ACTUALIZARE Cătălin Drulă a fost ales preşedinte al USR din primul tur în urma votului online. El a obținut peste 71% dintre voturile exprimate. Rezultatul anunțat duminică va fi validat la Congresul din 16 iulie.
Au fost înregistrate 18.177 de voturi şi o prezenţă de 77,17%.
Drulă a obţinut 71,34% din voturi, fiind urmat de Cătălin Teniţă, cu 14,89%. Pe următoarele locuri s-au clasat: Octavian Berceanu – 11,23%, George Ungureanu – 0,90%, Miroslav Taşcu Stavre – 0,76%, Alexandru Kiss – 0,53%.
”Felicitări și succes, Cătălin Drulă! România are nevoie de un USR puternic! Noi reformăm România”, a transmis președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Duminică la ora 10.00 se va încheia votul online în primul tur de scrutin pentru funcția de președinte al USR. Va fi declarat câștigător candidatul care câștigă peste 50% din voturi. Dacă nici un candidat nu atinge pragul, va fi organizat turul doi, cu primii doi clasați.
Majoritatea membrilor din organizația județeană îl preferă ca viitor președinte pe Cătălin Drulă, a declarat liderul județean Lorand Toth într-o conferință de presă.
”Mâine se termină alegerile interne pentru funcția de președinte al USR, adică primul tur, iar în caz că va fi nevoie va fi organizat al doilea tur. În 16 iulie, avem un congres care va valida votul tuturor membrilor și apoi suntem în linie dreaptă pentru pregătirea alegerilor din 2024 și sper eu să terminăm cu grădinița asta și cu certurile care se văd și din afară și să ne pregătim pentru anul electoral 2024”, a spus și vicepreședintele USR, europarlamentarul Vlad Botoș.
Întrebat dacă nu este îngrijorat de cele 10% pe care USR le are în sondaje, Botoș a spus: ”Sondajele sunt o poză de moment, însă noi suntem convinși că vor recupera substanțial în următorii ani. Am avut și noi anumite discuții, unii colegi au ales să plece din USR, alții au ales să-și facă o nouă grupare. Nouă ni se cântă prohodul din 2016 de când am intrat prima oară în Parlament. Ni s-a spus că ne vom destrăma, dar suntem aici, ne-am dublat numărul de parlamentari față de 2016, am avut un scor foarte bun la europarlamentare, peste așteptări, am avut un scor bun la prezidențiale în condițiile în care noi nu avem încă o structură clasică de partid, cum au alte partide. Sunt 3296 de UAT-uri în România. Este foarte greu să te lupți cu două partide care au structuri consolidate, unii de 80 de ani, fiind continuatorii partidului comunist, iar alții, cum e PNL de azi, e un partid care are în spate fuziuni cu alte 8-9 partide. Noi suntem un partid care am ales să atragem cât mai mulți oameni noi care nu au mai făcut politică, ceea ce este greu. Într-o localitate cu 1200 de cetățeni să găsești oameni care nu au mai candidat, care își doresc să schimbe ceva în comunitatea lor și să se pună rău cu primarul e greu, însă am găsit acești oameni și vom continua să-i căutăm. Sunt convins că vom reuși. Au fost partide care au dat Președintele României, premieri, conduceau coaliții de guvernare și nu mai sunt în Parlament. Noi suntem un partid născut de la firul ierbii, suntem primul proiect politic care a reușit să își consolideze forța intrând de două ori în Parlament și dublându-și scorul. Sigur că pare puțin, dar uitându-ne la toate celelalte partide din istoria postdecembristă, suntem singurul partid care a reușit”.
Miercuri, la ora 10.00, a început votul online pentru preşedinţia USR. Preşedintele USR este ales prin votul tuturor membrilor, iar primul tur de scrutin se desfăşoară în perioada 6-10 iulie. Votul se încheie duminică, 10 Iulie, la ora 10.00. Rezultatele alegerilor interne vor fi validate de Congresul USR pe data de 16 iulie, într-o şedinţă online. Alegerile interne din USR vin după demisia lui Dacian Cioloş de la şefia partidului.
Cei şase candidaţi înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte al USR sunt: 1. Octavian Berceanu – fost comisar-şef al Gărzii de Mediu. 2. Cătălin Drulă – deputat USR de Timiş, preşedinte interimar al USR, fost ministru al Transporturilor. 3. Alexandru Kiss – şofer de TIR, membru filiala USR Bălceşti, Vâlcea. 4. Miroslav Taşcu-Stavre – lector universitar, membru filiala USR Reşiţa, Caraş Severin. 5. Cătălin Teniţă – deputat USR de Bucureşti. 6. George Ungureanu – inginer în domeniul petrol şi gaze, preşedinte filiala USR Murighiol, Tulcea.
Dacă niciun candidat nu obţine majoritatea voturilor valabil exprimate, se va organiza un al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi candidaţi clasaţi. În eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, acesta va avea loc în perioada 11-15 iulie.
Candidații cotați cu cele mai mari șanse sunt Cătălin Drulă, Cătălin Teniță și Octavian Berceanu.
Sunt votant USR fiindcă ajunge 32 ani de „comunism” în România, cetățenii merită să se simtă luați în considerare de sistem/statul român și nu să ne simțim marginalizați… România e al tuturor, de aceea i-am votat fiindcă au studiat, diplomele le au pe merite, tineri, alte idei, Pro UE….
Iar aștept partidul REPER să văd pe unde răsuflă iar dacă îi văd în direcția corectă în 2024 au votul meu.
@Si eu sunt satul de psd și PNL
O critică constructivă…. fă un efort de a scrie mai pe înțeles mai ordonat!!!
Nu am nicio necesitate să fac eforturi cu nepăsarea cuiva.
😉
Nu te-a acuzat nimeni de inteligență, stai liniștit!
Toate aceste nume nu spun nimic…Ce le recomandă? Cine sunt?Ce au făcut?