Actualitate

În Someşul Mare sunt granule de aur

Căutătorii de aur nu sunt o legendă, ci o realitate. Valea Someşului Mare este plină de aluviuni aurifere care, până la începutul secolului nostru erau scoase la suprafaţă cu ajutorul unor unelte tradiţionale care astăzi nu mai pot fi văzute decât în muzee.

În Bistriţa-Năsăud, căutătorii de aur erau ţiganii. Fiecare reuşea să scoată zilnic din apele Someşului şi ale afluenţilor săi până la 4 grame de aur.

O parte dintre ei locuiau în satul Dumbrava. Mai multe familii de rromi de aici s-au ocupat cu spălarea aurului din Someşul Mare. Bătrânii povestesc cum părinţii lor aşteptau ca apele râului să crească pentru a vedea urma aurului pe nisip. În felul acesta, ei ştiau unde să-l caute. Se săpa până la 20-40 de centimetri adâncime şi se lua nisipul cu ajutorul unei coveţi. Pus pe o pânză aşezată pe o suprafaţă înclinată, nisipul se spăla până când aurul rămânea fixat pe materialul textil.

Specialiştii susţin că în Someşul Mare s-au găsit granule de aur de 21 de carate. Cercetătorii sunt unanim de acord că, în general, aurul provenit din nisipuri este cel mai pur, iar căutătorii de aur s-au îmbogăţit în foarte scurt timp. De aurul din râuri mai sunt interesaţi în prezent doar specialiştii Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud. Aceştia susţin că activitatea ar putea fi reluată cu mijloace mult mai moderne.

Aurul este un element nativ care face parte din grupa metalelor preţioase. Numele mineralului aur vine din latină, de la cuvântul „aurum= aur”. Se găseşte în scoarţa terestră în stare pură asociat uneori cu sulfuri de cupru sau fier şi mai poate să fie întâlnit în aluviunile unor râuri.

El poate apărea sub formă de granule, foiţe, fulgi sau pepite, foarte rar sub forma de cristale cubice. E galben strălucitor, pirita fiind asemanătoare cu acesta, fiind denumită popular şi aurul proştilor, mulţi căutători de aur păcălindu-se în trecut cu ea.

În România aur s-a găsit la Baia Borşa, Crucea, Baia Sprie, Dognecea, Ciclova Română sau Ilba şi în aluviunile unor râuri precum Bistriţa Aurie, Olt, Someşul Mare etc. Aurul e folosit în medicină, electrotehnică, industria fotografică şi în special pentru bijuterii.

110 comentarii

  • interesant foarte, in viitorul apropiat asta vreau sa fac chiar in primavara lui 2014, problema este faptul ca foarte putini cred in lucrul acesta deci, fara a crede este egal cu zero…

    1
    1
    • Exact,cred ca sunt destui „microbisti”,(cautatori de aur) carora le face o deosebita placere sa faca astfel de activitate in aer liber,pentru recreere ,si de exemplu cultivarea unor pasiuni in activitatile enumerate: albinărit, pescuit, creșterea porumbeilor, electronică, bricolaj, pictură, desen, muzică, dans etc…..,prietene credema,sunt multi care cred cu adevarat in activitatea asta de (cautat aurul aluvionar),unul dintre ei sunt chir eu subsemnatul si nu ma ascund pentru ca asta este hobby-ul meu si sunt mindru de asta,problema este alta ca sunt si multi care cred ca se pot trezi bogati peste noapte din activitatea asta, aceia care gindesc asa se numesc (holongari) :),(holongari=hoţi de aur) ,dar activitatea asta de „cautator de aur” ar trebui sa nu intre sub incidenta vreunei legi aberante cum este cea a ( Legi Minelor nr. 85/2003 Ar.30.care spune asa: -Recuperarea aurului din aluviuni, realizată în afara concesiunilor, se face de către persoane fizice şi juridice, în baza unui permis de exploatare eliberat de autoritatea competentă.) ,si inca un exemplu,daca te hotarasti si mergi pe proprietatea Apelor Romane pe malurile apelor respective cu sapa,hurca si saitrocul, sa inteleg ca nu ai voie sa tulburi apa la pesti,si sa nu deteriorezi sau distrugi fauna acvatica din zona cu (sapa,hurca si saitrocul),pentru ca asa prevede un articol din legea referitoare la protectia mediului,ciudat este ca doar cei cu utilaje si balastiere au tot dreptul sa faca asta chiar legal.
      Eu stiu ca asa ceva este foarte frumos si educativ,chiar intr-un cadru amenajat si organizat,si scos de sub incidenta unei legi,comuniste cum este cea din ziua de azi.
      Va doresc Noroc Bun.

    • eu am gasit aur pe toate raurile din zona mea.unele zone sunt mai bogate altele …..daca e vb doar de hobi e bine,daca sperati la bogatii mai greu.ca e volum de munca mult prea mare si fara utilaje nu se poate.cu utilaje nu te lasa astia de la ape si mediu.daca vreti informatii despre cum se cauta si unde va spun la toti.

    • Dac ai viber s,au mes vreau sa vb cu tine! 00593980798730. Meseria mea e de operator miner aluvial si sant tehnic miner an ecuador.

    • Buna Floarin ! Si eu sunt preocupat de acceasta meserie ca un hobby. Daca se paote sa imi dati si mie mai multe informati de cum ar putea fii gasit Aurul si prin ce metode . Va multumesc mult.
      Email popa.patrik94@gmail.com

    • Daca mai e actual mesajul si mai traieste cineva contacteaza-ma doresc sa formam o echipa in acest sens ! Ce spuneti ?

    • Eu de mult ma gandesc la astfel de chestie.Urmaresc ca nebunu emisiunile de pe Discovery sau Explorer.Mor de nerabdare sa vad cum e sa afli o pepita care valoreaza catva.Poti sa ma contactezi la jamesciui@yahoo.com daca vrei.Sunt interesat sa caut in amontele somesului.

    • Salut daca mai este de actualitate ideea cu echipa sunt disponibil echipamente : masina de teren solida si incapatoare, detectoare metale profesionale si cunostinte in domeniu.

  • salut sunt foarte anteresat de gasirea aurului pe somesul mare va las numarul meu sunatima cat mai repede sa vorbim0754954150 cred ca mai e aur pe somes si as face o expeditie sa ma conving totul este posibil contactatima .

  • cine doreste sa ne implicam sunatil pe ionut sau pe mine sa ne strangem o echipa sa facem o treba interesanta multumesc tibi 0742848606

    • Salut,sunt interesat sa merg cu voi am o masina pe gaz si o scula de cautat aur inspirata de pe net facuta de mine.Sunt dispus sa merg chiar zilele astea daca as gasi chiar si o persoana mai ales ca sa topit zapada si temperatura este bunicica.Tel.meu este 0768845157 astept un raspuns.

    • sall.eu sunt din bucuresti si am devenit pasionat de acest hobby.dak aveti timp si chef de o expeditie ma bag si eu.am kteva cunostinte,scule si chiar o miller table facuta de mn kre merge ff bn.ma puteti contacta pe mess:dorynn9369@yahoo.com.tel 0734378830.make the gold shine in you`re pan

  • miar fi placut sa fac parte si ieu dintro echipa dar imi trebuie scule si ceva material daca credeti ca va sit de volos cu ceva cautatima la nr 0727125351 iulian ploiesti ph

    • sall.am eu ceva scule dar ma gandeam sa mergem mai multi intr-o prospectare.dak mai esti interesat da-mi un semn.0725937037

    • sall iulian.dak mai esti interesat de o expeditie pe rau cu saitrocul da-mi un semn pe e-mail:dorynn9369@gmail.com.suntem deja 3 dar cu kt mai multi cu atat mai bn.am masina si kteva scule interesante pt prospectare.

  • As dori ca voi toti care ati postat aici infierbantati de febra AURULUI sa faceti o echipa care sa stranga peturile si pampersii de pe SOMES. Ar fi mult mai eficient. Dupa aceea si la AUR ca nu va opreste nimeni. Depinde cu cine va asociati… eventual eia o sa va dea in cap sa va ia marfa la sfarsit.Orice actiune de imbogatire comporta riscuri.

  • cautatori de aur au nevoie de autorizatie sau cauta cine cum vrea si unde vrea.e interesanta chestiunea as organiza o expeditiede 2 luni in rom detin capital.contactatima as face o echipa de 4 5 personen cu expeienta pot procura aparatura de ultima generatie billifane@yahoo.de

    • salut frate si eu sunt pasionat de asa ceva vreau sa imi cumpara ceva aparatura sa vin in tara stiu niste locuri unde se afla ceva aur in propietatea mea privata si in anumite locuri unde au ascuns stramosi nostri ceva aur si am nevoie de aparatura si cred ca de autorizatie nu e nevoie nu fur de la nimeni e aur de la stramosi mei si vreau sal recuperez frate eu sunt otarat am gasit acuma ceva timp un galben in pamant in zona aceia si voi incerca in vara asta sa fac ceva daca te intereseaza contacteazama e vorba ca sa cautat mult la noi in zona carasebesului dar mai ete aur ascuns in paduri de stramosi nostri pentru toata lumea si in unele locuri detin eu acele pamanturi sunt propietar si pot face ce vreau eu naspa ca stau rau cu bani sa investesc in aparaturi ca nu merita sa sapi ca nebunu aiurea asa cu aparate se rezolva ma gandeam sa cumpar unu mai bun si sa incerc sa caut la vara vacata mio fac in rom..de pe 1 agust incep expeditia sper sa fac bani deajunsi sa imi cumparu aparatu de dectectare metale si aur ..frate daca doresti esti bine venit la noi si facem ceva impreuna astept raspuns o zi buna

    • salut

      daca te intereseaza un detector bun , contacteaza-ma .detin autorizatie politie pt el
      Explorer SE PROFESSIONAL cu doua bobine mica si mare si casti

  • pentru george din 2 febr 2015: am 3 detect prof autorizate.sunama. 0746501705. apropo pentru cei interesati mai am si o draga de 3 m jgeab.cu pontoane. costum scafandru.compresor.cu alte cuvinte toata dotarea.plus ceva experienta pentru aur aluvionar si nu numai.

    • cat tea costat draga si compresorul daca mai bine zis toata dotarea asa sami fac o ideie daca putem continua sa colaboram

  • Va salut prieteni,eu sunt mai singuratic de fel si in urma cu ceva timp am ramas fara servici,urmaream si eu posturile tv despre aur aluvionar si mi-am procurat un saitroc american si am plecat la cautat,nu am gasit mare lucru,aproximativ 5 grame in 5 zile,ca sa fac o meserie din asta vreau sa-l valorific,adica sa iau niste banuti pe el,acum realizez ca as putea trai din asta,intrebarea este:
    Unde il vand?si la ce bani,se poate verifica…
    Va doresc mult noroc si rabdare,se gaseste aproape peste tot,aur aluvionar.

  • 00593980798730 pe florinflorin as dori sa ma contactez cu el! Eu traiesc in Ecuador si sant nascut in bihor iar numele meu e Augustin. Aci lucrez ca operator miner,tehnic in mineritul aluvionar si am multa experienta! ROG SA MA CONTACTEZE FLORINFLORIN BSIATUL CARE O ZIS CA A GASIT 5gr in 5 ZILE SI NU STIE UNDE SA VANDA AURUL! EU SANT IN ECUADOR DA DACA IMI TRIMITE UN NR IL SUN EU! BAFTA IN CAUTRILE VOASTRE DA VA POT INVATA METODE MAI BUNE SI MAI RAPIDE IN AJUTORUL VOSTRU!

  • Eu sint din Salaj….nu am experienta deloc in cautarea aurului aluvionar insa m-ar tenta sa incerc ……daca e cineva din zona si vrea sa facem echipa, sa imi dea de veste…
    negrutiu2003@yahoo.com

    Domnu augustin din ecuador, daca vezi postarea mea, te rog scrie-mi , mi-ar face placere sa invat de la matale metode mai eficiente de exploatare…

  • dacda e cineva interesat sa facem o echipa pe valea tiblesului contactatima detin o casa la polele muntelui batrani din zona povestesc ca mai demult erau mai multe mine in zona pentru gasirea aurului daca este cineva interesat sa facem o echipa sa ma contacteze 0743166099 Boca

    • Salut Boca sau cum te cheamă as fi interesat am Nr de telefon dar nu Răspunde nimeni la acel număr de telefon Tavi m-a cheamă ai alt Nr de telefon ?

    • Am sa va sun maine acum e noapte sper sa mai fie valabil nr de telefon sau sa mai va doriti un om in echipa pe care probabil ca deja o aveti !
      Daca puteti lasati un raspuns pe gmail .

  • Salut sunt Florin pasionat de aur am detector de metale si autorizație PTR el si ceva scule si vom organiza o aventura pe diferite râuri din țara suntem 2 persoane de moment am dori sa găsim cel puțin 2 persoane si una dintre ele sa aibe cel puțin mașina iar aventura va începe 1 sau 2 de Iunie cel ce ii interesat si pasionat de acest subiect sa sune la telefonul 744193 977 Florin . Abia așteptam sa începem.

  • Salut nu i necesari mulți bani RAUL Adrian ci oameni care vor sa muncească si in același sa câștige dar mulți zic as dori sa merg cheamă la telefon dar sa STI ca in 2 zile trebuie sa fiu la munca a fost un ex.Deci cea ce vom face nu va dura o zi sa u 2 ci mai multe zile clar căci vom lua pauze de 1 chiar 2 zile la 2 saptamâni dar dacă trebuie sa muncești in 2 3 zile nu are rost sa vii . Dacă lași un Nr de telefon te sun eu . Deci deja suntem 3 persoane dar într-un cuvânt căutam sa facem o echipa de 3-4 bărbați dar nu betivi așa cum zic șmecheri noi suntem oameni normali cu frica de D zeu si căutam sa dezvoltam o aventura care poate rezulta si un câștig frumos depinde tot de noi repet oameni serioși nu facem afaceri nimeni nu i șef doar ne consultam si luam deciziile care noi le votam ca frați va las mai jos gmailul meu tavi28287@ gmail.com puteți lasa mesaje de moment ii devreme vom începe după 1 Iunie dar mai depinde si de vreme avem timp toata vara .Iar Nr de telefon care l-am lăsat in celălalt mesaj ii de Florin fratele meu PTR ca de moment sunt plecat intr o vacanța revin in țara pe 21 mai .O zi plăcuta la toți cei care citesc si tot ce va doriți .

    • Văd ca nu a mai intrat nimeni , nimeni interesat de o aventura suntem doar 3 pers. In fin m-a gândeam căci ni se alătura mai mulți pe 1 Iunie începem aventura .

  • autorizație de spălare de aur romania?

    can somebody help me in english? i will visit Romania this sommer. Try to find some gold with
    gold pan and small sluice.

    Is that alloewd in romania? No machine, only scoop sluice and pan.

    I urgently need this informations. Otherwise i have to find an other holiday destination.

    If somebody can give me some informations in englisch.
    please send me an email.

    Very very thank you

  • Salut a vandut cineva aur gasit din rau……cu cat sa vandut gramul
    Este aur pur va rog daca stiti cineva spunetimi si mie Multumesc

  • Am o Balastiera in județul Brașov, daca știe careva cum sa poziționăm o tava PTR pavaj PTR recuperarea aurului aluvionar va aștept:)

  • Salut șanț din Oravița caras Severin și caut aur pe râul nera, din păcate cantitatea de aur pe o zi de munca este de 0,2gr. Știe cineva ceva râuri mult mai productive? Mă pricep foarte bine la căutat și am și scule.

    • Nu ami vine sa cred ca ai gasit asa putin pe Nera.In ce zona ai cautat?Lasa un nr. de tel eventual…..Iulian

    • Bună ziua .
      Sunt din Timișoara și ași dori sa încep acest hobby pe cale legala .
      Știe cineva Cum și cât costa autorizația și de unde se poate lua ?

  • In decembrie am fost si eu pe Somez si am stat doua saptamani, cazare buna, aparat bun. Am reusit sa scot gateva grame bune . Le-am vandut pe loc, sunt angrosisti care asteapta sa cumpere la pret bun. Acum 3 ani pot sa stau fara sa muncesc. Merita efortul.

    • Te rog frumos sa ma contactezi si pe mn la tel.0727889924 sau imi trimiti un mesaj si te sun eu.Multumesc

    • Sa stii ca acel aur e cancerigen
      nu e pur
      contine si minereu de uraniu!
      iti inchipui daca faci dinti din aur sau faci masti cosmetice cu foite din aur …moare omul…iradiat!!!!

    • Salut. Sunt Adrian.. As dori sa.mi spuneti si mie cam cit se plateste pe un gram de aur si daca se merita sa mă apuc si eu de căutat. Încep sa fiu cit mai interesat de acest hobii. Pina acum n-am încercat niciodată . Se merita? Va multumesc. 0748913699

  • Buna !

    In sibiu dau din sibiu nu e nimeni ?
    sunt interesat de acest Hobby nu vreau sa ma inbogatesc vreau doar o experieta doar ca nu gasesc pe nimeni !

  • acum trebuie sa asteptati sa scada apele
    apele sunt mari
    a adus mult aur anul asta ca a fost frig si a inghetat stanca mare si s-a dizlocat mai mult decat anii trecuti
    imi amintesc cand mergeam cu bunicu dupa aur in mai am prins un an in care am scos 120…130 grame intr-un vichend
    atunci si-a cumparat saracu bunicu dacie noua si a murit
    se spune ca aurul ala a fost de la un sat mai din susul somesului care s-a revarsat si a inundat un cimitir de au ramas mortii fara dinti in gura
    cica aurul ala e blestemat
    va recomand sita
    la sita nisipul trece aurul ramane
    e mai greu si cade mai repede in troaca!
    succes…
    ne vedem pe 1 mai
    succes
    mai sus de maieru

    • Detalii”
      Prima oara cand te scoli la prima ora trebuie prima data sa te speli pe dinti nu inainte de a te spala pe maini.
      Odata spalat pe mani trebuie neaparat sa vezi daca ai ceva pentru mincul dejun..daca ai ai o varianta daca nu ai incerci s amergi la amagazinul de peste drum sa vezi prima oara ce trebuie sa cumperi dupa care a a doua oara cumperi ceva care sa ti se potriveasca pentru digestia ta…
      urmatoarele detalii iti pot fi fatale dar le las…sa le completezi tu…

    • Nu am prea inteles dar oricum va multumesc !

      Ma gandeam ca poate as-i gasi vre-o persoana care cauta sau a cautat in sibiu , Dar e ok si raspunsul cu ‘spalatul ‘

      Cu stima !

    • Ne dai si noua mai multe detalii? Ce ai vrut sa spui cu „iti pot fi fatale”?
      La ce teai referit?
      Fii putin mai concret te rog

    • Salut, si eu sunt din Sibiu si tare mi-ar place sa ne intalnim sa vedem ce putem face in acest sens , daca doresti un partener scrie pe adresa de gmail iar daca nu apare suna=ma la tel .0770643121

  • Conform legii minelor nr.85/2003, cu modificarile ulterioare:

    Art. 30 – (1) Recuperarea aurului din aluviuni, realizată în afara concesiunilor, se face de către persoane fizice şi juridice, în baza unui permis de exploatare eliberat de autoritatea competentă.

    (2) Persoanele fizice şi juridice autorizate pentru activitatea de recuperare a aurului din aluviuni sunt obligate la plata taxelor şi a redevenţelor prevăzute de lege.

    Autoritatea competenta este Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale, conform atribuţiilor stabilite de prezenta lege.

    Permisul trebuie reinnoit anual si in 30 de zile aurul gasit trebuie vandut BNR.

  • Domnilor daca intr-adevar mai este cineva interesat sa caute aur aluvionar,va astept in Vintu De Jos–ALBA cu un detector si o masina de teren,cunosc multe riuri in judet,si piriuri unde se gaseste aur aluvionarintre 4 si 20 gr /zi.Pot asigura cazarea.INFORMATII la TEL.. 0740/960776 grabiti-va,sezonul a inceput.

    • Nu s-a gasit nici un gram de aur in Somesul Mare in ultimii 30 de ani ,sunt doar abureli .

  • Salutare !
    Pregătesc o expediție!
    Dacă e cineva interesat si dispune de forță de muncă,bani ptr împărțirea cheltuielilor si timpul disponibil,Facebook Dany Gold (poza cu o mini cascadă)
    Dacă ești presat de timp,dacă nu ai bani si nu ai chef de muncă,nu deranja !

  • Cine ar fi interesat pentru infiintarea unei echipe gen ,,Hobby,, cu detector de metale si saitroc pentru Exp.raurilor etc.
    Caut Personae din jud.bihor,pentru ca sunt din oradea,dar si interesati din toata tara sunt bine veniti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.