Actualitate Social

USL cere Consiliului Județean Bistrița-Năsăud să preia în administrare Centrul de Sănătate Teaca

Consilierii județeni ai USL Bistrița-Năsăud au anunțat, miercuri, printr-un comunicat, că vor promova un proiect de hotărâre prin care Centrul de Sănătate Teaca, desființat începând cu luna aceasta de Ministerul Sănătății, să fie preluat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

„Considerăm că dreptul la sănătate și asistență medicală a miilor de locuitori din zona de câmpie pe care Centrul de Sănătate Teaca îi deservea este mai important decât orgoliile politice și, pe această cale, cerem executivului Consiliului Județean, în frunte cu președintele Liviu Rusu (PDL), să studieze și să accepte această posibilitate legală prin care oamenii din zonă să beneficieze în continuare de serviciile spitalului”, se arată în comunicatul dat publicității și semnat de consilierii județeni Daniel Suciu (PSD) și Ioan Deneș (PNL), șefii grupurilor celor două partide din CJ.

Conform sursei citate, la fel ar fi procedat și Consiliile Județene Cluj și Alba, ambele conduse de reprezentanți ai PDL și care ar fi înaintat deja ministerului de resort solicitări de preluare a unor spitale care, din 1 aprilie, au fost desființate. Totodată, Primăria Teaca și-a dat acordul pentru implementarea oricărei „variante legale” pentru ca această unitate medicală să nu fie desființată, inclusiv preluarea acesteia de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, spitalul putând fi trecut apoi drept secție externă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

Circa o sută de persoane au protestat, în 1 aprilie, față de intenția Ministerului Sănătății de a desființa Centrul de Sănătate Teaca, printre acestea numărându-se mai mulți localnici și angajați ai instituției. Oamenii au stat în curtea Centrului de Sănătate Teaca și au afișat pancarte pe care scria „Nu vrem să desfințați spitalul!”, „Nu vă bateți joc de sănătate!”, „Dacă noi murim, muriți și voi”, „Vrem spitalul!” și „NU pentru desființare”. Printre protestatari s-a numărat și primarul comunei Teaca, Iustian Muntean (PSD), dar și liderul județean al PSD Bistrița-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan.

Consiliul Local Teaca, întrunit, joi, în ședință ordinară, a adoptat o hotărâre prin care se opune desființării Centrului de sănătate din localitate și transformării lui în cămin de bătrâni.  Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ceea ce înseamnă 15 voturi „pentru” ale consilierilor PSD, PNL, PDL și UDMR.

Centrul de Sănătate Teaca a fost construit de Crucea Roșie din Austria în 1993, iar la el au fost arondate cinci comune, Teaca, Galații Bistriței, Urmeniș, Milaș și Silivașu de Câmpie în care locuiesc, în total, circa 14.000 de oameni. Centrul a avut inițial 50 de paturi care sunt dispuse în camere cu câte trei locuri, au baie proprie și sunt în stare bună de funcționare. De-a lungul timpului, numărul de paturi a oscilat între 15 și 30 de paturi.

Din data de 20.05.2010, în baza ordinului dat de Ministerul Sănătății  nr.493/2010, structura organizatorică a spitalului s-a modificat, reducându-se 60% din paturi. În urma acestei măsuri, au rămas 12 paturi, câte patru pentru medicină internă, pediatrie și recuperare balneologie. Autoritățile au cerut transformarea acestuia în centru medico-social cu 30 de paturi, însă acest lucru nu a fost agreat, solicitându-se Consiliului Local să hotărască închiderea Centrului și transformarea lui în cămin de bătrâni, lucru cu carea leșii locali nu au fost de acord.

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat într-o conferință de presă că va cere conducerii centrale a partidului în cadrul Biroului Permanent Național să sprijine autoritățile din Teaca, dar și din alte localități aflate în aceeași situație, să își obțină drepturile.

„Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate e obligată să plătească toate serviciile. Voi cere juriștilor partidului să sprijine autoritățile din Teaca și din altă parte să facă toate demersurile să aibă în continuare contracte cu CJAS”, a declarat Moldovan.

Cristiana Sabău

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.