Ce mică e vacanţa mare! Exclamă cei mai mulţi dintre copiii care vin zi de zi la Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” şi care abia aşteaptă să se...
Arhiva - 2017
Prima rundă a fazei naţionale a ediţiei 2017-2018 a Cupei României s-a disputat miercuri 9 august, într-o singură manșă. Conform programului, în această etapă...
O apariţie spectaculoasă în Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor din Munţii Rodnei va duce la schimbarea strategiei de management a ariei protejate, anunţă...
Fermierii din Bistriţa-Năsăud care cultivă suprafeţe mai mici de teren sau au animale mai puţine pot primi 15.000 de euro, bani europeni, să mai facă un pas şi...
ACTUALIZARE (FOTO) Patriarhia Română a donat 20 de dispozitive medicale de uz pediatric pentru stabilirea bilirubinei. Aparatura a fost înmânată, cu titlu de...
În 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Dobric își serbează hramul, Sfânta Liturghie urmând să fie oficiată de PS Episcop Siluan (Episcopia...
Comuna Spermezeu primește de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) în cea de-a doua etapă a Programului...
ACTUALIZARE Asociaţia Tăşuleasa Social continuă, pentru al treilea an consecutiv, proiectul de educaţie montană ”Şcoala de mers pe munte”. 200 de persoane vor...
Aplicaţia “Uite barza!” este folosită şi de iubitorii naturii din Bistriţa-Năsăud care au observat şi cartat până acum nu mai puţin de 27 de...
În cadrul Târgului Mare al Bistriței (19-27 august), primarul Ovidiu Crețu va semna înfrățirea municipiului cu orașul Rehovot, după ce acordul de cooperare a...







