Actualitate

Licitația pentru noul operator de salubritate ”nu se termină mai repede de Curtea de Apel”

Membrii AGA ADI Deșeuri au aprobat săptămâna trecută documentația de atribuire a contractului de concesiune a serviciului de salubrizare în Bistrița-Năsăud către un nou operator, așa cum a fost aprobată de Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP), înainte de a fi urcată pe SEAP pentru demararea procedurilor. În prealabil, Consiliul Județean și consiliile locale și-au dat votul pe documentația respectivă. Majoritatea a decis aprobarea documentației. În CL Bistrița proiectul de aprobare a acesteia nu fusese validat.

”Documentația a fost validată în 2 februarie, a fost trimis anunțul de licitație la ANAP, până la sfârșitul săptămânii va fi validat și apoi urcat pe SEAP, devenind public. Urmează procedurile și pot apărea din nou contestații. Am avut pe contestații pe prima variantă a documentației, am refăcut-o, a fost aprobată de ANAP, dar nu e exclus ca și în această fază să fie contestată, de data aceasta la CNSC. Pentru ce urmează nu mă pot pronunța. Poate fi contestată documentația, urmează depunerea ofertelor undeva în martie, se face evaluarea, care poate fi contestată. Din experiența trecută, e foarte greu de crezut că această licitație se termină mai repede de Curtea de Apel. Precedenta licitație s-a terminat după două judecări la Curtea de Apel”, a declarat președintele CJ Radu Moldovan.

Tarifele maxime avute în vedere la determinarea valorii estimate a contractului sunt: a) Tarif persoane fizice, inclusiv asociaţii de locatari/proprietari din mediul urban: 128,21 lei/persoană/an, fără TVA; b) Tarif persoane fizice, inclusiv asociaţii de locatari/proprietari din mediul rural: 37,50 lei/persoană/an, fără TVA; c) Tarif agenţi economici/instituţii publice: 558,60 lei/tonă fără TVA.

Determinarea tarifelor s-a făcut luând în considerare costurile şi veniturile aferente și ținând cont de gradul de suportabilitate al populației în comparație cu veniturile pe gospodărie. Pentru efectuarea proiecțiilor s-a luat în calcul o mărime a gospodăriei de 2,8 persoane, conform INS. Astfel pentru determinarea tarifului pe persoană în anul 2016 s-a împărțit valoarea tarifului actualizat pe gospodărie la 2,8. Tariful pentru gospodăriile cu mai mult de 2,8 membri, pentru zona urbană, nu poate depăşi valoarea de 359 lei/gospodărie/an, fără TVA indiferent de numărul de membri din gospodărie. Tariful pentru gospodăriile cu mai mult de 2,8 membri, pentru zona rurală, nu poate depăşi valoarea de 105 lei/gospodărie/an, fără TVA indiferent de numărul membrilor din gospodărie. Această măsură de plafonare este justificată pe criterii de natură socială şi este menită să contribuie la eforturile membrilor UAT – membre ale asociaţiei, de a repartiza echilibrat şi solidar eforturile financiare ale cetăţenilor. Valoarea maximă a tarifelor s-a stabilit în baza Contractului de finanţare şi a Analizei Cost Beneficiu a proiectului “Sistem de Management Integrat a Deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”.

La stabilirea tarifelor au fost incluse şi costurile aferente serviciilor de depozitare şi/sau tratare a deşeurilor în cadrul C.M.I.D. Tărpiu. Valoarea anuală a redevenței este în suma fixă de 1.676.280,80 lei. Valoarea redevenței nu va varia în funcţie de cantitatea colectată, ea nu se determină în funcţie de cantitatea colectată, numărul locuitorilor
care alcătuiesc populaţia deservită a judeţului Bistriţa-Năsăud sau orice alt criteriu variabil care ar putea influenţă nivelul încasărilor operatorului de servicii de colectare. În fundamentarea tarifelor, ofertantul la dimensionarea cheltuielilor, va prelua redevenţa fără a aduce modificări de valoare asupra acestora. Redevenţa se va plăti trimestrial şi va fi indexată anual, până la dată de 31 iulie a anului în curs, cu indicele preţurilor de consum comunicat de către Institutul Naţional de Statistică.

Valoarea estimată fără TVA: 111.581.980 lei. Contractul va avea o valabilitate de 60 de luni.

Valoare estimată contract:

Nr. unități Tarif lei fără TVA Valoare lei fără TVA
Consumatori casnici – URBAN  79.582 utiliz. 128.21 10.203.208,22
Consumatori casnici – RURAL 134.833 utiliz.   37.50   5.056.237,50
Consumatori industriali 12.633,28 tone 558,60   7.056.950,20
VALOARE anuală 22.316.396,00
Durata concesiunii (ani) 5
VALOARE estimată contract 111.581.980,00

Având în vedere obligația din Contractul de Finanțare de respectare a planului de tarife, la estimarea valorii contractului de delegarea a gestiunii Serviciului se va pleca de la valoarea maximala a tarifelor din Planul de creștere a tarifelor:

AN

 

2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022
LEI/GOSP/

AN

LEI/GOSP/

AN

LEI/GOSP/

AN

LEI/GOSP/

AN

LEI/GOSP/

AN

LEI/GOSP/

AN

LEI/GOSP/

AN

URBAN 359 385 415 447 479 506 534
RURAL 105 112 121 130 139 146 154
LEI/Mc LEI/Mc LEI/Mc LEI/Mc LEI/Mc LEI/Mc LEI/Mc
AGENȚI ECONOMICI ȘI INSTITUȚII PUBLICE 196 210 226 243 261 276 290

AICI Strategia de contractare

AICI Caietul de sarcini al serviciului

Modificările cerute de ANAP în documentație:

În noiembrie, AGA Adi Deșeuri a aprobat prelungirea cu trei luni a contractului de achiziție publică încheiat cu SC Supercom SA București, pentru colectarea și transportul deșeurilor din județ la depozitul ecologic de la Tărpiu.

Persoanele fizice şi asociaţiile de locatari în mediul urban plătesc acum 9,9 lei/persoană/lună (faţă de 6,82 de lei cât a perceput Vitalia, creşterea fiind de 45%). La ţară, persoanele fizice plătesc 3 lei/persoană/ lună, faţă de 2,95 de lei cât a încasat vechiul operator. În ce priveşte agenţii economici şi instituţii publice creşterea este de la 307 lei/tonă la 348 de lei/tonă, creşterea fiind de 13%.

2 comentarii

  • ADI Deșeuri BN, trebuie să răspundă referitor la planul de tarifare. Perioada 2010-2015 tariful avea TVA inclus, iar acum pentru 2016 apare tarif fără TVA.
    Întrucăt Vitalia a avut ultimul tarif aplicat 6,82 lei/ persoană cu TVA inclus, ce criterii de fundamentare sunt pentru noul plan de tarifare ???
    Doamnelor și domnilor consilieri județeni și locali, rugăm solicitați aceste explicații !!!
    Cum se aplică principiul suportabilității ???

    • Ce sa mai solicite consilierii locali? Ei au respins documentatia. Acum tarifele si tot planul asta defect este bagat cu forta pe gat bistritenilor. Curat democratic!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.