Actualitate

O nouă zi liberă nelucrătoare

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de modificare a Codului Muncii potrivit căruia ziua de 24 ianuarie a fost declarată sărbătoare legală şi zi nelucrătoare, pentru a marca unirea Principatelor în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Românii vor avea astfel 13 zile libere pe an.

Celelalte sărbători legale sunt: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.

Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.