Actualitate

Dolha despre legea cu 51% produse românești la raft

”Am participat la o dezbatere a impactului legii privind comercializarea produselor alimentare în societatea românească, cea cu 51% produse românești la raft. Dezbaterea la care au participat reprezentanți ai retailerilor, asociațiilor reprezentative ale fermierilor, dar și ai procesatorilor, alături de deputați liberali din comisia de agricultură și ministrul Achim Irimescu a fost una, e adevărat, post-adoptare. Însă legea, o inițiativă liberală la care au lucrat toți colegii din Comisia de agricultură a fost îmbunătățită cu propunerile făcute chiar de fermieri, iar loc de îmbunătățiri mai poate exista, în funcție de aplicarea propriu-zisă în viața reală”, a menționat pe Facebook deputatul PNL Stelian Dolha.

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, membru în Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților, a precizat că ”actul legislativ va trebui completat cu hotărâri de Guvern care vor stabili măsuri pentru funcționalitatea legii. Trebuie menționat doar că legea se referă strict la produsele de bază: lapte, carne, fructe și legume și nu la produse procesate și categoric va trebui articulată și cu alte legi, cum este cea a cooperației, aflată în dezbatere în Comisia pentru agricultură. Ca o mențiune, proiectul acestei legi, a cooperativelor agricole, prevede scutiri de impozite pe 5 ani pentru cooperativele axate pe producție și procesare, scutiri negociate intens cu Ministerul Finanțelor”.

Legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată, săptămâna trecută, de Camera Deputaţilor. Comercianţii-persoane juridice autorizate au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, din ”lanţul scurt de aprovizionare”. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.

Lanţul scurt de aprovizionare este unul care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi dezvoltare economică la nivel local şi regional, precum şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi.

O altă modificare se referă la etichetarea cărnii proaspete, respectiv indicarea locului de provenienţă, locul unde a fost tranşat animalul şi dacă acesta provine din ţara noastră. Totodată, pe produsele procesate din carne trebuie să se specifice procentul de carne provenită din România.

10 comentarii

  • daca va fi o lege [adica o aberatie , o obligatie] atunci ne intoarcem de unde am plecat in 89. dupa parerea mea aceasta actiune ,trebuie sa fie , si sa porneasca din partea comerciantului si mai ales din partea consumatorului. doar ca noi sintem romani si …………..asta explica tot. nu e corect dupa ce tii euro in hat la 4.5 cind valoarea lui reala este de peste 6 lei ……cind dai facilitati supermarketurilor ,si cind pui piedica producatorului roman. cum sa nu se vinda tot felul de produse din afara?????

    • Legea e adoptata de saptamana trecuta. asteapta promulgarea. e adevarat ca pietei pare sa nu i pese catusi de putin de legi. Dar cand un supermarket o va incasa iar si iar pentru lipsa produselor se va alinia

    • volum de marfa la produsele de baza, nu la cele procesate. adica lapte, paine, carne, fructe si legume

    • Pentru supermarket-uri va fi scump rau. o sa inceapa sa puna in balanta amenzile primite cu diferenta de pret la laptele de import. Partea proasta pentru ei e ca la amenzi repetate risca suspendarea activitatii….

  • serios, ma? ce te dereranjeaza pe tine ca omul e parlamentar si ca-si face treaba? du-te ma gaita psd-ista si comenteaza in alta parte

  • auziti ce spune asta :
    Economie » News

    Reprezentantul FMI, Alejandro Hajdenberg, apreciază că majorarea continuă a salariului minim în România descurajează competitivitatea externă şi investiţiile, iar firmele sunt împinse către economia gri, scrie DIGI24. Acesta a spus că acelaşi salariu minim nu este potrivit pentru toate regiunile, întrucât diferite părţi ale ţării se află la niveluri diferite de dezvoltare, astfel că salariul minim ar trebui să fie diferit. “În concluzie, salariul minim în sine nu poate să rezolve problemele legate de sărăcie, aşa că trebuie să existe o abordare mai comprehensivă”, a conchis Hajdenberg.
    0 0
    Comenteaza
    FMI propune ca salariul minim să fie diferenţiat în funcţie de regiune

    Salariul minim din România, majorat în luna mai la 1.250 de lei, a ajuns peste nivelul mediu al statelor din Uniunea Europeană, creşterea succesivă având un impact negativ asupra competitivităţii externe a companiilor, descurajează investiţiile şi împinge firmele către economia gri, prin nedeclararea veniturilor totale, a susținut marți reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg.

    astia ne vor sclavi pe plantatie la noi acasa.

  • eu stiu un lucru : cind se intervine intr-o economie bazata pe cerere si oferta [in toate domeniile]….atunci mergem[daca nu sintem deja] in comunism. la fel cum este in China . asa este si acolo .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.