Actualitate

Cupa Moș Nicolae este sâmbătă la piscina Casei EMA

Competiția organizată de Clubul Sportiv Casa EMA a ajuns la ediția a 3-a și reunește la start copii născuți între anii 2006 și 2011. S-au înscris până acum aproximativ 100 iar listele rămân deschise până la ora începerii. Invităm și publicul bistrițean să îi încurajeze pe tinerii sportivi la fața locului!

Sâmbătă la ora 9.30, piscina de dimensiuni semi-olimpice de la Casa EMA găzduiește competiția deschisă tuturor copiilor înotători din Bistrița născuți între 2006-2011, care vor fi premiați de către însuși Moș Nicolae cu dulciuri și diplome. Câștigătorii probelor vor primi, bineînțeles, diplome de merit și medalii! Concurenții vor participa la 26 de probe, pe distanțe între 25 și 50 m, la liber, bras și spate, pe categorii de vârste și la ambele categorii de sexe.

Obiectivul acestui concurs este promovarea înotului la nivel local, având în vedere că este un sport foarte complex ce asigură o dezvoltare armonioasă a copiilor, în situația în care este practicat corect și constant. Și tocmai pentru a fi practicat corect, antrenorii de la Școala de ÎNOT Casa EMA sunt permanent la dispoziția doritorilor, atât copii cât și adulți, pentru a-i iniția în acest sport și pentru a-i conduce ulterior, de ce nu, pe calea performanței. În special în perioada următoare, în care promoția la lecții de înot de HAPPY DAY din 15 decembrie facilitează accesul la acste servicii prin reduceri substanțiale.

Cupa Moș Nicolae reprezintă o posibilitate pentru practicanții înotului să își măsoare puterile cu alți sportivi de vârsta lor, să ia pulsul unei competiții desfășurate după standarde oficiale dar să se și remarce în fața antrenorilor și întregii comunitați bistrițene.

Clubul Sportiv „Casa EMA”

afis-cupa-mos-nicolae-16

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.