Actualitate

Ursul a scăpat deocamdată de includerea în categoria speciilor care pot fi vânate

Comisiile de Agricultură și Mediu din Camera Deputaților reunite miercuri pentru a discuta proiectul de modificare a Legii Vânătorii au eliminat amendamentul care prevedea mutarea ursului din anexa speciilor strict protejate în cea a speciilor care pot fi vânate în perioadele prevăzute de lege, anunță WWF România.

”În cadrul dezbaterii aprinse, la care au participat în calitate de observatori și doi reprezentanți ai WWF, un argument important invocat de președintele ședinței a fost scrisoarea trimisă Guvernului și Parlamentului de către Comsia Europeană, la sesizarea WWF România și a altor ONG-uri. Aceasta avertiza cu privire la riscul declanșării procedurii de infringement generat de amendamentul sus-menționat. Așteptăm publicarea variantei finale adoptate de cele două comisii, care va fi ulterior supusă votului în Plenul Camerei Deputaților”, au scris reprezentanții organizației.

WWF România a atras atenția că situațiile în care urșii ajung în zonele populate de oameni pot fi ținute sub control și prevenite prin ”optimizarea intervențiilor de urgență, combaterea cauzelor care conduc la habituarea urșilor cu hrana provenită de la om, implementarea de metode de prevenție a conflictelor om-urs și, nu în ultimul rând, gestionarea efectelor schimbărilor climatice asupra biodiversității.

Managementul defectuos al populației de urși din ultimii 25 de ani a dus, în timp, la creșterea artificială a populației de urs și implicit la înmulțirea fără precedent a conflictelor directe om-urs. Aceste realități pot fi combătute doar printr-un un efort real, pe termen lung, asumat atât de autoritățile locale și centrale, cât și de toate celelalte grupuri interesate –  gestionari ai fondurilor cinegetice, gărzi forestiere, comunități locale, fermieri, oameni de știință, organizații non-guvernamentale ș.a.m.d.

https://www.facebook.com/ParculNationalMuntiiRodnei/videos/2243914562514358/?__xts__[0]=68.ARAAUyo_H5-47zJWqxkef_1cUyrK0i_QKKTn4YpKAtb48IEOuKSY4-Vd_C36CRkxyy2rl-6sfJLmEe27Z8FNBFXRKOKgkyARuc0vw5lCOZ3BvmWvF1TCUC44wcFMCHt-A0n5Fehx3YUd1f8W95cqEt8QO_l0iNl05KUj401Fd5bTi-C29t0nPB7LJe7FN-Zdd86mN4nVXb-je8s2l2qUysfBgKVpzpXIpryu1djg6zmgVAtQy1jvMg-PcMxfHzcLYMvHv1HLCrhCRtEs5gOfjRqypqsPyJL2z9r0FGazTGyxwV_ECHcrTHi_qGkUQoItxlb-yyAb0f2ythEkUb-c-DsSSuoAGPsYtHotBQ&__tn__=-R

Propunerile WWF România pentru reducerea incidenței conflictelor om-urs:

  • Operaționalizarea sistemului de intervenție (a SUAS-ului) în cazul urșilor problemă. De exemplu, intervenții punctuale imediate, în baza unor decizii locale în regim de urgență, în baza cotei de intervenții stabilită de Ministerul Mediului. Astfel de intervenții să fie justificate și agreate de o comisie locală de autorități competente, dar și transparente (prin rapoarte de situație și intervenție făcute publice).
  • Sistarea completă a hrănirii complementare a faunei sălbatice, astfel încât să fie eliminată o cauză importantă a habituării urșilor cu o hrană abundentă și ușor de obținut, provenită de la oameni. Recomandăm ca hrana complementară să fie pusă doar în situații excepționale (ex. ierni foarte grele) și controlat;
  • Monitorizarea continuă a conflictelor om-urs, în special în zonele cu incidență mare a cazurilor, și analizarea cauzelor care au dus la aceste conflicte;
  • Implementarea unor sisteme de colectare a deșeurilor adaptate zonelor populate de urși (ex. tomberoane anti-urs, ritm mai susținut al colectării etc.);
  • Reglementări mai drastice legate de activitatea de culegere a fructelor de pădure și ciupercilor, astfel încât urșii să nu fie lăsați fără o sursă importantă de hrană naturală din pădure și să fie redusă presiunea asupra habitatului;
  • Monitorizarea eficientă, pe baze științifice, a populației de urs, cu participarea mai multor categorii de factori interesați (vânători, cercetători, conservaționiști, etc.);
  • Implementarea de măsuri eficiente de prevenire și protecție a culturilor/ șeptelului/ proprietăților. În cazul ursului, cele mai eficiente metode s-au dovedit a fi instalarea de garduri electrice și utilizarea câinilor specializați în paza și apărarea șeptelului (ex. rasa Ciobănesc Carpatin, cu abilități excelente), măsuri care să fie dublate de prezență umană specializată (oameni instruiți în utilizarea dar și întreținerea sistemelor de prevenție, pentru a maximiza rata de succes)
  • Campanii de informare și educare a comunităților locale cu privire la metodele de prevenție a conflictelor, dar și reguli de conduită și comportament în habitatele ursului

Sursa: https://www.wwf.ro/

Etichete

7 comentarii

  • Cititorule ;esti mult mai prost ca Ursul ! Tie iti trebuie gard electric sa nu te mai apropii de Timp Online. Nu intelegi ca mandria Carpatilor din Romania consta in prezenta Ursilor si nu a culegatorilor de fructe si ciuperci ?.Europa are dreptate sa sanctioneeze Romania daca noi oamenii ne salbaticim odata cu ursii si vrem sa ucidem doar de dragul artei.Facand parte din blocul comunitar Europa are dreptul sa intervina pt. bogatia comuna dar care Dumnezeu ne-a dat-o noua !

  • Avem o tara frumoasa, pacat ca este gradina zoologica a Europei, aceasta minunata Europa care ne testeaza rezistenta, suntem precum cobaii in laborator.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS