Actualitate

Doina Pană: Pe zi ce trece se impune tot mai tare o lege

În contextul scandalului care îl are în prim-plan pe procurorul Mircea Negulescu, care și-a dat demisia din Consiliul Superior al Magistraturii și care ar putea fi suspendat din funcție până la soluţionarea acţiunii disciplinare începute după difuzarea unei înregistrări audio a unei discuţii telefonice cu soţia unui inculpat dintr-un dosar, deputatul PSD Doina Pană a menționat pe Facebook:

Dezvăluiri îngrozitoare din lumea celor care ar trebui să facă justiție. Pe zi ce trece se impune tot mai tare o lege a asanării morale în toate instituțiile! Din respect pentru cei corecți și din respect pentru români! O lege a răspunderii TUTUROR!”

Inspecţia Judiciară a fost sesizată după ce postul România TV a difuzat, marţi, o înregistrare audio în care este redată o discuţie între două persoane, una dintre acestea fiind prezentată drept Mircea Negulescu, procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. În înregistrare, procurorul Mircea Negulescu ar vorbi la telefon cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin, inculpat într-un dosar. Procurorul Mircea Negulescu îi dezvăluie soţiei lui Vlad Constantin date şi amănunte din dosare penale. După ce au fost difuzate înregistrările, Vlad Constantin a confirmat că discuţia este între soţia sa şi procurorul Negulescu.

Mircea Negulescu a lucrat în ultimii ani în cadrul DNA Ploieşti, după ce anterior a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, cea mai importantă unitate de parchet din judeţul Prahova. Negulescu a instrumentat unele dintre cele mai importante dosare la nivelul PCA Ploieşti.

9 comentarii

  • Se incearca demonizarea DNA prin generalizare. Adica, vezidoamne, daca au prins un procuror corupt, atunci toti sunt corupti. E ca si cum eu as zice ca daca i-au bagat la racorica pe talhari ca Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc sau Catalin Voicu, atunci toti pesedistii si aledistii sunt coruptibili (oh, wait… asta cam asa e).

    De acord, cand e prins un procuror sau un judecator cu jalba-n protap, atunci trebuie ars mai tare decat un „mirean”, pentru ca stricaciunea pe care o poate face un om al justitiei corupt e mai mare. Dar de ce sa ratam o asa buna ocazie sa lovim in DNA, nu?

  • De ce ii este frica tovarasei Pana? Are ceva scheleti prin dulap?
    Aproape zilnic vad ce mai zice tovarasa, dar nu spune mai nimic prin efortul propriu de gandire, doar reproduce aceleasi tampenii vehiculate de sefii penali din fruntea partidului.

  • Ati mai cujetat o perla a gandirii psd-iste.
    Pareati o femeie ce are facultatea gandirii proprii, dar pe zi ce trece va dovediti tot mai mult un mim !

  • Exemplu de moralitate : Liviu Dragnea .
    Angajeaza la stat persoane care se ocupa de activitatea politica a psd.
    IPOCRIZIE CAT CASA
    RUSINE !!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.