Actualitate Recomandări

Vasile Dâncu explică de ce PSD a renunțat la desființarea județelor, ”structuri comuniste”

Desființarea județelor este ”o operațiune politică foarte complicată” pentru că nu o dorește nici populația, nici partidele politice care ar pierde astfel posturi în administrație, a declarat, la BIstrița, ministrul Apărării Vasile Dâncu, membru al organizației PSD Bistrița-Năsăud.

”Când s-au constituit consiliile județene mi se pare că a fost primul pas important în România pentru construcția democratică. Sigur că e important Parlamentul și alte instituții care s-au născut acum 30 de ani, dar este foarte importantă dorința statului de a împărți putererea și a fost primul pas spre reconstrucția, de fapt, a puterilor locale. Din nefericire, în 30 de ani, noi nu am reușit să ducem la capăt acest proiect al unei construcții locale veritabile. Statul are trei funcții principale: cea de a face strategie, de control a legalității și cea de apărare națională. Este ușor să conduci de departe, dar nu poți administra decât de aproape și construcția consiliilor județene a fost primul pas spre democrație adevărată și spre posibilitatea să avem comunități puternice care să se dezvolte și care să își construiască singure prioritățile și care să poată să aducă efortul populației la nivelul construcției colective”, a spus Dâncu.

Potrivit ministrului, chiar dacă s-a considerat după Revoluție că ”județele sunt o construcție comunistă”, acestea ”au o foarte puternică identitate înrădăcinată în mentalul colectiv”.

”Nu m-am așteptat ca asta, eu, ca sociolog, dar județele sunt importante și acum pentru dezvoltarea României. Cred că va trebui să ducem mai departe strategia de descentralizare pentru ca CJ-urile să poată face mai mult. România nu poate fi puternică decât dacă are comunități puternice și asta se vede și acum. Cea mai puternică strategie de apărare a unei țări este să ai o economie puternică, o țară coerentă în care populația este coezivă și să ai infrastructură foarte bună. Acestea sunt elementele esențiale ale apărării, restul este treaba Armatei”, a mai spus Vasile Dâncu.

În ce privește Bistrița-Năsăud, el a spus: ”Acest județ s-a construit nu prin contribuția națională, nici prin primării care nu au forță și bani să facă asta, ci prin Consiliul Județean, care a fost constructorul acestui județ. Sigur că cea mai mare contribuție o are Radu (Moldovan -n.r.). În ultimii ani s-a reconstruit din temelii județul, dar toți ceilalți care au fost înainte au pus fiecare câte o cărămidă la asta. Ar trebui să ducem mai departe, statul să se simplifice, să avem mai puține agenții centrale care vămuiesc banii care trebuie să ajungă în teritoriu, să facem un stat puternic, dar suplu, iar comunitățile să fie cele mai importante pentru că o parte din forța Transilvaniei, de exemplu, în România, este dată de forța comunităților locale care au tradiția administrației, a investițiilor pornind de la consens. Sper ca această alianță politică pe care o avem acum să reușească să facă acest lucru: să refacă statul în toate componentele sale într-o formulă care să permită puterilor locale să fie agentul principal al schimbării. Dacă nu vom reuși în jurul acestui proiect să continuăm o alianță politică puternică, dacă ne vom bloca în a ronțăi mica bucată de cașcaval politic, fiecare ascuns în sediul lui, atunci nu vom reuși să facem nimic. Eu sper că aici, la Bistrița, este un exemplu foarte bun de colaborare în alianță, prin înțelepciunea oamenilor, nu prin ideologiile care sunt în spate și mă bucur de asta și mă bucur că aici este o armonie dată de proiectele comune, nu de emoțiile comune”.

Întrebat dacă PSD a renunțat la regionalizare, Vasile Dâncu a răspuns: ”Proiectul nostru era o regionalizare prin descentralizare”: ”Erau mai multe variante de regionalizare, cu regiuni mai puține sau mai multe. Aici era o dezbatere politică destul de importantă care se lovea de condițiile europene legate cu privire la mărimea unei regiuni și aici urma să hotărâm. Putem să facem regiuni care, la început, să nu aibă neapărat statut administrativ în sensul să desființăm județele să ajungem la regiune. Putem să facem – și aceasta era una din propunerile mele – trasarea unor regiuni, acestea 8 sau 12, niște consilii regionale cu actualii consilieri județeni care să gândească proiecte regionale. Începi să aduci funcții de la centru în teritoriu și începi să le integrezi ca să nu se oprească drumul din Bistrița-Năsăud când ajunge în Mureș. Și începi să simplifici mult”.

În ce privește desființarea județelor, Vasile Dâncu a spus că aceasta este ”o operațiune politică foarte complicată” pentru că ”nu o dorește nici populația – pentru că foarte puternică identitatea județeană – iar pe de altă parte nici partidele politice nu o să vrea să-și sacrifice o parte din nucleul resursei umane și o parte din ceea ce e miza unor alegeri locale – posturi în administrație – iar în acest moment e greu”.

”Dacă am începe să construim niște regiuni cu mai mari puteri administrative (fiindcă ADR-urile sunt o formă de ONG-uri, nu au forța deciziei pe care o are o structură administrativă) , atunci am putea să subțiem administrația județeană și să o trecem o parte la regiune și s-ar putea da compensații. Acum cu digitalizarea, am putea ca în fiecare sat aparținător de comună să ducem unele funcții. Cu siguranță e o discuție pe care va trebui să o avem. Acum discutăm doar despre PNRR și despre banii europeni din exercițiul financiar normal, dar trebuie să începem să ne gândim și la structura administrativă a țării care, în momentul de față, este nefuncțională. Când eram ministrul Dezvoltării, erau 700 de localități care existau doar pe hârtie, nu aveau locuitori, sunt și acum comune care nu reușesc să producă nimic, nici salariile pentru aparatul administrativ. A avea UAT-uri care sunt tot timpul legate de bugetul de stat este foarte complicat, nu se justifică. Ar trebui să facem o organizare mai suplă și mai simplificată a României. Sper că vom putea avea în alianța noastră o discuție serioasă despre modernizarea statului și inclusiv despre modernizarea administrației”, a spus Vasile Dâncu.

Etichete

7 comentarii

  • Motto:
    „Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
    Surâzători sub steaua mea sterilă.”
    (Ana Blandiana- Eclipsa)
    Prostul crede că lumea a inceput odată cu el. Cum sa vorbesti de 30 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, când de fapt judetul in forma actuală fost infiintat pe vremea comunistilor in anul 1968. Primul presedinte al Consiliului Popular Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost Adalbert Crişan. Prin urmare, la mai bine de 32 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului România este incă un stat nereformat . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne si a centralizarii excesive. In primul rând atragerea de fonduri europene a fost redusă pentru că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene. De aceea, trebuie să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu Agentii de Dezvoltere Regională (ADR) care functionează ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București. În prezent, dintre cele 3.228 de unităti administrativ-teritoriale (UAT -uri), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi de a asigura servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean. De aceea, in loc de tot felul de aniversări fără noimă trebuie făcută cât mai curând posibil reforma administrativă, dar pentru asta e nevoie de curaj politic şi de oameni cu pregătire nu de agiamii . Prin această reformă s-ar distruge un sistem clientelar vechi de 55 de ani, iar România ar putea să iasă din această stare sufocantă economic si social. „Cine are urechi de auzit, să audă”.

    • Felicitări Paul! O analiză exactă și o exprimare clară și directă! Mult peste ce a bălmăjit Dâncu cel bun de gură și care se pricepe la toate că a făcut armata.
      În momentul de față, județele sunt principala frână în reforma administrativă și în reformarea țării. Funcționează exclusiv pentru scopuri politice și în folosul „baronilor” care n-au nicio altă responsabilitate și nu servesc la nimic. Exemplul județului nostru este cel mai elocvent. Am ajuns după atâta gargară pesedistă pe ultimul loc în Transilvania la toți indicatorii de dezvoltare economico-sociala. Ne-a depășit Sălajul. În țara, după noi mai sunt Teleormanul, Giurgiu, Vasluiul și Carașul.
      În timp ce bistrițenii n-au bani să-și plătească facturile, sfătoșii ăștia sunt la țol festiv la serbările județului, vorbesc nimicuri, își dau diplome între ei și organizează petreceri. Nu se putea o ilustrare mai bună a discrepanței dintre realitate și închipuirile politice.

  • Foarte corect și logic tit ce ai spus Paul, mult mai bine decât Politrucii care ne conduc! Nu exista dorinta și nici voința politica pentru acest proces deoarece își pier avantajele toți acești incompetenți și șmecheri , cu neamurile și pretesugurile lor. De ce alte tari au putut, Polonia mai ales! Acolo se văd și rezultatele in accesarea fondurilor europene și mai ales in dezvoltarea țării!! Ne complacem in explicații și amețeli la electorat! Sa auzim numai de bine!

  • Kutya fasza!!!
    Ne fac alba/neagra una după alta și noi cu toții mereu pierdem…. iar în ziua în care suntem chemați la vot pur și simplu nu știm vota și o luăm de la capăt din nou și din nou….
    Mai avem de învățat oameni frumoși, așa de simplu!!!

  • Uite ca recunosc si ei cat de nociva e clasa politica. Ca sa-si pastreze privilegiile si functiile blocheaza tara de la modernizare si distrug viitorul cetatenilor. Ce sa mai zici de rusi! Acolo clasa politica e mai toxica, distruge doua tari.

  • Paul, Alex, felicitări pentru comentariu la obiect.
    Din păcate la nou funcționează sloganul „sa moara capra vecinului” ce salarii mari au unii da i dracului trântori”
    Jos cu ei, dații afara, cate sporuri au, cate facilități au.
    Din păcate așa funcționează treburile la noi.
    In loc sa ne luptăm pentru drepturi și un trai decent cu acești politicieni caree ne învață cum să trăim cu creșterea de 170 lei la pensii , cu 200 lei pentru alocațiile la copii, creșterea salariului minim pe economie cu 200 lei.
    Trăiește dacă poți.
    Nu le este rușine,
    Iar ei mănâncă la parlament cu 12 lei felul unu ,doi, trei etc.
    Jeguri ordinare.
    Ne agata unii de alții doar că ei să trăiască bine.

  • Dragi comentatori, am citit cu atenție rândurile asternute de dvs. și sunt uimit de logica și veridicitatea lor! Oameni buni, arătați-va! De minți limpezi asemenea dvs., avem nevoie în tara asta! Știu, politica actuala va împiedică impiedica sa va puteți promova ideile sau logica unui demers dar trebuie găsită o cale…As fi incantat, de exemplu, să-l cunosc pe Paul sau Alex sau Gabi sau Levente, sau sa se cunoască între ei…! „Mai multe capete, mai multa minte!” Mi se pare, asa spunea Iuliu Maniu! Și mie mi se pare ca, sunt prea multe comune în BN și ca, plătim prea mulți….. Doar atat, pentru astăzi! Sa auzim, doar de bine! MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS