Recomandări Social

Via Transilvanica, prezentată pasionaților de drumeție din lumea întreagă

Pasionații de drumeție din lumea întreagă au aflat, zilele acestea, de la CMT Stuttgart, cel mai mare târg de turism din lume cu profil outdoor, că în România îi așteaptă un traseu de 1400 de kilometri, marcat, care traversează țara de la Putna la Drobeta Turnu Severin.

Asociația Tășuleasa Social, condusă de Alin Ușeriu, a avut la târg un stand de prezentare al ”Via Transilvanica”

”Va fi, cu siguranță, o provocare uriașă să putem face mentenanța traseului Via Transilvanica. Să asigurăm calitatea și siguranța, foarte necesare pe un asemenea traseu și mai ales, să-l facem cunoscut peste mări și țări. Cu cât mai mulți oameni ai drumului bat cărarea asta a noastră, cu atât mai multe dintre aceste provocări își găsesc rezolvarea. Am început la Stuttgart, în cadrul celui mai mare târg de turism din lume, cu profil outdoor, CMT Stuttgart, unde Via Transilvanica este prezentă cu un stand, între 14 și 16 ianuarie.

”Am fost vizitați de Christine Thürmer, femeia cea mai umblată din lume care a fost și pe traseul nostru. În prezentarea pe care a ținut-o în cadrul târgului, ne-a făcut să roșim până în vârful urechilor, declarând publicului prezent că Via Transilvanica este traseul ei preferat dintre toate cele care însumează cei 60.000 km pe care i-a parcurs de-a lungul și latul lumii. Am mai fost vizitați de către un cuplu de români stabiliți în Germania, care au aflat din social media că ne aflăm la Stuttgart, și care, încă nu auziseră de CMT, într-un mod foarte interesant. Astfel, au venit să vadă târgul pentru prima oară și să ne cunoască pe noi. Plecăm acasă destul de obosiți, pentru că nu a fost foarte ușor la târg. Însă, plecăm foarte bucuroși că am făcut cunoscută Via Transilvanica și la câteva sute de posibili noi drumeți”, a anunțat asociația.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS