Actualitate

Pământul, în plin proces de încălzire. Ultimul deceniu, cel mai cald din istoria omenirii

Creşterea medie cu aproape 1°C a temperaturii planetei în ultimul secol, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, valuri de căldură şi inundaţii mai numeroase ca oricând: încălzirea globală este un proces în plină desfăşurare, cu efecte care se vor accentua în următoarele decenii. Veştile sunt alarmante.

Episoadele de vreme extremă – valuri de căldură din ce în ce mai intense în Europa, secetă periodică în Africa, inundaţii din ce în ce mai devastoare pe insule – vor fi mult mai frecvente din cauza încălzirii climatice, iar diferenţele regionale se vor accentua.

Temperatura medie mondială a crescut cu 0,74°C în ultimul secol şi va creşte cu o valoare cuprinsă în intervalul 1,1 – 6,4°C în comparaţie cu perioada 1980-1999 până în anul 2100, cu o medie cuprinsă în intervalul 1,8 – 4°C.

Încălzirea globală este imputabilă – în procent de 90%, potrivit IPCC – creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră (3%, în medie, pe an în ultimul deceniu), care a atins un nou maxim istoric, în 2010.

Topirea gheţarilor de altitudine, în special a celor din Himalaya, ameninţă aprovizionarea cu apă a multor regiuni (nordul Indiei şi China). Gheţarii din Anzii tropicali au pierdut între 30% şi 100% din suprafeţele lor în ultimii 30 de ani, iar toţi gheţarii din Pirinei ar putea să dispară definitiv în 2050. Topirea banchizei arctice, care acoperă o suprafaţă de 15 milioane de kilometri pătraţi, continuă. Mai puţine raze solare sunt reflectate de gheaţă şi căldura lor este absorbită de apă, accelerând procesul de topire a banchizei.

Creşterea temperaturii a fost de două ori mai mare la Polul Nord, în comparaţie cu media mondială în ultimii 100 de ani, scrie Mediafax.

Oceanul Arctic va fi complet lipsit de gheţuri în timpul verii până în anul 2050. Topirea calotelor glaciare, în principal în Groenlanda şi pe continentul antarctic, contribuie la creşterea nivelului oceanelor. Topirea calotelor a contribuit cu cel puţin 30% la creşterea nivelului mărilor în ultimii ani, chiar dacă incertitudini destul de consistente continuă să existe în legătură cu acest subiect puţin cunoscut.

Creşterea nivelului oceanelor cunoaşte o evoluţie mai rapidă decât era prevăzut, din cauza topirii accelerate a calotelor polare. În raportul din 2007, experţii IPCC estimau că această creştere va avea o valoare cuprinsă în intervalul 18 – 59 centimetri până la sfârşitul secolului. Această creştere ar putea să atingă şi chiar să depăşească un metru, afirmă deja numeroşi oameni de ştiinţă.

Evenimentele meteorologice extreme, precum ploile torenţiale sau valurile de căldură, vor deveni mai frecvente şi mai intense, specialiştii îndemnând guvernele din lumea întreagă să se pregătească, prin adoptarea unor măsuri denumite „de adaptare”.

Fenomenul de extindere a deşerturilor se intensifică, în special în regiunea Sahel şi în partea de nord a Chinei. Lacul Ciad a pierdut 90% din suprafaţa sa în ultimii 40 de ani, scăzând de la 25.000 de kilometri pătraţi la 2.500 de kilometri pătraţi.

Biodiversitatea va suferi şi ea din cauza încălzirii globale, iar între 20% şi 30% din totalul speciilor animale şi vegetale vor fi ameninţate cu dispariţia, în cazul unei creşteri a temperaturilor cu 1,5 – 2,4°C, în raport cu media din ultimii 20 de ani din secolul al XX-lea.

Specialiştii susţin că schimbarea climatică va creşte frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură, a cicloanelor şi secetei. Dar nu toate regiunile vor fi afectate cu aceeaşi intensitate sau în acelaşi mod, subliniază oamenii de ştiinţă. În plus, vulnerabilitatea zonelor populate depinde mai degrabă de gradul de pregătire şi de capacitatea de a acţiona, decât de evenimentele naturale extreme în sine.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.