Actualitate

Profesoara de 10 la titularizare, suplinitoare. Nici un sfert dintre cei cu medii mari nu s-au fixat

Profesoara de istorie Iulia Cristina Ani, singura din judeţ care a obţinut nota 10 la titularizare, nu a reuşit să ocupe un post pe durată nedeterminată întrucât nu a existat niciunul vacant. În schimb, ea a primit un post la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa fiind inclusă în lista profesorilor care au continuitate la suplinire. Este vorba de acele cadre didactice care au definitivat şi media de repartizare cel puțin 7 în 2016. Lista lor completă a acestora o puteţi vedea aici.

Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, doar 31 de posturi titularizabile au fost ocupate la şedinţa din 8 august de candidaţi care au obţinut peste 7 la examenul de titularizare (peste 150 la număr, ceea ce echivalează cu un procent de puţin peste 20%).

La Bistriţa, cele mai multe catedre vacante au fost la Liceul Creştin „Logos” – trei la număr. Şcoala fiind una privată, au fost acceptaţi doar acei candidaţi care au primit recomandare din partea conducerii liceului. Este vorba de învăţătoarele Alexandra Andrei, Laura Deac şi Natalia Jucan.

Tot la Bistriţa a mai existat un post vacant la Şcoala Gimnazială nr. 1 care i-a revenit învăţătoarei Iulia Maria Păcurar şi unul de sport la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, ocupat de Claudiu Pop.

AICI LISTA POSTURILOR PE DURATĂ NEDETERMINATĂ REPARTIZATE

ISJ a făcut însă publică şi lista posturilor rezervate care pot fi ocupate însă pentru o anumită perioadă de timp, de regulă un an. Este vorba de catedre deţinute de titulari care ocupă diverse funcţii de conducere, se află în concediu fără plată, de maternitate sau de studii.

Chiar astăzi, adică în 19 august 2016, are loc în sala de ședințe ISJ ședința publică pentru repartizarea candidaților ce au nevoie de completare normă didactică, se află în situaţia de a avea restrângere de activitate nesoluționată, cer continuitate la detașare (note 2014/2015), cu media minim 7 la concursul de titularizare din 2016. Ei vor fi repartizaţi în ordinea descrescătoare a mediilor.

Cadrele didactice cu definitivat care solicită detașare la cerere pot depune dosare în zilele de 2 și 5 septembrie 2016 la ISJ. Ele vor avea statut de titular începând cu 1 septembrie 2016.

Dintre cei 363 de candidați care s-au prezentat la examenul de titularizare 2016 în Bistriţa-Năsăud, 151 au obținut note peste 7 (41,59%) – nota minimă pentru ocuparea unei catedre pe durată nederminată.

6 comentarii

  • Nu a primit post la Lic de Muzica , a primit continuitate pe 3 ore , norma didactica este de 18 ore . Sedinta pentru suplinire este astazi .

  • Dupa exodus la medicina urmeaza un exodus la educatie. Cine cit de cit vrobeste limba germana sau/si engleza/franceza are sanse se fie primit de exemplu in Germania. Exista si acollo clase cu immigranti romani de exemplu.

  • Felicitari doamna prof. Iulia-Cristina! Daca doriti, va invitam cu drag la o discutie pe teme de istorie, alaturi de membrii ai Clubului Monarhistilor Bistriteni. Pentru contact, puteti lua legatura cu colegii dvs. prof. Claudiu Sular, prof.Simona Simioanca sau Dr. Marius Nicolae Pop. Cu cordialitate, MNP

  • D-na Ani Iulia este suplinitoare la Pintic-Ocnita . In concluzie unde e dreptatea?Prof.”destepti”predau in oras,cei cu nota 10 la Ocnita.

  • SI DACA IAU NOTA 10 VREAU SA MI SE INVENTEZE ACEL POST
    (asta e greseala corectorilor…de ce a dat 10 daca nu aveau post?)
    DACA LUA NOTA 9,90 TRBUIA STATUL SA-I INVENTEZE UN POST????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.