Ceremonialul a cuprins acordarea onorului militar, oficierea serviciului religios, un discurs de deschidere al prefectului Ioan Țintean, o alocuţiune a istoricului de artă Vasile Duda legată de simbolistica versurilor, intonarea Imnului Naţional al României şi defilarea gărzii de onoare în acordurile muzicii militare.
”Cinstim cu toată inima şi cu respect unul dintre însemnele sacre ale României. Respectând simbolurile ţării ne respectăm originea, strămoşii, ne respectăm pe noi înşine. Ne exprimăm mândria că autorul versurilor este Andrei Mureşanu, un poet al acestor locuri, care merită toată recunoştinţa noastră. Imnul României ne oferă fermitate în apărarea idealurilor, înfruntând vremurile în căutarea unui destin cinstit. Constituie pentru români un permanent îndemn de a menţine trează starea de veghe şi de a apăra cu orice preţ demnitatea naţională. Ascultat de fiecare dată cu emoţie, Imnul României a fost şi va rămâne o călăuză sfântă pe drumul devenirii noastre. La mulţi ani România, la mulţi ani bistriţeni!”, a spus prefectul Ioan Țintean în discursul său.
La manifestările din Piaţa Centrală au participat şi ansamblurile invitate la Festivalul internaţional de folclor ”Nunta Zamfirei”, care au fost apoi primite în sala de consiliu a Primăriei de edilul Ovidiu Creţu. Reprezentanţii fiecărui ansamblu i-au oferit câte un obiect tradiţional din ţările respective, iar ”nuntaşii” au primit la rândul lor câte un simbol al ”Porţii Transilvaniei”.
Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe fotografii!
Iancu ce cauta si el pe acolo?, incearca sa il perieze pe DOLHA?
la ce sa il perieze pe Dolha …voi chiar ati crezut ca Dolha e jupanul la PNL, adevaratul jupan al PNL -ului il gasiti la Prefectura fratilor:)