Actualitate

Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită la Monumentul Eroilor

Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, în Bistrița, la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș a avut loc un ceremonial militar și religios organizat de Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” și autoritățile locale.

La eveniment au participat comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, col. Cristinel Colibaba, prefectul Teofil Cioarbă, subprefectul Ioan Zăgrean, viceprimarul Sorin Hangan, vicepreședintele CJ Camelia Tabără, reprezentanți ai asociației veteranilor, șefi de instituții.

Ceremonia a cuprins acordarea onorului militar, intonarea Imnului Național al României, oficierea unei slujbe de pomenire a eroilor de către un sobor de preoți, depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor, defilarea gărzii de onoare.

În Bistrița-Năsăud mai trăiesc cinci veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial.

De 15 ani, data de 29 aprilie a devenit Ziua Veteranilor de Război, instituită în onoarea tuturor militarilor care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.

În contextul manifestărilor de ZiluaVeteranilor de Război, militarii bistrițeni s-au alăturat campaniei ”Recunoștință veteranilor de război”, derulată în această perioadă la nivel național. Reprezentanți ai Brigăzii 81 Mecanizată, ai Centrului Militar Județean și ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Sucursala Bistriţa i-au vizitat pe cei cinci veterani de război din județ, le-au împărțit daruri și au dat citire scrisorii Ministrului Apărării Naționale.

2 comentarii

  • În condițiile în care jumătate din oraș este în lucrări și multe străzi sunt închise, chiar era necesar ca circul acesta ieftin să se țină în centrul orașului cu închiderea altei artere de circulație? Nu puteau în altă parte, de exemplu la ei la garnizoană unde nu deranjau pe nimeni?

    9
    4
  • In anii 1980 satele județului erau pline de veterani de război. Dovada (tabloul cu poza eroului pe cal, cu sabia in mâna, in poziție de atac) era expusă la loc de cinste, pe perete.
    Cu text in limba maghiara.
    Au luptat in armata austro-ungară, împotriva URSS.
    Acum bugetarii organizează ceremonii iar in text scrie clar ca doar 5 veterani mai sunt in viața. Lăsați festivitățile si mergeți la muncă.
    Soldatul Svejk trebuia sa se prezinte pe front, dar se rătăcești, ia trenul in direcția opusa, zabageste prin crâșmele din gara, e un tăntălău simpatic.
    https://youtu.be/DbFNiR6qHM8

    8
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS