Legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti şi le interzice să încaseze de la furnizor taxe şi servicii a fost promulgată.
”Promulgarea de către președintele Iohannis a legii 51 % produse românești în supermarket-uri a fost doar un ultim episod dintr-un lung șir de bătălii pentru produsele autohtone. Și momentul este, categoric, o victorie în primul rând pentru fermierii români, care au fost permanent consultați în elaborarea legii, dar și în ultimă instanță pentru colegii din Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților. Chiar dacă legea de modificare a legii 321/2009 a fost adoptată cu opoziția permanentă a marilor retaileri care n-au încetat să facă presiuni, aceștia vor sfârși prin a se conforma rigorilor ei. Ba chiar, din câte înțeleg, deja mulți fermieri, fără legături comerciale până acum cu supermarket-uri au fost contactați în vederea unor contracte de lungă durată, deci semnele bune se văd. Și asta în condițiile în care legea trebuie completată cu norme metodologice care vor fi stabilite prin Hotărâre de Guvern, iar aplicarea se va face practic la șase luni de la apariția acestor norme în Monitorul Oficial, pentru lanțul scurt de aprovizionare termenul fiind de două luni”, spune deputatul PNL Stelian Dolha, membru al Comisiei de Agricultură.
Astfel, comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare are obligaţia ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare. Fac excepţie comercianţii care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active total de până la două milioane de euro, echivalent în lei. Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, prevede legea promulgată de şeful statului.
Legea cuprinde şi modificări privind etichetarea cărnii, printre care aceea că obligă comerciantul să afişeze vizibil sintagma «carne românească», pentru carnea comercializată direct către consumatorul final, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile din regulamentele europene, iar produsele din carne comercializate pe piaţa internă vor cuprinde obligatoriu pe etichetă procentul de carne provenit din România.
Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 150.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 21/1996, republicată.
Prin excepţie, necesarul de produse alimentare poate fi completat cu produse din afara lanţului scurt de aprovizionare, în urma consultării entităţilor din cadrul organizării comune de piaţă, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Prevederile legii citate nu se aplică în ceea ce priveşte comercializarea fructelor exotice importate din alte ţări. În plus, comerciantul persoană juridică autorizată care desfăşoară activităţi de comercializare pentru produsele alimentare are obligaţia de a organiza evenimente de promovare şi vânzare a produselor alimentare româneşti, cu respectarea legislaţiei sanitare-veterinare în vigoare. Frecvenţa acestor evenimente, precum şi orarul de funcţionare se va stabili prin hotărâre a consiliului local. Actul normativ mai prevede că ”relaţiile comerciale dintre furnizori şi comercianţi sunt stabilite prin încheierea unui contract comercial negociat în prealabil de către părţi, care respectă legislaţia în vigoare şi dispoziţiile prevăzute de prezenta lege. Este interzis oricărui comerciant să solicite facturarea/refacturarea şi să încaseze de la furnizor taxe şi servicii. Este interzis oricărui comerciant să solicite furnizorului să nu vândă altor comercianţi aceleaşi produse la un preţ de achiziţie mai mic sau egal cu cel cu care a achiziţionat produsele respective”.
DL Dolha ….visati frumos . asa ati visat si cu depozitele de produse in judet, asa visati si cu aceasta lege. sa imi spuneti si mie cind se va aplica si cum se va face . va rog frumos.
Eu nu inteleg cum ai reusi sa ajungi undeva, oriunde, daca nu ai face primul pas.
Corecta observatia Oaspete dar legea ofera atatea posibilitati de „ocolire” incat stau si ma intreb cum si mai ales cand o sa poata fi aplicata. Dl Dolha isi asuma aceasta victorie dar sa nu uitam ca nu este in grupul de inititiatori ci este doar unul din camera deputatilor care a votat pentru. Dar vin alegerile si incearca sa ingrase porcul in Ajun…..