Actualitate

Unde va fi primul parc tematic din Bistrița pentru animale de companie

Până la sfârșitul acestui an, Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița va amenaja primul parc pentru animalele de companie din oraș. Acesta nu va fi însă într-o zonă centrală, din cauza lipsei de spații, ci într-o pădure de la marginea orașului.

”Am discutat cu colegii de la DSP și va fi amenajat un asemenea parc deocamdată în Pădurea Schullerwald și se va întâmpla anul acesta. Nu e ușor să identificăm zone în Bistrița pentrru diferite funcțiuni. Orașul are o lipsă cronică de terenuri, nu doar proprietate publică. Chiar dacă am fi dispuși să cumpărăm, avem puține variante, vedem acum căutând spații pentru parcări. Cred că se poate amenaja încă un parc pentru animale de companie în zona Ștrandului Codrișor. Am bugetat în schimb cumpărarea acelor sisteme pentru pungi ca să nu mai găsim situații neconforme în oraș. Ele vor fi puse cu prioritate în Parcul Municipal, în parcuri, locuri de joacă, pe axele de mobilitate”, a spus primarul Ioan Turc răspunzând, joi, în ședința Consiliului Local, unei interpelări a unui consilier.

5 comentarii

  • Foarte buna ideea, asa ati si promis in campanie. Eu una si de-aia v-am votat. Promisiunile onorate aduc prestanta unui primar.

  • … si bani in calitate de consilier personal , iar toata ziua ridic ode preailustrului si măritului om care m-a angajat si pe mine „să mănâncă și gura mea ceva”. Si este singura mea activitate, să să știe!

  • “Gradul de civilizatie al unui popor se masoara dupa felul in care isi trateaza animalele” , Bistrita respectiv bistritenii sunt in lumea a3-a daca citatul lui Ghandi contine vre-un sambure de adevar…

  • Acest subiect a fost cerut continuu, chiar de catre colegii mei din PER si PV pe vremea cand OTC si consilierii sai nu bagau pe nimeni in seama .E bine ca TURC isi insuseste dorintele mai vechi ale noastre. Multumim domnule Primar .

  • Domnule Turc, chapeau!
    Asteptam lucrari DE CALITATE, nu ca pistele de biciclisti.
    Avem nevoie de mai multe parcuri in oras!!
    E incredibil de mult beton

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.