Politică

USR: Aceasta este cea mai bună variantă pentru drumul Dej – Bistrița

Până duminică 22 octombrie inclusiv se desfășoară consultarea publică în privința traseului pentru drumul de mare viteză Dej – Bistrița (Lotul 2 din Autostrada Nordului), care cuprinde și centura ocolitoare.

Chestionarul se completează accesând linkul: https://cloud.andnet.ro/…/forms/s/WY2maNyEy3sGp7pJ9oo7bQjD

Puteți alege dintre cele trei variante de traseu: varianta roșie – 76,04 km, varianta verde – 79,23 km, varianta albastră – 78,10 km.

USR susține că soluția cea mai bună este traseul variantei roșii:

”Prin exprimarea opiniei tale poți influența traseul viitorului Drum Expres Lot 2 Dej – Bistrița și varianta ocolitoare a municipiului Bistrița.

Compania de Drumuri a lansat o consultare publică, care se va desfășura până în 22 octombrie, pentru selectarea celui mai avantajos traseu pentru acest drum de mare viteză.

Alături de colegii din USR Bistrița, susținem cu tărie că traseul Variantei 1 (V1) culoarea roșie, cel care urmărește Șintereag, Șieu Măgheruș, Crainimăt, iar apoi ocolirea municipiului Bistrița pe lângă Simionești, Buduș, Jelna și Ghinda, este o variantă mai bună pentru Bistrița și astfel lansăm un apel către toți bistrițenii care doresc dezvoltarea Bistriței și a județului nostru, să ni se alăture prin completarea formularului pus la dispoziție de CNAIR.

De ce susținem că această variantă este mai bună?

1. Impactul asupra mediului: Varianta 1 (sud) arată faptul că ar avea un impact mai redus asupra mediului comparativ cu varianta de nord unde traseul ar afecta mai multe zone de pădure și deal care pot fi perturbate semnificativ;

2. Dezvoltare economică: Varianta 1 poate contribui semnificativ la dezvoltarea economică a comunităților din jurul Bistriței, la îmbunătățirea condițiilor de trafic, la creșterea siguranței rutiere și la reducerea poluării prin eliminarea traficului de tranzit din interiorul localităților;

3. Costuri mai reduse: Varianta 1 (sud) se desfășoară pe un traseu cu un relief mult mai facil, comparativ cu traseele alternative care sunt propuse printr-o zonă de dealuri instabile, păduri și zone rezidențiale în plină dezvoltare. Costurile de de construcție și de întreținere pe termen lung ar putea să fie mai reduse pentru Varianta 1.

4. Impactul asupra zonelor rezidențiale în dezvoltare din Bistriței: Varianta 1 nu afectează zone rezidențiale ale Bistriței, în timp ce varianta alternativă (nord) traversează zone în care tot mai mulți bistrițeni caută o oază de verdeață și de liniște, care ar putea fi afectată iremediabil atât în timpul șantierului efectiv (zgomot, poluare, sute de utilaje, vibrații, locuințe afectate), cât și pe termen lung după finalizarea drumului, prin apariția unui ”zid” zgomotos pe care vor circula mii de vehicule zilnic.

De asemenea, considerăm ca fiind oportun, actualizarea proiectului astfel încât să fie create cel puțin două noi drumuri de legătură ale variantei ocolitoare cu municipiul Bistrița pe lângă drumurile județene existente (de la Budacu de Jos, de la Jelna și Ghinda).

Solicităm astfel Companiei de Drumuri, în colaborare cu autoritățile județene și locale să includă în această variantă și construirea unor noi drumuri de legătură cu Bistrița și validarea traseul roșu pentru drumul expres Lot 2 Dej – Bistrița.

De asemenea, solicităm autorităților județene și locale să organizeze în următoarea perioadă, dezbateri publice împreună cu proiectantul și Compania de Drumuri, pentru a contribui la selectarea celor mai avantajoase soluții pentru bistrițeni în cadrul acestui proiect.

Durează doar două minute să îl completați și astfel să contribuim fiecare dintre noi la dezvoltarea județului și a regiunii”.

Etichete

27 comentarii

    • Varianta 4 Albastră este complet distrugătoare fiindcă trece și distruge pădurile din jurul orașului Bistrița vitale pentru sănătatea orașului.
      Lafel Varianta 2 Verde trece mijlocul pădurilor. Așa că dacă sunteți deștepți și vreți să fiți sănătoși votați grabnic Varianta 1 Roșu care nu trece prin nici-o pădure.

      84
      5
  • Atenție mare locuitori ai Bistriței traseul V4 Albastru este foarte dăunător fiindcă trece prin intravilanul orașului direct peste casele oamenilor în zonele Sigmir, Valea Căstăilor, Tărpiului, Valea Rusului și Unirea. Cel puțin cei ce locuiesc în aceste zone ar trebui să se trezească și să voteze Varianta Roșie care nu trece peste case și locuințe. Poate că acești oameni nu știu ce o să li se întâmple așa dacă îi cunoașteți anunțați fiindcă acest sondaj este numai până până pe 22 Octombrie.

    75
    5
    • Toate variantele trec și pe lângă/”peste” niște case. Dacă suprapuneți linia peste o hartă pe care o puteți mări veți vedea că per total centura de la sud va trece „peste” mai multe case decât cea de la nord pt că este mai lungă.
      Mai cred că traseul pe la nord, cum v-a tot explicat Alex, e făcut la mișto să fie mai multe linii pe hartă iar cei care au făcut studiul să încaseze mai mulți bani. Însă economic ar fi mult mai util pt oraș și județ ca centura să treacă prin nord (un traseu gândit corect), în principal pt că ar fi mult mai scurtă, iar în secundar pt că ar face legătura cu nordul județului și al țării unde traficul e mult mai mare decât în zona Cetate/Dumitrița (acest trafic ar trece prin oraș în varianta roșie) și pt că majoritatea fabricilor mari sunt în nord-vestul orașului.
      Mai lăsați-o cu tăiatul a zece copaci, că la cât ne este de drag lucrul și agricultura în încă 10 ani, în afară de zonele de case totul va fi o pădure pe unde plouă, iar pe unde nu, va fi deșert.

      0
      12
    • @ donQ Te contrazici singur fiindcă Varianta 1 Roşu este cea mai scurtă şi trece pe lângă localități nu prin localități ca Varianta 4 Albastru şi Varianta 2 Verde deci nu trece peste case aşa cum trece Varianta 4 peste casele situate în zonele străzilor Soarelui, Valea Căstăilor, Tărpiului, Valea Rusului şi Valea Slătiniței iar Varianta 2 Verde trece peste casele din mijlocul Sigmirului. Varianta 4 Albastră este pusă la mişto pentru a fi un minim de 3 variante pe hârtie.

  • Momentan traversarea Bistrita de la Sarata pana Livezile (vreo20km) dureaza pana 50 minute.
    Daca va uitati la trafic majoritate de masini sint localnici. Ei nu o sa merga peste deal la Budus ca sa urce inapoi spre Livezile. Tot prin oras o sa treaca.
    Singura solutie pentru descongezionarea orasul este ceva drum care este acesibil usor la mai multe puncte si din cartiere si din oras. Ar fi varianta verde sau rosu si pe urma albastru.
    Clar ca cei multi cu case vor fi deranjeati, doar ca au vrut in oras si acollo vor fi si cu varianta asta.
    Mai bine un oras mai compact si acesibil de cit sa distrugem si zone limitrofe cu drumuri si betoane.
    Eventual trebuie abandonat idea neaparat de a combina autostrada cu ocoliere orasului la un singur loc. Dar probabil discutam fara rost daca in spate a fost decis deja.

    22
    28
    • Walter atât varianta V2 Verde cât și varianta V4 Albastră a Autostrăzi Nordului trec chiar prin Viișoara cea ce nu este bine aceste variante afectează direct casele celor ce locuiesc pe strada Izvorul Sărat și pe celelalte străzi din zonă. Varianta V1 Roșie este cea mai bună deoarece nu trece peste case poate puteți să vă anunțați vecini să voteze Varianta V1 Roșu.

