Actualitate

Zegrean: Justiția, cel mai mare specialist în construcții. După 16 ani, a dispus demolarea unei case

Avocatul Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României, a spus că Justiția a devenit cel mai mare specialist în construcții, care autorizează și chiar dispune demolarea unora, acesta din urmă fiind cazul unei case din Bistrița pentru care s-a dispus punerea ei la pământ după 16 ani fiindcă nu respectă umbrirea.

Augustin Zegrean s-a adresat secretarilor, arhitecților și specialiștilor în urbanism într-o conferință pe această temă al muzeu, vorbindu-le acestora despre importanța muncii lor, dar și despre cei care răspund.

”În 2015, am fost într-o vizită în Albania și am vizitat orașul Durres. Acolo erau hoteluri construite pe plajă care deversau în mare și am întrebat: De ce ați lăsat să se facă asta? Nu i-a lăsat nimeni. Păi nu vedeți că le fac? Ba da, dar își obțin autorizațiile după aceea. Ați văzut ce s-a întâmplat acum cu acele hoteluri? S-au dărâmat la cutremur. Sunt hotelurile pe care eu le-am văzut pe plajă. Deci e foarte important ce faceți dumneavoastră (urbaniștii – n.r.) și e foarte rău că sunt atâtea legi care vă încurcă și nu vă ajută. Jumătate din munca dumneavoastră, cel puțin jumătate, trebuie să căutați legile care se aplică în actul pe care trebuie să îl întocmiți. Pribabil că, odată cu Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor se va opri legiferarea aceasta, dar vă garantez că acel cod va conține toate aceste legi. Așa au făcut și cu codul administrativ. Au pus 600 sau 700 de articole. Am avut un cod civil cu 1913 articole din care vreo 700 erau în desuetitudine căzute. Au făcut un cod cu peste 3000 de articole. Nu se mai poate trăi. Ne sufocă legile. În Codul penal, de procedură penală, codul civil și codul de procedură civilă sunt peste 20.000 de articole. Învățați Dreptul dacă puteți”, a spus Augustin Zegrean.

El s-a referit apoi și la cei care răspund când dau autorizații.

”Am văzut o decizie din anul 2019 dată pe articolul 56 din Legea 50, legea care vorbește despre autorizarea lucrărilor de construcții. Un fost primar din București a fost amendat pentru o autorizație de construcție. Primarul a contestat amenda sub pretextul că el nu răspunde pentru ea, ci cei care au întocmit-o. Curtea Constituțională i-a răspuns că există în lege un articol 26, alineatul 5 în care se spune că toți cei care semnează autorizația de construcție sau certificatul de urbanism răspund pentru ce scrie acolo și a fost o mare surpriză pentru că primarii chiar credeau că ei nu răspund. Spunea primarul respectiv în motivarea sesizării depusă la CCR că el nu are cunoștințe în domeniu și nu e pregătit, și că legea nu îi permite să aibă niciun fel de cunoștințe. Așa este: legea care reglementează alegerea primarilor nu spune nici măcar că trebuie să știe să scrie primarul. Și de aici, domnul primar a considerat că el semnează pentru a autentifica actul, pentru a da valoare actului pe care nu are obligația să-l cunoască și să răspundă de ce scrie acolo pentru că, spune el, am specialiști: secretarul, arhitectul șef sau persoana împuternicită cu această activitate.

Curtea Constituțională, în înalta sa înțelepciune – dă numai decizii înțelepte – a spus că primarul nu e acolo ca să semneze formal, să se spună că asta s-a făcut când eram eu primar, răspunde alături de ceilalți și pentru ce au făcut cei care au semnat înaintea lui. De aceea el e ultimul care semnează autorizația de construcție sau certificatul de urbanism sau chiar autorizația de desființare a unor construcții pentru că el trebuie să vadă dacă tot ce scrie acolo e adevărat și toate condițiile prevăzute de noianul acesta legislativ sunt îndeplinite pentru eliberarea autorizației.

Avem o situație în Bistrița. O construcție finalizată în urmă cu 16 ani, acum s-a dispus demolarea pentru că nu s-a respectat umbrirea. Până când a ajuns să se facă acea casă, atâția oameni care au văzut-o și au studiat-o, au lăsat-o să se facă, iar acum, Justiția, care e cel mai mare specialist în construcții, a ajuns să dispună demolarea. Justiția dă autorizații, demolează construcții. Să fiți siguri că și primarul răspunde pentru ceea ce semnează când dă autorizații de construcție. Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toată lumea și intră în puterea lucrului judecat. Chiar dacă a fost o cerere de respingere a sesizării, ceea cec este scris în lege este obligatoriu, așa că aviz domnilor primari”, a declarat Augustin Zegrean.

Potrivit unor surse ar fi vorba de o clădire cu destinația servicii, ridicată pe vremea fostului primar Vasile Moldovan.

5 comentarii

  • Dacă tot vorbim de construcții fără autorizație, o construcție cu destinație spațiu de locuit, care timp de 12 ani nu a obținut autorizația de construcție, pentru ca documentația necesara, obligatorie nu este completă, ce mai cauta în picioare? Iar proprietari circari de serviciu prin ziare și pe la ușile instituțiilor?

  • La sectorul 1 s-a prins că se răspunde astfel că , surpriza!, primarul a delegat semnarea unui pion de bsacrificiu. De ce oare?!?

  • Rechinii imobiliari controlează totul. În sectorul 1 – Sos. Chitilei se fac blocuri în curti. Clădiri cu apartamente inghesuite, alipite la calcan, fără însorire și fără locuri de parcare.

  • Cantoanele sumt luste aproape gratis si locuiesc in vilutele facute si cu o gramsda de pamant , a se vedea cantomul de pe Lucian Blaga

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS