Actualitate

Protest al angajaților din Penitenciarul Bistrița: ”Vrem respect, nu dispreț!”

(FOTO) Mai mulți angajați ai Penitenciarului Bistrița, membri în Sindicatul Salariaților, au protestat în fața Penitenciarului solicitând echitate salarială în primul rând, condiţii de lucru mai bune, eliminarea deficitului de personal.

”Vrem respect, nu dispreț”, ”Legea trebuie aplicată, nu încălcată”, ”Stop discriminării”, ”Egalitate, nu inechitate”, ”Vrem respect, vrem dreptate, vrem egalitate”, ”Respectarea legii nu este un lux”, ”Aplicarea legii nu este doar o opțiune”, au fost pancartele afișate de protestatari, care au și scandat o parte dintre aceste sloganuri.

Reprezentanţii sindicatelor susţin că nu vor mai efectua ore suplimentare, pentru data de 18 octombrie fiind anunțat un miting în Capitală, în faţa Ministerului Justiţiei.

1-protest-penitenciar-12-oct-16 2-protest-penitenciar-12-oct-16-marius-lacatis 3-protest-penitenciar-12-oct-16 4-protest-penitenciar-12-oct-16

”Protestăm vizavi de dicriminarea salarială impusă la nivel guvernamental prin neaplicarea sumei compensatorii reprezentând salariul de merit pentru funcționarii din penitenciare. La protest așteptăm să participe circa 50 de angajați, membri de sindicat. Suntem discriminați în raport cu ceilalți funcționari din structura de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. În OUG se precizează clar că și noi trebuie să beneficiem de aceste sume compensatorii. Doamna ministru tot solicită termene de gândire, de analiză pentru a ne acorda acest drept. Până acum nu am primit niciun răspuns. Pe două luni, la un număr de 200 de membri ai personalului, ar fi vorba de 37.000 de lei. Cam 100 de lei de salariat, dacă facem un calcul. Prin acest protest vrem să atragem atenția asupra discriminării care s-a făcut. O lege adoptată de Parlament nu este respectată de ministrul Justiției, doamna Raluca Prună. Aducem în atenție totodată și volumul mare de muncă, în urma subdimensionării statelor de funcții. Din 15.000 de posturi la nivel național, sunt încadrate doar 12.000 de persoane. La Bistrița sunt prevăzute 253 de funcții și sunt ocupate 208. La nivel național, conform calculelor, ar fi un deficit de 8.000 de angajați. Multă muncă și multă discriminare din partea ministrului Justiției care refuză să-și asume răspunderea pe acest drept salarial”, a spus președintele Sindicatului Salariaților Penitenciarului Bistrița, Marius Lacatiș.

5-protest-penitenciar-12-oct-16 6-protest-penitenciar-12-oct-16 7-protest-penitenciar-12-oct-16 8-protest-penitenciar-12-oct-16

Nemulțumirile sindicaliștilor:

”Protestăm în legătură cu discriminarea salarială impusă la nivel guvernamental în structura de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, condițiile de muncă și lipsa de personal. Sub pretextul corectării unor inechități salariale, Guvernul tehnocrat legalizează discriminarea împărțind sistemul național de apărare în șmecheri și fraieri.

Prin OUG 20/2016 se stabileşte că toţi salariaţii din familia ocupaţională apărare şi ordine publică, inclusiv cei din penitenciare, trebuie să aibă incluse în salariu sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plata în anul 2009. Ministrul muncii şi al justiţiei, sub patronatul executivului în exerciţiu, decid peste lege că, deşi în penitenciare a existat salariu de merit în plată în 2009, totuşi norma nou adoptată, chiar dacă nu conţine elemente de ambiguitate, nu ar trebui aplicată şi pentru agenţii şi ofiţerii de penitenciare, pentru că salariile lor sunt bune şi pentru că celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare se opun, motiv pentru care la data de 10 septembrie 2016 toate salariile plătite în structura de apărare au inclus acest drept, cu excepţia penitenciarelor. Ca reacţie la primul act de fragmentare a structurii de apărare naţională prin decizie politică luată cu nerespectarea legii, am decis să protestăm cu toată forţa şi cu toate armele. Nu mai avem dreptul la grevă, suprimat în 2011 prin Legea dialogului social, însă avem dreptul să pichetăm unităţile şi să organizăm mitinguri.

Membrii Sindicatului Salariaţilor Penitenciarului Bistriţa sunt solidari cu salariaţii din celelalte penitenciare din cadrul sistemului administraţiei penitenciare unde se acumulează un milion de ore suplimentare într-un an, cu nenumărate cazuri în care salariaţii depăşesc plafonul de 180 de ore peste care trebuie cerut acordul sindicatelor ori chiar plafonul maximal de 360 de ore. Avem salariaţi în unele penitenciare care în luna august au avut totalizate deja 800 de ore suplimentare pe anul în curs! Din cele 1 milion de ore în plus, prestate de aproximativ 5000 de oameni, mai puţin de jumătate sunt compensate cu timp liber. Restul nu se pot plăti. Este interzis prin lege. Aşa cum nu se pot acorda nici zilele de concediu legale, restanţele pe anul trecut fiind departe de a se epuiza!

Lucrăm la cote de avarie, pe bugete subdimensionate, de decenii întregi şi o facem bine, contrar denigrărilor şi atacurilor constante care ne descriu ca torţionari sau terorişti. Blamaţi de o parte din presă şi trădaţi de propriii conducători, am decis că totul are o limită!”.

9-protest-penitenciar-12-oct-16 10-protest-penitenciar-12-oct-16 11-protest-penitenciar-12-oct-16 12-protest-penitenciar-12-oct-16

15 comentarii

  • Alaturi de colegi mei !!! Vrem sa fim respectati !!! Legea trebuie aplicată, nu încălcată”, ”Stop discriminării”, ”Egalitate, nu inechitate”, ”Vrem respect, vrem dreptate, vrem egalitate”

  • Avand in vedere ca salariul mediu din sistemul penitenciarelor este mult peste media pe economie este jenant ce fac acesti oameni! Asta ca sa nu mai vorbim despre ce pregatire si competente au…

    • Corect.si eu vreau egalitate,cinste,dreptate si sa se aplice legea. Sa ia si un muncitor un sfert din cit ia unul care protesteaza astazi.atit.

    • Contribuabilul ion…lucrezi în domeniu de vorbești?
      Ști la ce riscuri sunt expuși zilnic angajații ANP?
      Ști de câte agresiuni verbale au parte? De câte amenințări la adrea lor și a familiei iau cunoștință?
      Nu mai tot vorbiți aiurea…ca iau nu știu câți bani. Iau prea puțin pentru mediul în care se lucrează…
      Iar cei care vorbesc de pregătire, fac pariu ca nu au nici măcar bac.ul

    • Sper să nu ai deaface cu pregatirea si competenta lor deoarece ai să fii uimit ca totusi sunt oameni onesti si foarte bine pregătiți. Dormi bine în patul tau din cauza competențelor lor sau ale tale?

    • nu au pregatire ? domnule intereseaza-te doar cati cad intr-un an la examenul psihologic pentru a intra la scoala care pregateste agentii de penitenciare, apoi gandeste-te ca cei care lucreaza acolo au trecut toate etapele admiterii plus examenele sustinute in scoala … iar din punct de vedere al salariului gandeste-te pe cat ai da dumneata linistea cu care mergi insotit de familie sa faci piata, sa astepti pe cineva drag in gara / autogara , la concertele organizate in oras fara a fi tras de maneca sau recunoscut de vrut fost detiunut ?

  • Fiecare -si alege meseria care-i place! Dacă dorești salariu mare,facilitați la hrana, îmbrăcăminte,transport,ieșire la pensie la 20 de ani de serviciu(când alți muncesc pe brânci 40 de ani!),trebuie sa-ți asumi si părțile mai puțin frumoase ale meseriei alese!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.