Actualitate

Vasile Silaşi: Aroganță e numele tău, măi PSD!

Secretarul general al PNL Bistriţa-Năsăud, Vasile Silaşi, a scris, într-o postare pe Facebook pe care a intitulat-o „Aroganță e numele tău, măi PSD!”, următoarele:

„În vechime se spunea că, atunci când Zeus vrea să ucidă un om, prima și prima dată îi ia mințile, după care, evident că îl ucide. Cu fulger sau fără, noul Zeus și inculta sa soție, Veorica, zisă Hera, se joacă în Olimpul din Piața Victoriei de-a guvernarea cea atât de dăunătoare sănătății mintale.

Dacă Dragnea vorbește despre lupta grea contra statului paralel, stat pentru care a semnat și el, Veorica, doamna premier ne bagă în priză cu gafele ei impardonabile.

Ce e curios? Faptul că, zeii ăștia din Olimpul roșu nu vorbesc de poporul care i-a trimis să guverneze, iar toate politicile macro ale măreței guvernări PSD pare să nu aibă nicio legătură cu noi, cu muritorii de rând. Se fac legi cu dedicație, pentru penali, pentru prieteni de pahar sau de vânătoare, este cool pentru troglodiți, pentru beizadelele numite în tot felul de funcții publice.

Cert, trăim într-o Românie a cumetriilor și prieteniilor politice, una în care omul a devenit doar o biată unealtă de uz politic. Ultima aroganță a PSD, cea legată de dosarul penal deschis șoferului care are o anumită părere despre social-democrați, vine să ne confirme faptul că oamenii aceștia se plictisesc.

De ce oare, șefii Poliției Române, au trebuit să organizeze o conferință de presă despre un anumit act sexual, fie el și oral ? Ori sunt ei tâmpiți, ori cei care i-au obligat să facă acest lucru. Nu era mai indicat să vină și, să ne spună, ce amenzi a dat poliția în cazul steagului negru arborat pe primăria din Sfântu Gheorghe? Întreb și eu pentru un prieten american, că acolo acest lucru este considerat delict federal. Până unde va merge aroganța acestei guvernări, vom vedea, dar un lucru este sigur: PNL va veni la putere și va face ordine și dreptate”, a scris Vasile Silaşi.

Etichete

15 comentarii

  • Bine ca voi nu ati fost aroganti. Sincer v-am simpatizat intr-o vreme. Inainte sa deveniti pdl. Am vazut ca erati si sunteti la fel ca ceilalti. Cand ati fost la putere, v-a durut in spit de noi. Acum stati pe dreapta si latrati. Ca la putere, nicaieri, va inteleg. V-o luati si la vot in Bot!

  • Din Legendele Olimpului.
    Există în lume diferite moduri de gândire de interpretare a desacralizării simbolurilor oficiale ca și steagul…majoritatea privesc alterarea sub o formă sau alta a steagurilor naționale(ardere, sfâșiere)
    Există și țări unde nu e big deal din punct de vedere legal.
    Libertatea de exprimare (a dezacordurilor) trece înainte simbolisticii oficiale atât timp cât e vorba de steag proprietate individuală a persoanei respective. Poți să faci ce vrei cu steagul pe care l-ai cumpărat dar nu cu cele aparținând instituțiilor, sau a altor persoane.
    Oamenii își afișează diferențele când vor și unde vor.
    Pe balcon, în mașină, la plajă, la defileuri vezi sute de steaguri. Nu e rar să vezi steagul municipalității- care reflectă identitatea locală, alături de steagul provincial și cel federal.
    Nu e mare minune.
    Canada, Danemarca.
    Dacă nu asculta de prieteni habarniști, Vasile s-ar fi putut informa că în USA în jurisprudență s-a statuat că ar fi inconstituțional pentru un guvern să prohibeze(interzică) desacralizarea steagului din cauza primului amendament care protejează principiul de simbolic speach. În anumite circumstanțe (ceremonii militare oficiale) se pot impune reguli cu conținut neutru(vizează toată populația ) de protocol și reguli cu consecințe.
    Teoretic, un mesaj viral..xxxxxxxx de tipul celui devenit viral în ultimul timp(am văzut deja plăcuțe nord americane cu faimosul mesaj deja comandate..;) )pe un fost drapel oficial ca și cel al Republicii Socialiste România nu ar avea de să fie ilegal. Cel mult ofensator .
    Probabil ca și primar Dl Silași ar trebui să știe că primăriile ca și autorități locale au dreptul la simbolistica proprie..pentru Chiochiș chiar ar putea să se inspire din basorelieful fostului castel Bethlen dacă vrea să dezvolte o identitate locală și să transforme localitatea în punct turistic cu identitate proprie, nu ar însemna deloc că Ungaria și-a redobândit Transilvania sau alte halucinații de genul ăsta. Și ar fi un respect față de comunitățile maghiare din comună, recunoașterea acelei părți de identitate fără a transforma gesturile în amenzi și închisori…mai bine în a promova mândria locală pentru prosperitate economică locală.
    Asta ar fi abordarea liberală clasică.
    Dar în România, uff… liberalii nu sunt liberali adevărați tocmai pentru că nu sunt pentru o societate liberă, unde restricțiile să fie mai degrabă excepția (în cazuri foarte grave)decât regula.
    UDMR ar fi dispărut dizolvat natural ca și partid politic într-o țară liberă, unde libertățile individuale ar fi fost respectate la bază ca principiu, unde nu era acordată atât de multă atenție culorii steagurilor și cântatul ca distracție populară.
    Ironic, PSD e mai liberal decât PNL pe unele chestiuni:) iar PNL , PMP etc sunt mai aproape de viziunea Vadimistă a națiunii, aia cu mitraliera pe stadion.
    Cât despre Poliția Română, a pierdut prestigiul unei instituții moderne democratice preocupate cu asigurarea păcii sociale în mod imparțial, din moment ce deciziile se fac contrar Legii, se fac la comanda unor personaje politice- citiți în presă cine este dl Gâlceavă șeful Brigăzii Rutiere veți înțelege deznodământul plăcii de înmatriculare.
    https://newsweek.ro/actualitate/sotia-sefului-brigazii-de-politie-rutiera-condamnata-intr-un-dosar-de-coruptie
    România are o gurvernare actuală de tip mafiot care își protejează interesele proprii.
    Punct.

    • cc, ai scris un text kilometric în care ai rumegat 3 lozinci uzate auzite la televiziunile SRI.

    • Iar tu ai scris două rânduri în care faci acuzații gratuite, plus o insultă personală.
      Te simți mai bine după ce ai executat comanda primită de la partid prin whats up?
      Let me tell you.
      PSD-ul e atât de disperat dpdv electoral că ar vota ANUL CONCEDIU pentru a cumpăra bunăvoința şi obediența funcționarilor publici plus s-ar împrumuta (deja o face) să poată plăti pensiile.
      Ar trimite toată România în vacanță în Grecia, pentru un vot că na au crescut pretențiile de la calendare cizme şi găletuşe. De fapt vor aduce modelul grecesc ( catastrofa economică) în România.

    • Are dreptate Suciu ! servești „Nutreț pentru cretini” sub formă de roman foileton. Cât despre „cizme și găletușe” tocmai tu vorbești? Tu care încă mai râgăi micii și berea lui bășescu din 2009? Oricât te-ai crede de inteligent, ești doar la nivelul MUIANEZILOR care urlă M..e PSD !

    • Și tu chiar crezi că-mi pasă de fabulațiile și înjurăturile voastre, că ajung să fiu rușinat să nu mai scriu sau să fiu intimidat?
      Lol.
      Nope, nu vă chinuiți degeaba intelectul, deja adormit de odihnit de atâtea vacanțe bugetare, să scoateți o înjurătură cu majuscule ca să pară mai importantă.
      Nu v-ați găsit omul.
      Fapt divers, pe vremea aia când probabil tu salivai la micii și berea lui Băsescu(se pare că ți-au rămas întipăriți pe minte) în timp ce-ți mâncai slănina cu ceapa acompaniată de vreun suc la dozator, fii liniștit eu serveam o supă Pho probabil, la pauza de masă.
      Altceva ai de spus dragă Tiberiu?

    • Dacă ați spune ceva mai inteligent decât înjurături gratuite și fabulații, probabil m-aș simți jenat câteodată și m-aș interoga dacă nu cumva exagerez.
      Așa, îmi alimentați self-esteemul 😉 mă simt și mai bine.
      Chiar confirmați ceea ce afirm.
      Din păcate în afară de retorică primitivă *te crezi inteligent..nu ești.. de fapt ești prost* în rândurile voastre nu văd nimic original , argumentat, viu , proaspăt…perspective diferite.
      Lol.
      PS
      Hai băieți, Tiberiu uite când tu salivai la micii și berea dlui Băsescu, în timp ce-ți mâncai slănina cu ceapa, eu savuram probabil o supă Pho sau vreo farfurie de shish taouk. Asta e diferența de expunere.

  • Domnul primar stă cam prost cu gramatica . Dacă vorbeşti despre vechime , Zeus vroia să ucidă un om , nu ” vrea ” şi nici nu ” ia ” mințile că vechimea e la trecut nu la prezent . Uneori mai bine taci dacă vrei să rămâi filozof . Opozitia lui de catifea este cunoscută , omul e foarte apropiat de PSD , se pupă prin parcări cu Radu M şi pe Fb cu Daniel Suciu . Domnule Silaşi , lasă-ne !

  • Uite cine vorbeste…lasa-ne ca si tu saluti cetatenii comunei doar din 4 in 4 ani inainte de alegeri…in rest treci ca glontul cu masina prin sate…

  • Suciu ,ce ai domnule cu CC ? poate să scrie cât vrea şi ce este de menționat e că scrie bine, cu stil fiind înzestrat cu o inteligență peste medie.Îi citesc comentariile cu mare plăcere şi luare aminte ;respectele mele domnule CC !

    • Asta tot cc a scris pe modelul Udrea, Mòr Kallina un admirator al lui Cî-Cî.

    • TIBERIU,ai servit-o drept în freză !
      dacă tăce-ai ..înțelept rămâne-ai….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.