei Mureşanu.

Drapelul României, sfinţit în prealabil în biserica Protopopiatului Ortoxox, a fost adus în Piaţa Centrală, la procesiunea desfăşurată pe acordurile muzicii militare luând parte oficialităţi, militari şi preoţi. În fruntea coloanei a fost, ca de obicei, căţeluşa Batalionului 812 Infanterie Şoimii Carpaţilor, botezată de militari Bobiţa sau Fetiţa.

Ceremonialul militar-religios a început cu acordarea onorului militar şi salutul Drapelului de Luptă. Tricolorul a fost apoi binecuvântat de preoţi, sărutat de Ioan Țintean, Ovidiu Creţu, Alexandru Pugna, Ovidiu Frenţ şi col. Ovidiu Uifăleanu, iar apoi înălţat pe catargul de lângă statuia poetului Andrei Mureşanu în acordurile Imnului Naţional. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

”Drapelul este unul dintre reperele naţionale care ne definesc şi ne oferă unicitate în lume. Aceste momente în care suntem aproape de valorile naţionale au menirea să ne conştientizeze şi să ne apropie de rădăcinile noastre. Respectul şi preţuirea faţă de identitatea neamului sunt valori care nu se pot degrada, indiferent de transformările societăţii. Chiar dacă suntem în era globalizării şi cetăţeni europeni, Drapelul Naţional este pentru fiecare dintre noi simbolul apartenenţei la acelaşi neam şi la aceleaşi valori spirituale, de care suntem mândri. Roşul, galbenul şi albastrul ne-au însoţit de-a lungul istoriei, sub aceste culori s-au înfăptuit marile proiecte ale poporului român. Este simbolul tuturor românilor. Tricolorul se constituie un arc peste timp într-un curcubeu al unităţii, independenţei şi sufletului românesc. Avem datoria să le transmitem copiilor noştri sentimentul mândriei de a fi români, de a impune Drapelul Naţional în lume, aşa cum au făcut-o multe generaţii. Această sărbătoare ne ajută să simţim mai profund şi mai bine conturată semnificaţia tricolorului”, a spus primarul Ovidiu Creţu în alocuţiunea sa.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII!

1 ziua drapelului 2014 2 ziua drapelului 2014 3 ziua drapelului 2014 4 ziua drapelului 2014 5 ziua drapelului 2014 6 ziua drapelului 2014 7 ziua drapelului 2014 8 ziua drapelului 2014

3 comentarii

  • Dupa nebunia mutarii statuilor, la Bistrita istoria este falsificata dupa cum vrea muschii unui primar incult. In primul rand, mutarea statuii lui Cuza de la IJP, in Piata Unirii a fost cea mai mare ineptie deoarece numele pietei nu are nimic de-a face cu mica unire, creind confuzie si deturnand astfel semnificatia numelui pietei. Dupa cum se stie, denumirea de Piata Unirii aminteste de faptul ca la Marea Unire din 1918 reprezentantii Bistritei au plecat din fata bisericii romanesti achizitionata de romanii din oras inca din 1895. Aici, participantii la Unirea din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia au primit credenţialul, adică mesajul de unire cu ţara, dupa ce acesta a fost sfintit in biserica romaneasca. Prin urmare Piata Unirii nici o legatura cu mica unire si cu bustul lui Cuza. Pe de alta parte, Piata Centrala care si asa este prea incarcata cu simboluri, mai gazduieste si catargul cu Drapelul National . De aceea, ar fi cazul ca cel putin Drapelul National „care este unul dintre reperele naţionale care ne definesc şi ne oferă unicitate în lume” sa fie mutat in Piata Unirii, in locul bustului lui Cuza, care trebuie mutat inapoi la IJP, acolo unde-i este locul. Astfel Piata Unirii ar gazdui Drapelul Tricolor sub care s-a infaptuit Marea Unire restabilind macar simbolic adevarul istoric legat numele pietei.

    • Este excelenta ideea mutarii Tricolorului din Piata Centrala in Piata Unirii, nu doar pentru descongestionarea Pietii Centrale incarcata de simboluri, ci mai curand pentru faptul ca Piata Centrala este dominata de Turnul Bisericii Evanghelice, care parca ar dori punerea in umbra Catargului cu Drapelul Tricolor. In schimb, mutat in Piata Unirii, catargul cu Tricolorul ar fi de data aceasta o piesa dominanta a Pietei, fara a intra in contrast cu turnuletul minuscul de pe cornisa Bisericii ortodxe (fosta greco-catolica).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS