Virgil Rus: Revoluția păcii

E seară și liniște, doar un greier se mai aude sub streașina blocului unde în fiecare seară acesta își susține prestația. Mi-e drag, îmi amintește de serile lungi când mergeam în vacanță, la țară, la bunici. Era o adevărată orchestră a greierașilor și tare bine mă simțeam. Dacă nu eram strigat să vin la masă că sunt gata plăcintele rumenite în cuptor și umplutecu dulceață de casă, cred că eram în stare să stau toată noaptea. În oraș, cântecul lui te face pe moment să uiți de vacarmul și agitația caracteristică „betoanelor”.

E seară și liniște deschid o carte dragă, Conversații cu Dumnezeu (Neale D. W.) și răsfoiesc paginile pe care le-am subliniat la prima citire. În surdină merge și televizorul deși nu se uită nimeni la el. E un obicei cred din familie să meargă ceva în casă. Ai mei spre exemplu lăsau televizorul sau radioul să meargă toată ziua prin casă. O știre îmi întrerupe brusc gândurile și îmi atrage atenția: un copil sirian a fost scos de sub dărâmături în urma unui bombardament. Mă opresc din citit, îmi ridic ochii spre ecran. Imaginea și filmulețul cu acest copil a circulat pe toate rețelele virtuale. Îmi scapă o lacrimă și îmi amintesc că în lume este război. Starea mea se transformă în mâhnire. Din ce în ce mai mult război, din ce în ce mai mulți copii și părinți care mor nevinovați. În cât timp va ajunge și la noi, pentru că în acest zbucium mondial acest aspect devine doar o chestiune de timp. Continui să dau paginile una câte una încercând să-mi regăsesc starea de liniște și găsesc subliniat în carte: lumea este în starea în care este din cauza voastră ( n.r. a oamenilor) și a alegerilor pe care le-ați făcut – sau nu ați reușit să le faceți. (a nu decide, înseamnă a decide). Mi s-a dat un răspuns dar nu sunt mulțumit. Înțeleg că noi suntem de vină și nimeni altcineva. E greu, suntem atât de diferiți iar de unul singur nu ai această putere de a schimba lucrurile, nu ești maestru cum a fost Isus, Buddha sau alții de asemenea anvergură. Cu toate acestea știm că începutul stă în fiecare dintre noi.

Istoria ne arată că sunt cicluri care se repetă în lume iar războiul este punctul culminant al înarmării pe timp de pace. Războiul a însemnat și progres în opinia unora. Durerea, suferința, moartea sunt însă caracteristicile războiului mai mult decât orice progres și asta se repetă pentru că uităm trecutul, uităm istoria, și pentru că suntem atât de ușor de manipulat. De cine și de ce? De noi cei care luăm decizii greșite. Pentru că nu citim, pentru că nu ne interesează cine ia decizii, pentru că așteptăm și nu acționăm, nu ne implicăm și-i lăsăm pe cei care ajung la putere să devină avizi de ..putere și de averi luând formatul războiului și nu al păcii. Pentru că suntem lași, nu avem curaj să îi „trimitem acasă” atunci când greșesc și nu-i încurajăm și apreciem public atunci când reușesc. În acest fel devenim lipsiți de energie și rămânem în urmă. Iar „viața este o aventură, o aventură a energiei. Și oamenii care rămân în urmă în această aventură, din lipsă de energie și curaj, vor trebui în cele din urmă să moară și să dispară de pe scenă.” (Osho).

Pentru cei care au fost în război știu ce înseamnă acesta. Eu îmi amintesc ce îmi povesteau bunicii. Nu este un joc de-a „pac-pac” pe după blocuri și când spui „pui-pui joaca” și e gata. Nu. Alții vor decide în locul tău când vei termina „joaca” și vei afla desigur acest lucru dacă mai trăiești sau dacă nu vei fi deja desfigurat fizic și traumatizat psihic. Acesta este războiul. Imaginile o confirmă.

Războiul nu este un joc pe consolă play station pe care îl faci așezat comod în fotoliu. Războiul înseamnă mizerie, înseamnă să înduri frigul sau căldura excesivă, lipsa confortului și a liniștii, războiul înseamnă foamete, înseamnă bombardamente în loc de greieri, înseamnă durere și moarte.

Copilașul sirian, putea fi copilul oricărui prieten, putea fi copilul tău. Acest copilaș a scăpat acum, însă psihic va fi traumatizat toată viața. Mulți alți copilași au murit deja. Alții mor în acest moment în care citești aceste rânduri iar alții urmează să moară la următorul raid aerian. Mulți părinți s-au jertfit deja, alții devin victime chiar acum într-o luptă care nu este a lor. Mulți au fost deja executați, multe femei au rămas singure, unele au fost deja violate. Multe națiuni au ajuns colonii, altele au dispărut. Și asta pentru că omul promovează războiul pe toate căile și decide să existe ca parte a existenței chiar dacă în momentul declanșării apare contradicția și ne întrebăm, cum de în timpurile noastre mai e posibil așa ceva?!

Probabil că ar trebui să ne întrebăm: De ce-i lăsăm pe cei înverșunați și avizi de putere să ajungă la…putere? De ce acceptăm să ne pierdem valorile? De ce permitem să ne lăsăm dezbinați? De ce trebuie să moară copiii în războaie? De ce tinerii trebuie să devină „carne de tun”? De ce uităm să promovăm pacea, liniștea sau cântecul greierului?

Războiul nu este un joc iar suferința și moartea este caracteristica de bază a acestuia. O zi a păcii, pe an, este puțin. O săptămână a păcii, pe an, este de asemenea puțin. O viață a păcii poate fi un început. O revoluție a păcii poate începe acum. Cu tine. Greierașul își cântă liniștit aria. Am speranța că mâine la aceeași oră când voi deschide geamul îl voi reauzi în timp ce voi răsfoi paginile cărților preferate.

Prof. Virgil R. Rus, dr. Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportului