Actualitate

Sute de polițiști, jandarmi și pompieri, mobilizați în minivacanța de 1 Mai

La nivelul structurilor județene ale Ministerului de Interne au fost dispuse măsuri suplimentare cu ocazia minivacanței de 1 Mai.

Aproximativ 600 de poliţişti se vor afla în stradă pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative.

La nivelul judeţului Bistrița-Năsăud, aproximativ 160 de poliţişti vor acţiona zilnic în dispozitivul de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 28 aprilie – 1 mai, poliţişti de ordine publică, polițiști rutieri, de investigații criminale, acțiuni speciale și de la alte structuri se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, precum şi în zonele turistice și de agrement.

În această perioadă, în vederea menţinerii şi asigurării unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea producerii unor infracţiuni sau fapte reprobabile, poliţiştii vor acorda o atenţie sporită locurilor cu mare fluenţă de public.

Efectivele poliţiei rutiere vor fi prezente pe principalele artere din județ, în apropierea complexelor comerciale a parcurilor și a zonelor de agrement în vederea prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării traficului rutier, precum și în vederea combaterii excesului de viteză şi a consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii auto.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Zilnic, circa 90 de jandarmi se vor afla în mijlocul cetăţenilor pentru a asigura măsurile de ordine publică, inclusiv la manifestările cultural-artistice.

Totodată, în această perioadă vor fi constituite subunităţi de intervenţie care să fie în măsură să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite ce pot apărea.

Jandarmii montani din Rodna, Piatra Fântânele și Colibița vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, precum și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite.

Peste 120 de pompieri bistrițeni, cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale pentru intervenție la înălțime, autospeciale pentru descarcerare și alte mijloace tehnice specifice, se vor afla zilnic în dispozitiv, pentru gestionarea situațiilor de urgență care se pot produce la nivelul județului și nu numai. În funcție de situația operativă, personalul poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.

2 comentarii

  • Doresc sa va reamintesc ,pentru ce”‘ sarbatoresc unii”‘ 1 mai Muncitoresc! In 1886 a avut loc greva macelarilor din Chicago(USA) ! Ca un”‘ omagiu „‘ adus victimelor acestei greve….Internationala Socialista ,in1989 a stabilit ca 1mai, sa fie ziua oamenilor muncii ……!Frumos ne sta! In loc sa sarbatorim ca peste tot in lumea civilizata,Ziua Independentei tarii !10 M A I ! Zi nationala si sa fie nelucratoare! Eu sarbatoresc 10 mai si sunt fericit sa pot omagia Independenta!MNPop

    2
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS