În Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Dublin, Irlanda, păstorită de pr. Călin Florea, a avut loc un eveniment cultural românesc. Au fost lansate două volume apărute sub egida editurii Renașterea, unul dintre ele fiind ”Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania” de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Volumul a fost prezentat de pr. Cătălin Pălimaru, directorul editurii. Capitolele cărții sunt: Sfinţirea unui paraclis de spital, Medicii şi Biserica, Ceasuri de voroavă şi răgaz, Atelierul biblic de la Nicula, Regele şi Mitropolitul, Dragostea pentru muzică, Întâlnire în duh, Deschideri ecumenice, Sentimentul timpului și al prieteniei, Lansarea Bibliei Jubiliare la Bistriţa, Hram la Mânăstirea Piatra Fântânele, O întâlnire din august 2010.
Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost comemorat în cadrul întâlnirii, oficiindu-se și slujba parastasului. În 31 ianuarie s-au împlinit șase ani de la trecerea la cele veșnice a ierarhului, informează Editura Renașterea.
mergea tot asa de bine….brazilia!
Un tradator.