Actualitate

Ministrul Dezvoltării și șeful CJ au semnat contracte de finanțare prin PNDL

(FOTO) Vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, au semnat contracte de finanțare prin PNDL 2 pentru proiecte CJ, care vizează investiții în infrastructură: Modernizare DJ 172 E Strugureni – Matei (31,6 milioane lei), Modernizare DJ 172 D Măgura Ilvei – Lunca Ilvei (65,5 milioane lei).

Ele se adaugă celorlalte contracte de finanțare semnate deja la București: modernizări DJ 162 Visuia – Silivașu de Câmpie și Archiud – Sânmihaiu de Câmpie, DJ 170 Negrilești – Breaza – lim. jud. Maramureș, DJ 171 Uriu – lim. jud. Maramureș, DJ 172 H Nușeni – Corvinești, DJ 173 C Buduș – Șieu, pod peste Valea Mare în Purcărete, poduri peste Valea Meleș în Matei și Nușeni-Corvinești, pod peste Valea Răchiții în Breaza.

Ministerul Dezvoltării a alocat Consiliului Județean 176 de milioane lei (38,4 milioane euro) prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2017-2020 pentru 12 proiecte de reabilitare a unor drumuri județene, inclusiv lotul 5 din drumul Poarta Transilvaniei (Măgura Ilvei – Lunca Ilvei), și a unor poduri.

Radu Moldovan a menționat că prin PNDL rețeaua de drumuri județene ”a cunoscut o schimbare fundamentală în bine, peste jumătate fiind modernizate cu condiții de trafic foarte bune și lucrurile se vor îmbunătăți”.

”PNDL este un program revoluționar, cred că prezența lui Liviu Dragnea în Guvern (n.r. – ca ministru al Dezvoltării) a fost un foarte mare câștig pentru România, prin acest PNDL comunitățile au primit sprijin pentru proiecte extrem de importante. Sunt comune în județ care au toate străzile lăturalnice asfaltate și nivelul de viață este mult mai bun. Prin PNDL 1, în Bistrița-Năsăud au fost 178 de proiecte finanțate în total cu 405,5 milioane lei, adică 88,1 milioane euro, din care 15 proiecte depuse de CJ cu o valoare de 79,9 milioane lei (17,2 milioane euro)”, a spus Radu Moldovan.

Paul Stănescu a afirmat că ”este un moment important, ne-am propus să modernizăm România și ne interesează fiecare obiectiv în parte”: ”PNDL a funcționat și funcționează foarte bine, întârzierile la plată dacă le pot spune așa n-au fost mai lungi de două săptămâni. Scopul acestui program, al cărui părinte este Liviu Dragnea, a fost atins”.

Adrian Gâdea, secretar de stat în MDRAPFE, a precizat că județul Bistrița-Năsăud a abosrbit peste 80% din fondurile repartizate prin PNDL 1.

Judeţul Bistriţa-Năsăud primeşte 701.206.562,21 lei (152 milioane euro) de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) în cea de-a doua etapă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), 2017-2020, pentru 168 de proiecte, aflate în diferite stadii în privința documentațiilor.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS