„În mod informal, am zis că, dacă ieşim cu zece primari de municipii reşedinţă de judeţ şi zece preşedinţi de consilii judeţene, considerăm un câştig consistent. Este posibil să nu fie zece cu zece, ci 12 (preşedinţi de consilii judeţene) cu opt (primari de reşedinţă de judeţ), dar oricum, acolo suntem”, a spus Voicu.
El a declarat că şi de la PNL, şi de PSD vor fi oameni care vor rata candidaturi, dar şi un partid şi celălalt şi-a asumat acest lucru când au pus pe hârtie, încă din februarie, că fiecare partid va avea doar 20 de candidaţi la şefia consiliilor judeţene şi la funcţiile de primari de reşedinţe de judeţ.
„În mod automat, alte 20 de organizaţii de la fiecare partid nu vor avea candidat. Nu excludem şi nemulţumiri, dar acest lucru ni l-am asumat încă de la bun început. Tot ce pot spune este că vom avea o modalitate cât mai raţională de a aborda această perspectivă a candidaturilor”, a declarat Voicu.
În prezent, PNL are cinci preşedinţii de consilii judeţene şi cinci primari de municipii reşedinţă de judeţ.
Mihai Voicu a mai declarat că, din punctul de vedere al USL, prioritară este schimbarea întregului Guvern şi nu discuţii despre remanieri.
„Am mai asistat la nopţi tensionate pe la Vila Lac în care se schimbau prim-miniştri şi de fapt nu s-a schimbat nimic. Pe noi nu ne privesc nici măcar remanierile, nici măcar schimbările de prim-ministru. Noi considerăm că această politică este greşită dintr-un ansamblu şi nu de către o persoană, adică responsabilităţile sunt colective, spre deosebire de multe alte domenii. Responsabilitatea colectivă pentru situaţia economică a României aparţine întreg PDL şi nu lui Igaş şi nici măcar lui Boc. Din punctul nostru de vedere, prioritară este schimbarea întregului Guvern şi nu discuţii despre remanieri care nu ne interesează. O să-l schime pe Igaş cu Botiş doi. Şi ce o să rezolvăm? Nimic”, a spus el.
Voicu a declarat că, în opinia USL, trebuie să schimbe întreaga politică şi întregul Guvern.
„Dacă nu vom reuşi să-l schimbăm prin moţiune de cenzură, fără îndoială că îl vom schimba la alegeri însă ne păstrăm, în continuare obiectivul moţiunii de cenzură care va fi depusă când vom avea majoritatea necesară. Nu pot să apreciez acest moment. Este o chestiune destul de complicată”, a declarat el.
Totodată el a spus că este posibil ca USL să prezinte candidat comun în localităţile în care lupta se va da cu un primar PDL în funcţie, dat fiind faptul că alegerile pentru preimari se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin.
„Eu nu am înţeles foarte bine raţiunea pentru care PDL a susţinut ideea alegerii primarilor dintr-un singur tur. Cred că vom căuta, cel puţin în localităţi conduse de primari PDL, soluţii comune. Le vom căuta, nu am spus că le vom şi găsi în mod obligatoriu peste tot, dar este mai raţional să facem acest lucru pentru că un candidat comun al USL în localităţile cu primar PDL are mult mai multe şanse de a-l învinge”, a spus Voicu.
Vicepreşedintele PNL a adăugat că statistica demonstrează că nu toţi primarii în funcţie câştigă alegerile.
„Nu în mod automat toţi primarii în funcţie câştigă alegerile. În mod statistic, fiindcă am avut această curiozitate, cam 35% din primarii din România se reînnoiesc. Statistica era pentru două tururi de scrutin, este adevărat. Probabil că acest procent se va comprima puţin în condiţiile unui singur tur de scrutin”, a declarat Voicu.
Potrivit sursei citate, în mecanismele electorale, se spune că în primul tur, lumea votează „pentru” şi în turul al doilea votează „împotrivă”.
„În turul doi, se creează coaliţii împotrivă şi nu pentru chiar dacă nu suntem conştienţi de acest lucru. Poate că partea de vot negativ se diminuează, rămânem cu cea de vot pozitiv şi toată competiţia se va concentra mult mai consistent în această parte fiindcă şi un vot va putea însemna câştigarea mandatului”, a declarat el.
Vicepreşedintele PNL s-a întâlnit, marţi, la Bistriţa, cu liderii filialei Bistriţa-Năsăud a PNL cu care a discutat probleme organizatorice.
Adaugă comentariu