Vile pustii versus căsuţe de lut sau paie

Când trec pe lângă aceste case, mă cuprinde un sentiment de milă. Pe de-o parte pentru că mulţi dintre cei care le-au ridicat şi-au aservit vieţile băncilor. Tot ce câştigă trebuie să dea înapoi cu vârf şi îndesat celor care i-au împrumutat cu bani. Apoi mă gândesc la valoarea facturilor pentru un biet apartament şi încerc să-mi imaginez cam cât au oamenii aceştia de plătit la gaz, curent, apă. Probabil că nu mult, veţi, spune, din moment ce stau cu toţii într-o singură cameră, iar pe restul nici măcar nu le încălzesc. Atunci pentru ce le-au făcut? Pentru eventualitatea că, într-o bună zi, va veni cineva în vizită sau vor face o petrecere? Nu există pensiuni, nu sunt hoteluri? E mult mai ieftin să-ţi cazezi prietenii în oraş câteva zile decât să plăteşti rate la bancă şi facturi toată viaţa. Una peste alta, nu aş putea locui într-o asemenea casă. Cred că m-aş baricada într-o cameră, de groaza ei. Mi-ar crea un profund sentiment de anxietate să străbat un hol lung şi pustiu, camere goale, întunecate, cred că aş face un atac de cord dacă s-ar lua curentul şi m-aş trezi într-o hală pustie, fie ea umplută cu tot soiul de obiecte.

Zilele trecute am fost la întrunirea cu promotorii caselor ecologice care s-a ţinut la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”. Chit că discuţiile au durat peste patru ore, am stat până la capăt fiindcă mi s-a părut absolut fascinant tot ce s-a spus acolo, multe informaţii la care nu avem acces din diverse motive, cum ar fi acela că există multe interese pe piaţa construcţiilor. Firmele care promit „construcţii la cheie” făcute în timp record sunt interesate să ne vândă tot soiul de materiale dubioase, obţinute prin proceduri poluante, din cauza cărora nu putem respira apoi în propria casă, facem alergii, avem gâtul uscat sau pur şi simplu nu ne putem odihni noaptea. Dovadă că aşa stau lucrurile este odihna de care se bucură oamenii când stau într-o casă de pământ care iarna păstrează căldura, iar vara răcoarea. Mulţi dintre noi ne aducem aminte de sentimentul de bine cu care am plecat din casele bunicilor pe care nu-l mai regăsim, din păcate, nicăieri altundeva. L-am asociat cu o perioadă fericită a vieţii, copilăria, fără să ne gândim că poate, la fel de mult a contat şi casa în sine, argila de pe pereţi sau grinzile de lemn, toate daruri ale naturii pe care omul le-a combinat în mod natural ca să-şi ridice adăpost, nu vilă, nici palat.

„Dacă vă faceţi casa lângă pădure, alegeţi lemnul, dacă e pe pământ, lutul sau baloţii de paie, optaţi pentru acoperişul verde ca să-i redaţi pământului ceea ce i-aţi luat construind pe el, nu faceţi o casă mai mare decât aveţi nevoie. Casele sunt pentru dormit şi adăpostit de frig, în rest, suntem făcuţi să trăim afară, să ne mişcăm, să avem activitate”. Nu vi se par logice toate aceste îndemnuri? Mie, da. Mi se par oribile toate construcţiile betonate sau din sticlă. De ce să stai la casă şi să nu ai o curte sau o grădină în care să cultivi legume, să ai flori, animale? Mi se pare un nonsens. Pe strada pe care locuiesc e o astfel de casă aparent frumoasă, dar toată curtea e betonată, zidurile seamănă cu cele ale unei închisori, nu e pic de iarbă. Şi, da, aţi ghicit: e pustie! Până la urmă, mi se pare imposibil să trăieşti în atât de mult beton.  

Am mai aflat multe lucruri interesante şi despre izolarea unei locuinţe. În România se foloseşte, din câte am înţeles polistirenul, dar care nu lasă pereţii să respire deloc. Un bloc astfel izolat, din Târgu Mureş, a ars ca o torţă până la etajul zece fiindcă între polistiren şi zid s-a lăsat un spaţiu, aerul fiind cel care, de fapt, izolează clădirea. Acel spaţiu s-a comportat ca un horn. Flăcările au urcat cu viteză şi praful s-a ales de casele oamenilor. Noi folosim aşadar polistiren în condiţiile în care cânepa sau lâna sunt izolatori naturali. Din păcate, România, obsedată de povestea cannabis-ului care oricum se obţine, interzice cutivarea cânepei, iar lâna e aruncată de ciobani fiindcă nu mai există nicăieri în ţara noastră o instalaţie performantă de spălat şi prelucrat. Ca urmare, izolaţiile din lână sunt importate din Germania şi costă foarte mult. Trist şi revoltător în acelaşi timp. În cazul în care vă temeţi de foc, aflaţi că lâna arde foarte greu, iar cânepa se perpeleşte. Aşadar niciun pericol.

O casă ecologică nu înseamnă nici întoracerea la condiţia omului de peşteră, nici la dormitoarele lui Tarzan din junglă. Însemnă să foloseşti cât mai multe materiale nepoluante. Înţeleg că 50% din casă dacă e făcută cu materiale bune, confortul omului creşte, facturile scad, viaţa i se schimbă. Sigur vă gândiţi cum ar putea arăta baia sau bucătăria unei case făcută din baloţi de paie. Aflaţi că există o rocă ce seamănă întru totul cu faianţa şi gresia şi care – ce să vezi?- poate fi modelată, aşa încât baia sau bucătăria pot fi unice, personalizate.

Una peste alta, dacă vă uitaţi aici, veţi găsi nişte căsuţe din baloţi de paie cum nici nu vă puteţi imagina că există. Dacă alţii au putut să le facă singuri, cu mâinile lor, oare noi de ce nu putem şi alegem în schimb să fim sclavii băncilor şi ai furnizorilor de utilităţi, boala în locul sănătăţii, singurătatea în locul comunităţii?

Cristiana Sabău