      75
      4
    • Corect, rosu sau verde, drum de mare viteza, nu avem nevoie de zgomot extra in oras, clar ca si albastru ar fi necesar , la o viteza mai mica, dar speram ca cel putin o varianta se va construi. Votati rosu sau verde!!! spune nu zgomotului in oras, plus o sa dispara microbuzele, camioanele, autocarele, multi vor ocoli orasul…Voteaza rosu!! (a nu se intelege psd(nl))!!

      30
      3
    • Da, pentru cineva care locuieste in viisoara si foloseste vechea centura…asa e!

      3
      9
    • Ai spus bine pana la un anumit punct.
      Daca pe centura bistritei nu circula suceava iasi botosaniu… e circulatie cu 40-50% mai putin deci e cu totul altceva!

  • Traseul Variantei V2 Verde a Autostrăzi Nordului nu este deloc bun fiindcă trece exat prin Sigmir peste casele de pe strada Secundară 5 iar traseul Variantei V4 Albastru nu este bun fiindcă trece peste casele de pe strada Soarelui. Siguru traseul bun este cel de Varianta 1 Roșu care ocolește orașul și satele.

    72
    3
    • Corect, rectific ce am scris mai sus, doar rosu!!! votati rosu si scoateti traficul, zgomotul si poluarea din oras!!

      53
      2
  • Asemeni mentorului sau (Base) acest partid sustine ca o problema , indiferent care ar fi aceasta , are o singura solutie , iar aceasta nu poate fi decat cea pe care o sustine. Unica , singura si desigur , cea mai „cea”. In ce ma priveste stiu ca intr-un asemenea demers trebuie lasati sa propuna solutia , cu argumente tehnice si economice cei care se pricep cu adevarat , anume cei are au „scoala” drumurilor. In asa numita dezbatere publica isi dau cu parerea tot felul de neaveniti , numai ca sa se afle in treaba. Da , domnilor , exista niste principii clare de care ar trebui sa se tina seama: drumul trebuie sa ocoleasca asezarile umane , sa evite zone cu alunecari de teren , sa evite zonele cu saraturi , sa evite zonele inundabile , sa evite zonele cu polei etc. , sa fie (pe cat posibil) cel mai scurt traseu care tine seama de celelalte principii. Si nu in ultimul rand trebuie luat in considerare nivelul cheltuielilor de mentenanta.Oare variantele propuse (si colorate in culorile unor cunoscute partide) tin cont de aceste principii? Daca nu tin eu zic ca nu-i buna niciuna dintre variante. De acea este bine ca acele variante sa fie prezentate de d-nii proiectanti cu bune si cu rele , cu avantaje si dezavantaje , altfel „liniile” colorate nu au consistenta. Asadar , nu neaparat cel mai scurt traseu este si cel mai bun.

    18
    65
    • Da. Aveți dreptate. Locuim in zona de jos a Văii Bârgăului și nu ne întreabă nimeni cum rezistăm poluării. Se depune praful pe toate lucrurile în jurul casei, vara nu te vezi de gaze și praf prin curte, tușim non stop, pereți crăpați și geamuri termopan sparte de pietricele împrăștiate iarna de drumarii deștepți. Flescaraia de pe drum, iarna, este proiectata pe fațadele caselor și pe plantele din fața caselor. Din cauza sării, după ce trece iarna toate sunt distruse, albite și oamenii abia pot respira.
      Oare asta o vede cineva? Aerul la Bistrița este mult mai curat și este mult mai liniște decât în partea asta a Bârgăului.

      9
      43
  • Sunt foarte curios dacă s-ar organiza un referendum local care ar fi procentul de participare al locuitorilor din zonele respective, probabil ar fi cel mai corect, dar vorba mult hulitului domn Bălan implicarea directă a cetățenilor este egală cu zero în proiecte ce ne privesc pe toți.

    9
    45
    • A fost deja un referendum în Bistrița în care cetățeni şi-au exprmat legal voința ca Centura Bistriței să fie construită prin Sud.

      59
      2
    • Păi toate partidele sunt de acord că singurul traseu posibil este Varianta V1 Roşu care este vrută şi de liberali, psedişti, ecologişti , PMP-ul că doar ei au suținut Autostrada Nordului . Aşa că cu ce sunteți voi USR-işti mai deosebiți ?

      54
      2
  • Voi nu va dati seama ca a inceput campania electorala?
    Acest subiect va fi „locomotiva” pentru multe partide.
    In final nu se va face nimic, doar studii si povesti.
    Sa faca drumul asta pe unde vor numa sa il faca o data. Oricare ar fi la butoane!

    12
    40
  • Traseul mov e cel mai bun, ăștia( PSD PNL)se joacă de-a traseele. Acum 2 ani se lăudau că au pornit studiile de fezabilitate, acum caută variante. E de noaptea minții. Nici peste 10 ani nu vom avea Autostrada Nordului.

    7
    42
  • Am vãzut pe unele rețele de socializare că uni din Şieu Măgheruş încearcă să mobilizeze oamenii de acolo să voteze Varianta V2 Verde asta pentru că Varianta 1 Roşie să nu treacă peste fânețele lor sterpe ci să treacă peste casele celor ce locuiesc în mijloc Sigmirului 🤮

    64
    2
  • Mereți mă! Cine sunteți voi ăia care susțineți cu tărie? Stan, Toth, Lorant? Stai că Lorant nu mai e la voi, Stan e mucles la PNL și la anul vă ia Simionca pe toți ca să vă livreze PSD-ului. Auzi tu la ei „Alături de colegii din USR Bistrița, susținem cu tărie că traseul Variantei 1 (V1) culoarea roșie” Care colegi? Cine v-a încolonat? De municipiul ziceți? E aportul lui Turc la masa PSD-ului?

    Pe puncte:
    1- de unde ați scos-o? Dealuri sunt și colo și colo și mediu e peste tot nu doar în pădure?
    2 – ce spuneți e la fel de valabil pentru toate variantele și orice variantă de drum expres ocolitor
    3 – e o minciună. N-a vorbit nimeni de costuri și n-a furnizat nici un argument. Dimpotrivă 4 poduri în plus pe varianta roție sunt costuri suplimentare. Deal de 670 de metri este și la nor și la sud.
    4 – exagerări. Să nu uitam că toate „nenorocirile” pe care le evocă USR se întâmplă acum prin centru orașului. Desigur din considerentele pomenite e bine ca drumul expres să treaca cat mai departe. Totuși nici foarte departe nu e indicat daca vrem sa mai extragă ceva trafic si din oraș.

    Sigur, varianta ideală de ocolire a Bistriței ar fi fost Sintereag -cursul pârâului Rosua -Dumitra -Livezile. Nu a fost studiată întrucât clubul de la crama Jelna avea alte planuri. Varianta roșie e o vacă mai bună de muls. Nu era cazul să sară partidul vostru de pseudo-opoziție în județ să „susțină cu tărie” propaganda roșie pe teme deja tranșate. În concluzie: v-am votat pe linie în 2020. N-o să vă mai votez niciodată! Susțineți voi în continuare, cu tărie ce vreți. Sănătate bună și la revedere, caraghioșilor!

    17
    51
    • La timpul lui traseul Dumitra – Livezi etc a fost studiat și sa dovedit inpracticabil iar să ne întoarcem să studiem din nou nonsensuri și să nu realizăm niciodată cea ce are nevoie urgent orașul Bistrița.

      22
      1
  • 3 variante care de fapt sunt 2 mari și late…
    3 culori care de fapt sunt 4 in total dar nu și de la început la sfârșit!
    Probabil ca așa o sa fie și realizarea…

    5
    22
  • Hai că acum ai spuso 🤣.
    Să schimbi o Autostradă cu doar două intrări spre oraş în care se vor investi ceva bani într-un amărât de drum local nu este chiar aşa uşor cum ai schimba bordurile pe Centru. 🤣

    27
  • Doar astăzi 22 Octombrie până la ora 23:59 puteți vota Varianta V1 Roșu care ocololește cel mai bine orașul Bistrița.
    Spuneți grabnic tuturor oamenilor afecectați de Varianta V3 Verde și Varianta V4 Albastru să voteze acum când încă se mai poate.
    Votul este simplu durează puțin cam vreo 2 minute.

    1
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS