Imediat după încheierea ceremonialului militar şi religios de comemorare a victimelor din Primul Război Mondial de la Bistriţa, la care Victor Ponta a asistat împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, premierul a dat mâna cu preoţii care au oficiat slujba religioasă ecumenică, moment în care mai mulţi oameni care erau în spatele prelaţilor i-au întins mâna.
“Nu veniţi şi pe la noi?”, a spus un bărbat, iar premierul s-a apropiat de oameni şi le-a strâns şi acestora mâinile. Mulţi i-au urat success în alegerile prezidenţiale şi au făcut remarci la adresa faptului că arată foarte bine. “Să mai veniţi pe la noi până ajungeţi preşedinte!”, i-a spus un bărbat, iar Victor Ponta a replicat: “Sigur că mai vin!”. O femeie din mulţime l-a rugat apoi să facă o fotografie cu ea, iar premierul a fost de acord, însă în cadru a intrat, râzând, şi ministrul Pădurilor, Doina Pană.
“Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?”, i-a spus Victor Ponta amuzat, iar un jurnalist care se afla în preajmă a făcut observaţia că s-a auzit foarte clar, de data aceasta, cuvântul “măi”.
“S-a auzit şi data trecută, staţi liniştit!”, a spus premierul.
Victor Ponta a continuat să le strângă mâinile şi altor bistriţeni prezenţi la ceremonial, a stat de vorbă în italiană cu reprezentantul L’Aquila, oraş înfrăţit cu Bistriţa, a mai făcut fotografii cu copiii, după care s-a întors în faţa Monumentului Eroilor unde a avut loc ceremonialul pentru a aştepta eliberarea a o sută de porumbei albi, aşa cum era programat. “Noi nu mai scoatem porumbei”, a spus premierul cu puţin înainte să fie eliberate păsările.
Porumbeii albi au fost eliberaţi din mai multe cutii, la deschiderea uneia dintre ele în jurul căreia erau copii, ajutând şi Liviu Dragnea. “Liviule, lasă-i pe copii! Tu ai treburi mai importante de făcut”, a spus râzând premierul care i-a felicitat pe cei mici fiindcă au reuşit să elibereze toţi porumbeii.
Mai multe imagini, pe pagina noastră de Facebook!
comunisti de doi bani
Niște nulități absolute!
binenteles ca sint si asa este : ne meritam soarta.
Se spune în articol că unele persoane din spatele preoților cu care Ponta a dat mâna au cerșit și ei o strâmgere de mine când nici măcar nu erau băgații în seamă. Domna ferește, mai sunt astfel de oameni ? Să vă fie rușine. Apropo, în prima poză, în stânga, se vede o blondă foarte fericită despre care știam că este PDL-istă. Mi se face greață.
Se spune în articol că niște cetățeni bistrițeni au cerut ca Ponta să se apropie și de ei, să dea mâna. Mai sunt astfel de oameni care pot fi fericiți și care cerșesc o strângere de mâna unui politician? Ce jenant și rușinos! Apropo, în poză, în stânga, este o blondă zâmbitoare care știam că era PDL-istă. Oare de ce este acolo și este așa fericită?
Campanie electorală. Zâmbeşte fericit, România este în recesiune.
Oare unde este dorin popescu si sclavul lui puti?daca nu sunt ei nu stiu unde a scrumat ponta!!!comunistilor,ca pe vremea lui impuscatul sunteti!!!
vilhem,
ce taxe platesti in plus,spune macar una.
cand domnul mare de la bucuresti care are un domicilliu in str mihaileanu,a taiat salariile ce poala mea ai comentat,macat-as.
sa esti de servici in seara asta.
Oricate ” bai de multime ” ar face acest ” dottore plagiatus ” in mintea noastra tot un nespalat de epigon de … Dambovita ramane !
Decat ca Basescu, huiduit si scuipat de toti pe oriunde merge, mai bine ca Ponta, caruia oamenii ii zambesc si ii cer o strangere de mana.
Tic, mai vorbim[sper sa mai putem] la anu pe vremea asta, va vad ce parere o sa ai despre respectivul din poza. succes.
Ticule, asa cum le zice domnu Raul, in scurt timp o sa fie regretat Basescu, caci nulitatea asta absoluta, pre numele ei V.V. Ponta, nu se pricepe decat la sucit mintile naivilor, la furaciuni cu preteni si la mintit cat incape.