Actualitate

1 Decembrie la Bistrița: Ceremonie, paradă, retragere cu torțe, concert

Vineri 1 decembrie, de Ziua Națională a României, la 105 ani de la Marea Unire, la Bistrița au loc o serie de manifestări organizate de autoritățile locale și Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.

Începând cu ora 15.00, la Monumentul Eroilor (Parcul Eroilor) din Piața Petru Rareș este programată o ceremonie militară și religioasă care va cuprinde: acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depunerea unei coroane de flori.

Ceremonialul va continua cu defilarea detașamentelor de onoare, a tehnicii și echipamentelor militare, pe traseul Piața Petru Rareș – Bulevardul Republicii. Vor participa la parada de 1 Decembrie efective și mijoace tehnice din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată, Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Penitenciarului Bistrița.

Instituția Prefectului informează că Bulevardul Republicii va fi închis circulației rutiere, pe durata desfășurării ceremoniei și paradei militare, pe întregul tronson. Șoferii sunt rugați să folosească rute ocolitoare.

Totodată, serviciul de transport public local este suspendat între orele 13.00 și 17.00.

La ora 18.00 începe retragerea cu torțe. Aprinderea torțelor se va face în curtea Protopopiatului Ortodox din Piața Unirii, iar militarii vor urma traseul: pietonalul Liviu Rebreanu – Piața Centrală – str. Gheorghe Șincai – str. Gării – bd. Republicii – str. 1 Decembrie – str. Avram Iancu.

De la ora 19.00, Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” organizează la Palatul Culturii concertul extraordinar ”Interbelic Tango”, susținut de interpreta Analia Selis și Noua Orchestră Transilvană (dirijor Romeo Râmbu). Intrarea este liberă.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS