Noiembrie, ultimul bal. Gloria Bistriţa a pus punct, sâmbătă 26 noiembrie, pe propriul teren, anului fotbalistic 2011. În etapa a 15-a a Seriei a 2-a din liga secundă, ultima a turului, adversara echipei antrenate de Nae Manea a fost Alro Slatina.
În ultimul joc oficial al acestui an, pe un frig pătrunzător şi într-o atmosferă ceţoasă, chiar cu câţiva fulgi răzleţi, ”vampirii” au topit aluminiul Alro. Începuturile de repriză şi finalul partidei i-au priit Gloriei, care s-a impus la scor de neprezentare, 3-0 (1-0).
În minutul 5, Gabriel Velcovici a fost faultat în careu, iar căpitanul Valentin Năstase l-a executat cu sânge rece, de la 11 metri, pe goalkeeperul oaspeţilor. Alro n-a vrut să fie victimă sigură şi a încercat să pornească raiduri periculoase, dar tot Gloria, prin Predescu, Velcovici şi Pădurariu, putea înscrie.
După pauză, scenariul s-a repetat şi bistriţenii au punctat rapid, în minutul 49, rispind practic orice urmă de tensiune. Cornel Predescu a reuşit cel mai frumos gol al jocului: lob superb în vinclul din dreapta, de la 18 metri. Tudose şi Velcovici puteau majora apoi diferenţa, însă l-au luat la ţintă pe portarul slătinean.
În minutul 90+2, când puţinii spectatori prezenţi la meci se pregăteau să părăsească tribunele, Gloria a mai lovit o dată, pentru 3-0, după o fază cursivă şi de efect, finalizată din centrul careului de oportunistul Cristian Silvăşan (foto sus).
”Alb-albaştrii” au acumulat 34 de puncte, după un parcurs neaşteptat de bun: 10 succese, 4 remize şi o singură înfrângere.
Cum FC Timişoara a câştigat doar cu 1-0 în ultima etapă a turului, Gloria iernează pe locul 1 în Seria a II-a, la egalitate de puncte (34) şi de golaveraj cu bănăţenii (plus 16), dar cu mai multe goluri marcate, 29 faţă de 26. Gloria are 10 puncte peste Chindia Târgovişte, ocupanta poziţiei a 3-a, un avans liniştitor la jumătatea campionatului.
Gloria: Lăzăreanu – Peteleu (Keita 80), D. Stan, V. Năstase, Reano – Pădurariu (Patca 86), Feher, Tudose, Velcovici – Predescu (Fizeşan 70) – Silvăşan. Antrenor Nicolae Manea.
Stadion: Municipal Gloria – Bistriţa. Arbitri: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) – Ovidiu Timar (Marghita), Carmen Neagu – Marius Omuţ (ambii din Oradea). Observatori: Gheorghe Bologan (Oradea), Florin Hîncu (Braşov).
Celelalte partide din din etapa a 15-a a seriei de vest: FC Argeş – UTA Arad 0-0, FC Bihor – FC Olt 2-0, Arieşul Turda – Unirea Alba Iulia 1-1, Juventus Bucureşti – Gaz Metan Severin 1-2, Mureşul Deva – FC Maramureş 4-2, Chindia Târgovişte – Luceafărul Oradea 2-0, CSM Rm. Vâlcea – FC Timişoara 0-1.
Clasament la finalul turului: 1. Gloria Bistriţa 34 puncte (golaveraj 29-13), 2. FC Timişoara 34 puncte (golaveraj 26-10), 3. Chindia Târgovişte 24 puncte, 4. Gaz Metan Severin 23 puncte, 5. FC Argeş 23 puncte, 6. Unirea Alba Iulia 22 puncte, 7. Alro Slatina 22 puncte, 8. UTA Arad 21 puncte, 9. FC Bihor 20 puncte, 10. Luceafărul Oradea 19 puncte, 11. FC Maramureş 16 puncte, 12. Mureşul Deva 16 puncte, 13. FC Olt 15 puncte, 14. CSM Rm. Vâlcea 14 puncte, 15. Juventus Bucureşti 12 puncte, 16. Arieşul Turda 11 puncte.
Returul Ligii a II-a este programat să înceapă în data de 3 martie 2012, în etapa a 16-a Gloria Bistriţa urmând să întâlnească pe teren propriu formaţia Chindia Târgovişte.
Rezultatele Gloriei în tur: 1-1 la Chindia Târgovişte, 2-1 cu FC Olt, 4-0 la Mureşul Deva, 2-2 cu FC Timişoara, 3-1 la FC Argeş, 1-0 cu Unirea Alba Iulia, 1-1 la Juventus Bucureşti, 2-1 cu Arieşul Turda, 2-1 cu Gaz Metan Severin, 0-2 la UTA Arad, 4-1 cu CSM Rm. Vâlcea, 1-0 la FC Maramureş, 1-1 cu FC Bihor, 2-1 la Luceafărul Oradea, 3-0 cu Alro Slatina.
Promovează în Liga I echipele clasate pe locurile 1 şi 2 în cele două serii. Retrogradează în Liga a III-a echipele clasate pe locurile 12-16 în fiecare serie, în total 10 echipe.
Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto de la întâlnirea Gloria Bistriţa – Alro Slatina.
Adaugă comentariu