Actualitate

Virgil Rus: Primul Boot Camp marca New Art of Body Gym, o poveste sportivă frumoasă

Primul Boot Camp marca New Art of Body Gym s-a desfăşurat într-o locaţie superbă, Natura Park – Poiana Corbilor (Dorolea), unde echipa centrului de analiză, modelare şi întreţinere corporală New Art of Body Gym a pregătit un program special. Start bun al evenimentului cu caracter recreaţional.

De la Fit Pill cu Andrada Costeanu la Power Circuit cu Alina Zagrai, de la Elegance Gym cu Mălina Moldovan la Diamond Dance cu Ioana Maria, de la Extrem Movement cu Laura Moldovan până la Complet Body Fitness cu Moldovan Bogdan, eu rezervându-mi de această dată postura de moderator.

Participanţii, de toate vârstele, s-au putut bucura de programele care au fost special concepute pentru a fi accesibile tuturor. Tot ce a ţinut de prestaţiile sportive a fost gratuit pentru toată lumea, premiile fiind susţinute chiar de către echipa New Art of Body Gym (NABG).

Fiind un Boot Camp special marca NABG şi primul de altfel din seria evenimentelor prevăzute din calendarul centrului fitness pe acest an, cei prezenţi, s-au putut bucura şi de momentele artistice prezentate de un grup de dansatori sportivi pregătiţi de Maria, dar şi de jocurile dinamice pentru copii prezentate de către Mălina, ambele fiind şi studente în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport UBB – Extensia Bistriţa.

Deliciul sau proba Boot Camp şi competiţie în acelaşi timp, s-a regăsit (şi) în cele două trasee aplicative, primul eliminatoriu, în care exerciţiile atât din gimnastica militară cât şi cele adaptate special pentru participanţi au avut momentele lor de divertisment fiind nu doar atractive, amuzante ci şi solicitante fizic. S-a avut în vedere ca acestea să fie de la bun început selectate special din paleta exerciţiilor de acest gen, în aşa fel încât acelaşi exerciţiu să fie uşor de executat pentru toată lumea indiferent de gen sau vârstă, dar să prezinte o oarecare dificultate specifică solicitând abilităţile fizice şi psihice a celor implicaţi.

Plăcut surprinşi de numărul celor prezenţi, dar şi de numărul persoanelor care s-au înscris în competiţia pentru trofeu, evenimentul a fost unul distractiv, având caracter sportiv recreaţional.

1 virgil rus vert boot 1 2 boot camp 1 3 boot camp 1 4 boot camp 1

Au putut fi întâlnite familii model cel puţin din punct de vedere în ceea ce priveşte atitudinea pentru mişcare, pentru participarea la acest gen de evenimente si pentru implicare.  În acest context s-au evidenţiat Luminiţa Cherecheş, Laura Iacob, Claudia Pop, Roxana Avram, Dan Costeanu, Lia Hara, Adi Zagrai şi multe, multe alte persoane, care au participat ca voluntari, spectatori sau sportivi, unele dintre acestea alături de copiii şi/sau partenerii lor în probele fizice organizate. Atât copiii cât şi adulţii s-au putut bucura, pe parcursul evenimentului, de picturile pe corp realizate de către Roxana – Haine Pictate Roxyxa, iar cadrul ambiental desprins parcă dintr-un basm a făcut ca întreg evenimentul să devină o poveste sportivă frumoasă cu un start credem noi bun.

Acţiunile de acest gen şi mai cu seamă cele pe care noi le vom pregăti si de acum înainte vor avea la bază sportul, arta, muzica şi dansul.

Pentru că a fost şi o competiţie, îi felicităm pe cei care au fost câştigătorii acestei prime ediţii şi sperăm ca pe viitor să avem cât mai mulţi câştigători.

În acest context la fete s-au remarcat: Iacob Laura – locul III; Iuraş Claudia – locul II; Mădălina Strachină – locul I;

iar la băieţi: Dan Onigoae locul III; Cosmin Adrian – locul II; Oşan Bogdan – locul I.

Atât premiile cât şi trofeul au fost pregătite şi oferite de către întreaga echipă NABG şi au constat în vouchere cu şedinţe gratuite la clasele centrului fitness situat în Piaţa Mihai Eminescu nr. 3  şi în suma de bani 400 lei (200+200) pentru cele două persoane câştigătoare ale premiului I.

Copiii au primit la rândul lor premii, diplome, oferite de către preşedintele Asociaţiei Sportul pentru toţi Bistriţa, d-nul Sorin Costin, un neobosit luptător în promovarea vieţii prin mişcare dar şi în susţinerea şi îndrumarea celor care se dedică acestui domeniu.

Dintre participanţi au mai făcut parte Fabiola Mureşan şi soţul acesteia, care nu doar că au participat la eveniment dar au şi au acordat suportul tehnic – sonorizarea. Au fost multe persoane care s-au implicat voluntar, însă al căror nume probabil ar încărca toată pagina, fapt pentru care tuturor le mulţumim.

Până în august, când se va intra în vacanţa de vară, toţi cei interesaţi de oferta programelor Centrului performant de analiză, modelare şi întreţinere corporală – New Art of Body Gym pot accesa programele din cadrul acestui centru fitness situat în Piaţa Mihai Eminescu nr. 3 sau ne pot contacta pe pagina noastră de Facebook, unde de asemenea pot vedea mai multe imagini şi clipuri din cadrul evenimentului care tocmai s-a desfăsurat. https://www.facebook.com/NewArt.BodyGym?ref=hlhttps://www.youtube.com/watch?v=5PMYpedeVEk

Pe curând!

Prof. Virgil R. Rus, dr. Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportului

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.