Actualitate

Zebră 3D la Bistrița, circulație restricționată pentru realizarea ei. Ce mesaje vor apărea pe 16 treceri de pietoni din oraș

Duminică 14 octombrie va fi realizată prima zebră 3D din Bistrița. Elevii Liceului de Arte ”Corneliu Baba” vor desena o trecere de pietoni tridimensională, care le va crea șoferilor o iluzie optică. Timp de șase ore, circulația va fi restricționată în zona respectivă, anunță Inspectoratul de Poliție Județean.

Astfel, între orele 10.00 și 16.00, circulația pe strada Gheorghe Șincai, în zona Piața Centrală, va fi dirijată către strada George Coșbuc.

”În acest interval orar, elevii Liceului de Arte ”Corneliu Baba” din Bistrița vor realiza o zebră 3D la trecerea pentru pietoni. Activitatea face parte din campania inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Primăria Bistrița și Asociația Psihotrafiq – ”Fii PietOM!”. Proiectul campaniei a fost aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 81/2018”, informează IPJ BN.

”Fii PietOM!” este o campanie de responsabilizare socială pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii, care se va derula în Bistrița până la sfârșitul anului. În cadrul acesteia, polițiștii și-au propus reducerea victimizării populației prin accidente rutiere în care sunt implicați pietoni, prin informarea şi responsabilizarea opiniei publice prin activități specifice cu privire la riscurile şi urmările accidentelor rutiere în care victime sunt pietonii.

Tot cu această ocazie, polițiștii vor inscripționa pe 16 zebre asociate unor treceri pentru pietoni din oraș următoarele mesaje preventive: ”Asigură-te!”, ”Scoate căștile!”, ”Nu alerga!”, ”Coboară de pe bicicletă!”, ”Lasă telefonul!”.

În cadrul campaniei ”Fii PietOM!” vor fi realizate activități de informare și distribuire de materiale preventive privind riscurile, măsurile de autoprotecţie, adresate atât conducătorilor auto, cât și pietonilor, vor fi organizate concursuri de machete tematică rutieră.

Prima zebră 3D din România a fost realizată la Buzău de către elevii Liceului de Arte din localitate, pe modelul celor din străinătate – Islanda, spre exemplu:

4 comentarii

  • Postacii sunt la posturi, cum apare ceva cu PSD împroașcă cu dejecții auzite de la rareș bogdan și oreste (drogații TV).

  • Exact asta ai facut. Ai murdarit comenturile la o initiativa interesanta.
    Prostu daca nu-i fudul… Mare e barna din ochi…

  • se pare ca matale ai reactionat.
    în limbaj de „specialitate” faci flame, adica încerci sa faci din rahat bici.
    la d-astia ca matale ar trebui sa li se taie firul de internet, si sa li se dea si doua palme, asa …. preventiv.
    când e de comentat – comentam, când e de tacut – tacem dracului si ne vedem de treaba.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui citizen Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS