Actualitate

Zagreb, Koprivnica, Palanga, Bistriţa. Cuibare cu ouă gigant în oraş (FOTO)

În întâmpinarea sărbătorilor pascale, municipalitatea a continuat tradiţia începută anul trecut şi a amplasat 12 ouă realizate din poliester armat cu fibră de sticlă, de câte doi metri fiecare. Ouăle uriaşe, pictate cu peisaje naturale sau cu simboluri religioase, au fost puse în Piaţa Unirii, Piaţa Centrală, în faţa Bisericii Sf. Ana de la Big şi lângă Căminul pentru persoane vârstnice.

Celor nouă ouă de anul trecut, opt comandate de Primărie contra sumei de 13.000 de lei (plus 6.000 de lei pentru vopsele) şi unul făcut cadou de firma care le-a realizat pe toate, Eurocompozite, li s-au adăugat alte trei, prinse de municipalitate în proiectul de buget (6.000 de lei).

Patru ouă sunt expuse lângă Biserica Ortodoxă Sf. Ana de pe Bd. Independenţei, patru în Piaţa Unirii, în jurul bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trei în Piaţa Centrală, lângă Biserica Evanghelică, şi unul pe spaţiul verde din apropierea Căminului pentru persoane vârstnice.

Ouăle pictate de elevii de la Liceul de Arte Plastice ”Corneliu Baba” au motive florale, peisaje, copaci înfloriţi, globul pământesc, mozaicuri, decoraţiuni şi chiar Biserica Evanghelică. Unul dintre ele, cel donat în 2012 de Eurocompozite, având reprezentate chipul actorului Robert Powell din filmul ”Iisus din Nazareth” şi turnul Bisericii Evanghelice, este montat pe un postament rotativ.

Grupurile de ouă sunt împrejmuite cu bârne din lemn.

Anul trecut, primarul Ovidiu Creţu a precizat că ideea de a împodobi spaţiul public cu ouă gigant i-a venit după ce a văzut decorul urban de la Zagreb, unde croaţii se bucură de celebrele ”Pisanica”. Această tradiţie a ouălor uriaşe o au şi alte oraşe din lume, precum Koprivnica din Croaţia, Palanga din Lituania şi Vegreville din Canada.

A doua zi după instalarea ouălor au fost montate şi alte decoraţiuni de mari dimensiuni, şase mere realizate din acelaşi material, poliester armat cu fibră de sticlă. Merele de câte doi metri, cinci dintre ele plătite de municipalitate cu 21.000 de lei, au fost puse în sensurile giratorii de la intrarea în oraş, dinspre Unirea şi Viişoara, în zona Lamă, în Piaţa Mihai Eminescu, pe Bd. Republicii şi în curtea Casei de Cultură a Sindicatelor. O jumătate de măr îşi va găsi locul în faţa magazinului Kaufland de pe Bd. Independenţei.

Din 2011, zece struţi din fibră de sticlă şi viu coloraţi străjuiesc străzile centrale ale municipiului. Statuetele în formă de struţ, simbol aflat pe stema oraşului din secolul XIV şi mascotă a Bistriţei, au costat la vremea respectivă 42.000 de lei.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea o galerie foto.

oua gigant paste 1 oua gigant paste 2 oua gigant paste 3 oua gigant paste 4

Etichete

2 comentarii

  • Primarul Cretu, lipsit de elementara cultura a mutat in urma cu cativa ani bustul lui Rebreanu, aducand in locul lui in Piata Unirii bustul lui Cuza de la IJP desi numele pietei se trage de la Marea Unire din 1918 si nu are are legatura cu Unirea Principatelor nici cat „Sula cu Prefectura” (o alta asociere facuta prin amplasarea monumentului in forma de „Sula” tocmai langa Prefectura). Acum a adaugat langa bustul lui Cuza, 4 oua vrand parca sa sugereze ca domnitorul principatelor unite nu a fost oricine, ci dimpotriva unul cu 2 perechi de …oua.
    In timp ce statuile cu bustul lui Liviu Rebreanu si George Cosbuc au fost ascunse dupa cate un gard (primul la liceu. al doilea la biblioteca), in fata primariei, Piata Centrala se afla la loc de cinste mulajul oribil al unui strut inconjurat de oua colorate. Asa este „gandita” la Bistrita promovarea turistica a unui oras european.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.