Actualitate

VIDEO – Acțiune de amploare a polițiștilor, cu efective mărite, la Bistrița. Urmează și alte descinderi

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Bistrița și cu sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au desfășurat o acțiune de amploare, cu efective mărite, pe raza municipiului Bistrița, cu precădere în zona Valea Stegii.

Activitatea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii sau care se sustrag cercetărilor, precum și pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Toate persoanele identificate în cadrul acțiunii au fost luate în evidență, fiind ulterior implementate în bazele de date ale Poliției. Totodată, în acest context, au fost verificate și persoane eliberate din penitenciar.

În urma verificării persoanelor depistate în urma acțiunii, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un minor de 16 ani, dispărut dintr-un centru de tip familial din Bistrița. În consecință, a fost revocată măsura căutării la nivel național a acestuia, fiind ulterior predat reprezentanților centrului.

Acțiuni de acest gen urmează a fi organizate în toate zonele cu risc criminogen de pe raza județului Bistrița-Năsăud, anunță Poliția.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS