Pentru a veni în sprijinul tuturor beneficiarilor în perioada sărbătorilor de iarnă, Poşta Română a convenit, de comun acord cu Casa Naţională de Pensii Publice şi Casele de Pensii sectoriale (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii), achitarea în avans a drepturilor de protecţie socială din sistemul public de pensii, asigurări sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare.
Astfel, plăţile se vor efectua după următorul calendar:
– în perioada 12 – 23 decembrie 2011, la domiciliul beneficiarilor;
– până la data 29 decembrie 2011, la ghişeele subunităţilor poştale, pentru titularii de drepturi avizaţi la domiciliu.
Adaugă comentariu