Actualitate

Vacanţă încheiată într-un şanţ de pe Dealul Dumitrei pentru nişte turişti din Constanţa

O femeie din judeţul Constanţa, aflată la volanul unei maşini Range Rover, a pierdut controlul acesteia şi a intrat cu ea într-un şanţ de pe Dealul Dumitrei. Şoferiţa susţine că era gheaţă şi că aceasta ar fi fost motivul pentru care nu a mai putut controla maşina. Un singur băiat a fost rănit uşor. (FOTO)

Femeia venea din judeţul Maramureş, acolo unde şi-a petrecut Crăciunul în compania unor prieteni şi se îndrepta spre Bistriţa pentru destinaţia Constanţa. La întoarcerea spre casă, pe Dealul Dumitrei, într-o curbă, a derapart şi a intrat într-un cap de pod. Şoferiţa susţine că era gheaţă şi că aceasta ar fi fost motivul pentru care nu a mai putut controla maşina.

Prietenii cu care fusese în concediu de sărbători se aflau într-o altă maşină, în faţă. Ei s-au întors repede din drum când au aflat ce i s-a întâmplat şi au sunat la urgenţe. La locul accidentului au venit mai multe maşini de la Poliţie, Ambulanţă, SMURD fiindcă iniţial se anunţase la 112 că este vorba de trei răniţi.

Pe durata măsurătorilor, circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens şi cu dificultate, mai ales că, pe porţiuni, pe Dealul Dumitrei era ceaţă densă.

accdu1 accdu2 accdu3 accdu4 accdu5 accdu6 accdu7 accdu8

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.